Medalia de Onoare (2010) @ Noaptea Alba a Filmului Romanesc

de:
15 sept. 2011
0 Afișari
Medalia de Onoare (2010) @ Noaptea Alba a Filmului Romanesc

La 75 de ani, Ion îndură tăcerea grea a soţiei şi indiferenţa fiului său, în prezent stabilit în Canada, care încă îi poartă pică pentru că l-a denunţat la securitate ca să nu poată pleca din România. Într-o bună zi, Ion are surpriza să primească o medalie de onoare din partea Ministerului Apărării Naţionale. Să fi săvârşit oare fapte eroice în cel de-al doilea război mondial? Nu îşi poate aminti foarte clar, dar această medalie îi oferă şansa nesperată de a recâştiga respectul familiei sale. Şi se va strădui din toate puterile, îndurând supliciul până la capăt.

Regia: Călin Peter Netzer, 105’

Cu: Mimi Brănescu (Cornel), Victor Rebengiuc (Ion), Camelia Zorlescu (Nina)

În seara zilei de 16 septembrie, cinematografele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara vor deveni gazdele unui adevărat maraton al filmului românesc, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc.

Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum, “Noaptea Albă a Bucureştiului”, “Noaptea Albă a Muzeelor sau “Noaptea Albă a Galeriilor”, evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Cookies