Măsurile anti-Covid-19 la control! Amenzi în valoare de zeci de mii de lei date de Poliția Capitalei

14 dec. 2020
26 afișări
Măsurile anti-Covid-19 la control! Amenzi în valoare de zeci de mii de lei date de Poliția Capitalei

Poliția Capitalei a dat amenzi în valoare de zeci de mii de lei după ce au efectuat controale în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase și în mijloacele de transport în comun.

În urma verificărilor, polițiștii au dorit să afle în ce măsura sunt respectate măsurile anti-COVID-19.

Astfel, după ce 25 de societăți comerciale dintr-un mall din sectorul 4 au fost verificate, 57 de persoane au fost legitimate și 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 55/2020, potrivit Digi24.

Totodată, polițiștii au acționat într-o piață și în două mari magazine din zona de competență. La unul dintre cele două, aceștia au constatat că aparatul de termoscanare, amplasat la intrare, prezenta o defecțiune în ceea ce privește afișarea temperaturii. În urma verificărilor au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de peste 21.000 de lei.

În același timp, în sectorul 2 al Capitalei, au mai fost verificate 48 de societăți comerciale și au fost legitimate peste 60 de persoane, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500de lei.

De asemenea, polițiștii au legitimat 55 persoane și au verificat 30 societăți comerciale. În urma activităților echipele de control au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 38.000 de lei pentru nerespectarea Legii 55/2020 și pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice.

Aceste activități se vor desfășura și în zilele următoare, anunță Poliția Capitalei.

 

Cookies