Medic: Mai multe cazuri de cancer digestiv odată cu renunţarea la hrana tradiţională

de:
20 dec. 2015
0 Afișari
Medic: Mai multe cazuri de cancer digestiv odată cu renunţarea la hrana tradiţională

„Viaţa modernă a adus cu ea şi schimbarea stilului alimentar. Dar organismul nu se obişnuieşte peste noapte cu o nouă alimentaţie, mai condimentată, mai piperată, cu sosuri diverse sau altele, de aici şi creşterea suferinţelor digestive. Mai mult de o treime din cancerele din om sunt pe tubul digestiv. Vorbim de cancer de colon şi rect, dar şi de stomac, ficat, pancreas, esofag, adică toate segmentele tubului digestiv şi anexele tubului digestiv – ficat şi pancres”, a spus Mircea Beuran, şeful Secţie chirurgie II la Spitalul Floreasca, potrivit Mediafax. 

Potrivit medicului, „tot ce mâncăm şi bem introducem în acest tub digestiv care, probabil, nu mai are componentele chimice necesare ca arderile care se produc în timpul metabolismului să poată fi evacuate fără elemente intermediare care sunt nocive şi care pot dezvolta boala oncologică”.

„Sigur, trebuie să atenţionez totuşi, că o cauză către gastruită, ulcer, cancer poate fi o bacterie Helicobacter pilori, care menţine o inflamaţie a zonei. 85 la sută din populaţia globului are această bacterie. (…)Important: să mâncăm foarte bine dimineaţa, apoi ceva mai puţin la prânz, iar seara să o dăm duşmanilor”, a mai spus Beuran.

Totuşi el a apreciat că au fost făcute progrese importante în depistarea cancerului.

„Progrese în depistarea cancerului sunt tot mai vizibile. S-a dezvoltat endoscopia atât ca diagnostic, cât şi ca tratament. Făcând genomul uman, putem avea harta genetică a noastră şi să aflăm mult mai de timpuriu ce potenţial de boală avem în noi şi care ar fi gestul profilactic ca să nu trecem prin evoluţia bolii”, a arătat medicul.

 

Cookies