Membrii unui grup specializat în contrabanda cu țigări, prinși în flagrant de polițiștii bucureșteni

de:
13 aug. 2014
0 Afișari
Membrii unui grup specializat în contrabanda cu țigări, prinși în flagrant de polițiștii bucureșteni

În cursul zilei de ieri, 12 august a.c., poliţiştii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au pus în aplicare trei mandate de percheziţie, reuşind destructurarea unui grup specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă.

În fapt, poliţiştii bucureşteni au documentat, în perioada martie – august 2014, activitatea unui grup format din opt persoane, cinci bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 31 şi 59 de ani, specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete. În urma cercetărilor efectuate, reiese faptul că trei dintre membrii grupului infracţional, domiciliaţi în judeţul Suceava, s-ar fi deplasat cu regularitate în Capitală, după ce anticipat ar fi trimis, prin intermediul unei societăţi de curierat rapid, cartuşe cu ţigarete de contrabandă. Ulterior, cu ajutorul celorlalţi membri, depozitau şi vindeau ţigarete de contrabandă în zona unor complexuri comerciale din Bucureşti.

Existând date şi informaţii conform cărora ar urma să fie efectuat un nou transport de ţigarete de contrabandă, poliţiştii au prins în flagrant şase dintre persoanele implicate, în timp ce ar fi livrat 20.000 de ţigarete de diferite mărci.

Totodată, poliţiştii bucureşteni au efectuat trei percheziţii domiciliare la adrese din Bucureşti care erau folosite pentru depozitarea ţigaretelor de contrabandă, fiind găsite 2.200 de astfel de ţigarete.

Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cu opt persoane în stare de reţinere.

Cookies