FIT CITY

Maternitatea Giuleşti, amendată pentru moartea bebeluşilor arşi în incendiul din august 2010

Maternitatea Giuleşti trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei pentru fiecare bebeluş decedat în incendiu. 

Potrivit deciziei instanţei, asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi două luni.

Fostul manager al Spitalului „Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti, profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.

Şeful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi doi ani de închisoare.

Maternitatea Giuleşti a fost condamnată la 400.000 de lei amendă penală pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte 80.000 de lei amendă penală. Dacă această decizie va rămâne definitivă, Maternitatea Giuleşti urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv amenda penală de 400.000 de lei.

Decizia dată de magistraţii de la Judecătoria Sector 6 nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Bucureşti. 

Pe data de 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a izbucnit un incendiu la aparatura de aer condiţionat din salonul medical. În urma tragediei, şase nou-născuţi au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave. De asemenea, a fost constatată o pagubă materială de aproximativ 1,5 milioane lei, prin distrugerea aparaturii medicale şi a celorlalte obiecte din salon.

Din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale a rezultat că pe 16 august 2010, potrivit planificării era de serviciu la salonul de Terapie – Intensivă nou-născuţi ai Secţiei Neonatologie, pe o tură de 12 ore, care a început la ora 7.00 şi se finaliza la orele 19.00, inculpata Cârstea Florentina Daniela – asistentă medicală. Aceasta nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24 ea a părăsit în mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor.

Inculpatul Marinescu Bogdan, în calitate de manager al spitalului, esta acuzat că nu a efectuat demersuri pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti a Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie astfel cum prevăd dispoziţiile Legii 319/2006. Acest serviciu ar fi trebuit să aibă în competenţă inclusiv analizarea alegerii, cumpărării, întreţinerii şi utilizării echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală şi care ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului.

Inculpatul Dima Vasile, în calitate de şef al serviciului tehnic în cadrul spitalului şi responsabil cu protecţia şi prevenirea incendiilor în cadrul aceleiaşi unităţii, nu şi-a respectat obligaţiile referitoare la revizia şi întreţinerea instalaţiei electrice şi nu a luat măsuri de organizare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor, factori care au contribuit la producerea, amplificarea şi neluarea măsurilor imediate de stingere a incendiului.

Inculpatul Toma Adrian Ioan, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul spitalului, a gestionat în mod defectuos resursele umane existente şi nu a luat măsurile manageriale necesare pentru asigurarea în permanenţă, pe orice tură, la Salonul de Terapie Intensivă nou – născuţi, a numărului de asistente medicale prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare la data de 16 august 2010. Inculpatul Oprea Gigel, electrician în cadrul spitalului, şi-a îndeplinit în mod superficial obligaţia prevăzută în fişa postului, de întreţinere în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice, cu prilejul verificării efectuate în data de 13.08.2010, neconstatând detensionarea elementelor elastice ale prizei, de la care s-a declanşat incendiul, respectiv pierdea caracteristicii de strângere/apăsare a lamelelor de contact bipolar.

Concluziile expertizei tehnice, realizate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex- Petroşani, arată că incendiul izbucnit în salonul de Terapie – Intensivă pentru nou-născuţi s-a datorat supraîncălzirii elementelor de contact ale ştecherului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei sector 6. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button