ESENTIAL

Medicii rezidenţi din Bucureşti vor primi case în cel mai mare complex ANL din ţară. CUM VA ARĂTA

Exodul medicilor rezidenţi în alte ţări europene, care oferă salarii la nivelul aşteptărilor acestora, a determinat autorităţile locale de la Bucureşti să se implice pentru a schimba o parte din condiţiile în care trăiesc cadrele medicale. Astfel, 200 din cele 1.401 de locuinţe din cel mai mare complex ANL din ţară, ce se va construi în Sectorul 2, în zona Fabrica de Glucoză, vor fi date spre închiriere medicilor rezidenţi. 

„În urma discuţiei cu ministrul Helvig (n.r. – Eduard Helvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului), am stabilit să acordăm 200 de unităţi locative medicilor rezidenţi în complexul ANL. Oportunitatea a fost analizată şi cu proiectantul şi se poate acest lucru”, a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu. 

Potrivit proiectantului, în prima etapă vor fi construite cinci ANL-uri cu intrare directă din str. Dimitrie Pompei.

„Este vorba de cinci blocuri de zece etaje, din care trei turnuri şi două bare (n.r. – blocuri dispuse pe lungime). Vor fi construite garsoniere şi apartamente cu două camere, dar va exista posibilitatea să se extindă şi la trei camere”, a explicat pentru B365.ro arhitectul Sectorului 2, Bogdan Pârvanu.

Complexul de 13 blocuri ANL din str. Fabrica de Glucoză Sector 2 va număra, la final, 1.401 locuinţe din care 484 apartamente cu o singură cameră, 862 cu două camere şi 55 cu trei camere.

„Terenul în zonă a fost curăţat, indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi şi urmează ca, până la sfârşitul anului 2012, împreună cu ANL să finalizăm proiectarea pentru a putea aloca fonduri de demarare a investiţiei în 2013”, a precizat Onţanu. 

Investiţie de 70 milioane de euro

Blocurile vor fi dotate cu panouri solare, fiind primul proiect de acest gen din ţară, susţin autorităţile. Astfel, locuinţele ANL nu vor fi racordate la sistemul centralizat de încălzire al RADET, ci va fi folosită în principal energia solară. În plus, construcţia va fi realizată din prefabricate care vor reduce cu 15% timpul de execuţie.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, investiţia în cartierul de ANL-uri din Șos. Fabrica de Glucoză se ridică, în total, la 292.966.000 lei (aprox. 70 milioane euro), fiind asigurată de MDRT. Costurile de racordare la utilităţi a noului complex ANL vor fi suportate de Primăria Sectorului 2.

Angajaţii din Ministerului Apărării Naţionale vor primi jumătate din locuinţele din complexul ANL, întrucât terenul a fost pus la dispoziţie de această instituţie, iar cealaltă jumătate va fi destinată altor tineri din Sectorul 2 care nu au în proprietate un imobil sau au fost evacuaţi din case naţionalizate. Cel mai probabil, pentru medicii rezidenţi vor fi cedate câte 100 de case atât de MApN, cât şi de Primăria Sectorului 2. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button