ARHIVA B365

Meciul Armenia – România. INCIDENTE în tribuna în care s-au aflat fanii români

Nu românii au pornit scandalul, ci armenii şi federaţia lor, care au un conflict intern. La începutul meciului, românii şi-au arborat steagurile şi bannerele pe gardul sectorului de tribună pe care l-au ocupat, iar câţiva fani armeni au încercat să intre peste ei, pentru a le smulge. Reprezentanţii forţelor de ordine au intervenit şi i-au pus la punct pe fanii gazdelor„, notează digisport.ro.

Potrivit sursei citate, după mai mult de un sfert de oră, au început din nou vociferările, iar răspunsul oficial al armenilor a fost că românii ar fi trebuit să plătească spaţiu publicitar pentru a-şi pune steagurile şi bannerele pe gard. Mesajul le-a fost transmis de un reprezentant armean trimis special să comunice cu ei.

În cele din urmă, fanii români au fost forţaţi să dea jos pânzele de pe garduri. Au fost chiar şi unii reprezentanţi oficiali ai gazdelor care le-au îndepărtat de la locul lor.

Pe pânzele arborate de fanii noştri erau inscripţionate fie numele oraşelor ori facţiunilor din care proveneau, fie mesaje precum „Uniţi sub tricolor”, numele grupului din care fac parte suporteri din galerii ale mai multor cluburi.

Drept răspuns, românii au scandat „FIFA şi UEFA – Mafia” şi au aprins mai multe torţe, dar nu au fost alte incidente, având în vedere că acestea au fost stinse după circa două minute şi niciuna nu a fost aruncată pe teren. În timp ce forţele de ordine şi oficialii încercau să smulgă steagurile românilor, întregul stadion le-a huiduit demersul şi fanii armeni au făcut front comun cu tricolorii.

Echipa naţională a României a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 5-0 (4-0), reprezentativa Armeniei şi a obţinut primul succes în grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.

Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Stancu ‘4 din penalti, Ad. Popa ’10, R. Marin ’12, Stanciu ’29 şi Chipciu ’59.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button