Meci STEAUA – CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 – 1: Ce spune antrenorul Stelei despre eșec

de:
24 aug. 2014
0 afișări
Meci STEAUA - CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 - 1: Ce spune antrenorul Stelei despre eșec

Meci STEAUA – CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 – 1. „Este un meci pierdut, un meci în care ne-am creat ocazii. Cred că trebuia să tragem mai mult de la distanţă, iar dacă reuşeam să deschidem scorul în prima repriză alta cred că era situaţia. Golul l-am luat pe o neatenţie şi asta ne-a costat. Era important pentru noi să câştigăm azi şi să facem 15 puncte, pentru că puteam să ne distanţăm. Vina este numai a mea, pentru că eu am alcătuit echipa. Dacă un jucător sau toată echipa nu evoluează bine, e vina mea”, a spus Gâlcă, scrie realitatea.net.

Meci STEAUA – CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 – 1. Tehnicianul a precizat că portarul Arlauskis, pe care l-a înlocuit în prima repriză din cauza unei accidentări, i-a spus că are o problemă la aductori. „Arlauskis mi-a zis că i-a fugit piciorul şi că are ceva la aductori. Sper să-l avem pentru meciul de la Sofia. Tănase este foarte bine până acum, a făcut azi două antrenamente foarte tari şi am speranţa că va juca în Bulgaria (n.r. – în meciul retur cu Ludogoreţ Razgrad, din play-off-ul Ligii Campionilor)”, a afirmat Gâlcă.

Meci STEAUA – CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 – 1. Constantin Gâlcă a mai afirmat că transferul lui Jeremy Bokila este „undeva în aer”. „Din câte ştiu eu transferul lui Bokila e undeva în aer, e un impas. Discuţiile se vor relua în câteva zile. Ne gândim la mai mulţi jucători, dar Bokila a fost şi rămâne prima opţiune”, a mai spus antrenorul Stelei.

Meci STEAUA – CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 – 1. Formaţia Steaua a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I, în care de la gruparea bucureşteană au fost eliminaţi pe final Filip şi Chipciu.

Meci STEAUA – CEAHLĂU, SCOR FINAL 0 – 1. Golul a fost înscris de Achim, în minutul 48.

Cookies