Membri ai unei rețele care răpea milionari în București, reținuți

de:
09 oct. 2013
0 afișări
Membri ai unei rețele care răpea milionari în București, reținuți

Update: Procurorii DIICOT au emis ordonanţe de reţinere pentru Shimon Efraim, Kastro Charli, Erlith Nehemia, Malka Zosef, Mihai Mila, Angela Olteanu şi Florin Păun, potrivit unor surse judiciare.

În anchetă este vizat şi Tolea Ciumac, însă acesta nu a fost găsit de procurori, au precizat sursele citate.

Printre cei care au fost audiaţi de procurori sunt şi doi medici esteticieni originari din Israel, unul fiind victimă, iar celălalt instigator la fapte cu violenţă. Unul dintre cei doi medici ar fi apelat la membrii grupării pentru a recupera o sumă de bani de la colegul său, context în care acesta a fost victima unor violenţe, fiind ameninţat în 5 august, potrivit surselor citate.

De asemenea, în luna august, o altă persoană a depus plângere în care a arătat că, după o neînţelegere cu fostul partener de afaceri, a fost contactat de membrii grupării, pe care îi cunoştea şi de care îi era frică. Acesta le-a spus anchetatorilor că le-a dat membrilor grupării o maşină, un ceas din aur şi bani, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 100.000 de euro, au precizat sursele citate.

Tot în luna august, un bărbat a reclamat că, în martie, după ce a fost ademenit în locuinţa unuia dintre membrii grupării sub pretextul reparării unui sistem de supraveghere, a fost bătut şi obligat să dea 40.000 de euro, au mai arătat sursele judiciare, conform Mediafax.

Un fin al lui Fane Spoitoru și alte persoane au fost duse după gratii de DIICOT. Miercuri dimineață continuă audierile, care au început în jurul orei 00:00. Șase persoane au primit ordonanță de reținere. Între cei ridicați azi-noapte se numără mai mulți israelieni, avocați, un medic estetician al vedetelor din România – Morad Iancu – cunoscut ca medicul estetician al lui Botezatu (care va fi cercetat în stare de libertate). Prejudiciul total adus de gruparea infracțională este estimat de autorități la jumătate de milion de euro.

Infractorii amenințau victimele cu arme albe și arme de foc. Perchezițiile la domicilii și la un cabinet de avocatură au produs mai multe arme și alte probe. 

Persoanele ridicate sunt acuzate de șantaj, lipsire de libertate, infracțiuni în grup organizat.

Dr. estetician Murad Iancu este pus sub acuzare pentru instigare la șantaj: ar fi pus interlopii să îi prădeze fostul asociat. Una dintre victimele recuperatorilor este dr. Renert Gad care ar fi plătit până acum aproximativ 40.000 de euro ca să nu-şi piardă viaţa, scrie click.ro. Dr. Iancu Morad a adus în ţară un nou tratament care se numeşte Terapia Dracula, prin care întinereşte chipurile vedetelor. Acest tratament se bazează pe injectarea unui ser obţinut din sânge. Cătălin Botezatu se declara unul dintre fanii acestei proceduri.

Între cei sechestrați de infractori este și un proprietar de mall din Capitală, care ar fi fost ținut o noapte întreagă de infractori și eliberat în urma plății a 400.000 de euro. 

În grupare este implicat și Mihai Mila – un apropiat al familiei Becali -(implicat în sechestrarea hoților de mașini), dar și Tolea Ciumac.

În 4 iunie, una dintre victimele grupării a fost obligată să se deplaseze împreună cu învinuiţii la sediul unui cabinet de avocatură şi obligată să semneze un contract de prestări servicii în valoare de 900.000 de euro şi să le vireze membrilor grupării în baza acestuia suma de 93.000 de euro, au precizat anchetatorii.

Cookies