Medic de la Spitalul Floreasca: Este posibil ca numărul victimelor să se dubleze

de:
01 nov. 2015
0 Afișari
Medic de la Spitalul Floreasca: Este posibil ca numărul victimelor să se dubleze

Duminică, în cursul dimineții, alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv, din Capitală, au decedat. Una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 29, potrivit declarațiilor făcute de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

La această oră, starea a şapte dintre răniţii internaţi la Spitalul Bagdasar Arseni este dramatică, aceştia având arsuri pe suprafeţe mari din corp, potrivit conducerii unităţii.

La Spitalul de Arși, 27 de persoane mai sunt internate. Dintre acestea, 14 sunt relativ stabile, trei se află în stare critică. Medicii nu au probleme cu personalul, pentru moment.

Nouă dintre cele 24 de persoane internate la Spitalul Universitar în urma incendiului din Clubul Colectiv sunt în stare critică, au anunţat medicii, duminică dimineaţă.

La Spitalul Militar, acum sunt doisprezece pacienţi răniţi, în urma incendiului din clubul Colectiv, din care 11 la ATI, unul fiind intubat şi cinci în stare critică, cu arsuri de căi respiratorii superioare, potrivit comandantului SMC, Florentina Ioniţă Radu. „Medicii au operat 12 ore încontinuu”, a declarat aceasta.

Prof. univ. dr. Ioan Lascăr declara, sâmbătă, că nu a mai întâlnit o astfel de situație de la revoluția română din 1989, adăugând faptul că este ‘ca la război’ și se operează simultan în mai multe săli din spital.

Sursa: realitatea.net

Cookies