Mazăre: Îmi dau curând demisia și de la Primărie, și de la partid

de:
18 mart. 2015
0 Afișari
Mazăre: Îmi dau curând demisia și de la Primărie, și de la partid

„Da, foarte clar și românește, aș vrea să-mi dau demisia și vreau să fac lucrul ăsta curând. Nu mă întrebați ce înseamnă curând, dacă într-o zi, două, dar este o chestiune cred eu de săptămâni, de luni. Același lucru vreau să-l fac și de la partid. Păi ce, să ajung eu să mă pună ăia de la București, să mă dea afară fiindcă mă anchetează un procuror? Păi uite cum m-a anchetat procurorul, m-a și băgat la beci de două ori, după care am venit să vorbesc cu voi. Ăsta e motiv să mă dai afară din partid? Eu știu că cu toții suntem nevinovați până la o hotărâre definitivă. Dar… să rămână domnii cu regulile astea, ei cu partidul lor și eu să rămân cu viața mea. Am și eu dreptul la viața mea”, a afirmat primarul Radu Mazăre, lider al organizației județene a PSD.

Marți seară, scrie AGERPRES, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiției au respins solicitarea procurorilor anticorupție de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului Constanței, Radu Mazăre, după ce acesta a fost reținut în arestul Poliției Capitalei pentru 24 de ore, fiind acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum și două infracțiuni de conflict de interese.

Cookies