Mega Image face angajări în Bucureşti şi Ilfov. CE POSTURI SUNT DISPONIBILE

de:
13 iun. 2014
3 Afișari
Mega Image face angajări în Bucureşti şi Ilfov. CE POSTURI SUNT DISPONIBILE

Mega Image angajează 20 de şefi de departament în Bucureşti.
Candidatul potrivit pentru acest post are experienţă în retail alimentar, are cel puţin un an experienţă în coordonarea unei echipe, are studii superioare şi cunoştinţe medii de limba engleză. De asemenea, trebuie să ştii să operezi în Office, să ai excelente abilităţi de comunicare, organizare, coordonare, să fii orientat către rezultate, să fii flexibil, responsabil şi corect şi să ai iniţiativă, ca să fii eligibil pentru acest post.
12 iulie este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru postul vacant la Mega Image. Detalii, aici.

Mega Image angajează 50 de oameni în magazinele pe care urmează să le deschidă în Bucureşti şi în Ilfov.
Mega Image angajează casieri, vânzători şi lucrători comerciali.
Pentru toate posturile enumerate mai sus, angajatorii caută candidaţi flexibili, cu spirit de echipă, dinamici, cu iniţiativă, responsabili şi serioşi.
Pentru postul de lucrător comercial, angajatorii caută absolvenţi de studii medii.
Eşti potrivit pentru postul de casier, dacă ai promovat examenul de Bacalaureat. Recrutorii caută pentru postul de vânzător oameni cu calificare în domeniu.
Sunt avantajaţi la angajare candidaţii care au mai lucrat în domeniu.
12 iulie este termenul-limită de primire a candidaturilor pentru posturile vacante la Mega Image. Amănunte, aici.

Mega Image angajează un trainer intern în Bucureşti.

Eşti potrivit pentru acest post dacă ai absolvit studii superioare, ai cel puţin trei ani experienţă într-o poziţie similară, preferabil în cadrul unei companii de retail, ai cunoştinţe satisfăcătoare de limba engleză şi ştii să operezi un PC.
Candidatul ideal pentru acest post are excelente abilităţi de comunicare, relaţionare şi prezentare, are iniţiativă, poate lucra eficient în cadrul unei echipe, este organizat, persuasiv şi dispus să plece în deplasări în ţară.
Până pe 6 iulie se primesc candidaturi pentru postul vacant la Mega Image, potrivit anunţului de recrutare care poate fi consultat aici.

Sursa: romaniatv.net

Cookies