Schimbări la vârful RATB și RADET. Membrii Consiliilor de Administrație au fost revocați de CGMB

de:
18 feb. 2015
6 Afișari
Schimbări la vârful RATB și RADET. Membrii Consiliilor de Administrație au fost revocați de CGMB

Consiliul General al Municipiului București i-a revocat din funcție pe membrii Consiliilor de Administrație din cadrul RATB și RADET, la doar cinci luni de la numirea lor.

Consiliul de Administraţie al RADET a fost schimbat integral, noii membrii fiind propuşi de către PNL, iar în CA al RATB au fost schimbaţi doar 2 membri, ambii propuşi de PPDD.

„Datoriile celor două regii au crescut, numărul avariilor este mai mare ca niciodată, iar termenul de remediere a crescut. În lunile de iarnă care mai sunt ne aşteptăm la ce e mai rău. CA actual al RADET se comportă de parcă ar lucra la cabinetul primarului general şi de cele mai multe ori a fost de acord cu acordarea unor subvenţii reduse. Eu cred că azi CA al RADET trebuie înlocuit integral cu oameni noi care să ofere o nouă perspectivă şi să îşi asume noi obiective pe care să le ducă la îndeplinire”, a declarat Cornel Pieptea, viceprimarul Capitalei.

Cine sunt noii membrii ai CA ai RATB şi RADET

RADET

– Tănase Antonel

– Tudorache Rizia

– Agiu Marian

– Dumitraşcu Gabriel

– Alin Chitu

– Miu Andreea

Antonel Tănase ar fi candidat la Primăria Sectorului 6 în 2008.

La RATB au rămas în CA Radu Dumitru, Popescu Marin, Macovei Dorel, Pârvuţ Ovidiu şi au fost numiţi ca noi membri Tudor Tănăsescu şi Radu Orzaţă.

Din actualul Consiliu de Administrație al RADET, numit tot de CGMB pe 4 septembrie 2014, făceau parte: Valentin Timnea, Gheorghe Amzar, Robert Seremeta, Costin Berevoianu, Silviu Costăchie și Silvian Gherghiceanu.

Din actualul Consiliu de Administrație al RATB fac parte: Dumitru Radu, Dorel Macovei, Anca Alexandrescu, Claudiu Ștefan Leonida Adam, Marin Popescu și Ovidiu Pârvuț. Ultima dată, componența CA al RADET a fost modificată tot pe 4 septembrie 2014. 

Decizia de modificare a componenței celor două consilii de administrație a fost luată de CGMB în ședința extraordinară de miercuri, 18 februarie.

Cookies