Medicii vor organiza un marş de protest la Bucureşti. Peste 30.000 oameni vor participa la acţiune

de:
02 oct. 2013
0 Afișari
Medicii vor organiza un marş de protest la Bucureşti. Peste 30.000 oameni vor participa la acţiune

Decizia organizării marşului de protest la Bucureşti a fost luată, miercuri, de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, după ce a analizat ce s-a obţinut până acum în urma celor opt zile de revendicări care au avut loc în stradă. „Coaliţia a luat decizia ca până în data de 14 octombrie să continuăm discuţiile şi negocierile, iar după această dată să trecem la următoarele acţiuni. Vor fi şi acţiuni locale şi un marş în Bucureşti, la o dată pe care o vom comunica ulterior”, a declarat Marius Sepi, vicepreşedintele Sanitas.

Acesta a mai precizat că cei din teritoriu strâng semnături pentru declanşarea grevei generale, care ar putea avea loc în noiembrie, potrivit adevărul.ro.

„În privinţa negocierilor, toată lumea a recunoscut că ceea ce am solicitat este rational. Declarativ, s-au acceptat majoritatea revendicările noastre. Chiar şi acolo unde încă nu am ajuns la un acord, în privinţa cresterii la 6% din PIB, pe graficul pe care l-am propus noi şi creşterea veniturilor rezidenţilor, s-a recunoscut că principial avem dreptate, dar că momentan nu se poate”, a declarat profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Şeful medicilor a mai spus că presiunile vor continua, până atunci când „promisiunile şi intenţiile se concretizează”.

Cookies