ARHIVA B365

Medicul șpăgar de la Spitalul Militar: Mita este morală

Medicul şpăgar Iancu Mocanu i-a uimit pe procurori cu declaraţiile sale. Le-a spus procurorilor că a fost nevoit să primească banii de la pacienţi pentru a-şi asigura un anumit nivel social potrivit cu pregătirea şi statutul său social, informează România TV. Mai mult, acesta a susţinut în faţa procurorilor că nu vede nimic imoral în gestul său.

Procurorii anticorupţie au descoperit cu ocazia flagrantului organizat în cabinetul medicului militar Iancu Mocanu, reţinut marţi, mai multe sume de bani, despre care inculpatul a declarat că sunt „atenţii” din partea aparţinătorilor bolnavilor pe care i-a operat în cursul ultimelor 30 de zile şi că, într-un caz, banii erau păstraţi pentru ca, în eventualitatea unui deces, să fie restituiţi.

„Solicitându-i-se inculpatului Iancu Mocanu să declare dacă mai deţine şi alte valori sau sume de bani, acesta a scos din compartimentul din mijloc al dulapului poziţionat în spatele biroului său o borsetă din piele, de culoare neagră, în care a declarat că deţine mai multe sume de bani, având ca provenienţă atenţii din partea aparţinătorilor bolnavilor pe care i-a operat în cursul ultimelor 30 de zile”, se arată în referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Iancu Mocanu, scrie romaniatv.net, citând Agerpres. Astfel, anchetatorii au procedat la identificarea sumelor de bani aflate în interiorul a trei plicuri din borseta menţionată.

Potrivit referatului, într-un plic a fost găsită suma de 500 de lei, despre care inculpatul a declarat că a primit-o luni dimineaţă de la soţia unui pacient operat săptămâna anterioară, când a mai primit suma de aproximativ 4.000 de lei, pe care i-a împărţit echipei medicale împreună cu care a realizat intervenţia chirurgicală. În alt plic erau 6.700 lei, despre care inculpatul a spus că i-a primit de la soţia pacientului pe care l-a operat în urmă cu circa trei săptămâni.

Anchetatorii susţin că medicul a declarat cu acelaşi prilej că a primit sume de bani de la toţi pacienţii pe care i-a operat în ultima lună şi că nu poate preciza exact numele pacienţilor de la care a primit bani şi cuantumul acestora.

Medicul va fi cercetat în stare de libertate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button