FIT CITY

Medic de la Maternitatea Bucur, prins în flagrant luând mită

Doctorul va fi dus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită.

Directorul Spitalului „Sfântul Ioan”, de care aparţine Maternitatea Bucur, Alexandu Ciocâlteu, a declarat pentru Mediafax, că medicul prins în flagrant luând şpagă este medicul Mircea Conea, care lucrează de 30 de ani în spital şi are actele depuse pentru pensionare. Doctorul acuzat are o suferinţă hepatică foarte gravă, potrivit lui Ciocâlteu.

Managerului Spitalului „Sfântul Ioan” i s-a spus că există o sesizare potrivit căreia familia unei gravide i-ar fi dat lui Mircea Conea 300 de lei pentru o cezariană, iar acesta ar fi venit în salon şi i-ar fi aruncat pe jos, spunând că numai pentru un avort preţul este de 700 de lei.

În cursul aceleiaşi zile la orele 19.00, medicul a primit de la soţul denunţătoarei suma de 700 de lei pentru realizarea actului medical, fiind prins în flagrant de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), lucrători de poliţie judiciară din cadrul Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi lucrători din cadrul Serviciului Operaţii şi Tehnic al Direcţiei Generale Anticorupţie, anunţă PTB.

Organele judiciare au fost sesizate de către soţul denunţătoarei prin intermediul liniei gratuite TELVERDE anticorupţie 0800.806.806 cu privire la faptul că acest medic condiţionează efectuarea operaţiei de primirea unei sume de bani.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti vor formula la data de 17.08.2012 propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 29 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button