MĂSURI în şcoli pentru evitarea îmbolnăvirilor. În ce cazuri NU vor fi primiţi copiii la cursuri

de:
01 mart. 2016
0 Afișari
MĂSURI în şcoli pentru evitarea îmbolnăvirilor. În ce cazuri NU vor fi primiţi copiii la cursuri

Astfel, la revenirea în colectivitate, se va realiza triajul epidemiologic, la începutul orelor de curs, de către personalul cabinetului medical școlar, iar în cazul colectivităților unde nu există asistență medicală permanentă triajul va fi efectuat de către cadrul didactic, pentru identificarea copiilor care prezintă semne de îmbolnăvire.

„Copiii care prezintă semne de infecții respiratorii acute sau boala diareică acută nu vor fi primiți la cursuri și vor fi direcționați către cabinetele medicale din unitatea de învățământ sau la cabinetul medicului de familie sau, în funcție de gravitate, la spitalele de boli infecțioase, în vederea investigării și tratării corecte„, precizează MS, potrivit Agerpres.

De asemenea, este necesară informarea atât a cadrelor didactice, cât și a preșcolarilor și elevilor asupra măsurilor generale de prevenire a îmbolnăvirilor prin boli transmisibile și, în această perioadă, în special, pentru bolile diareice și bolile respiratorii.

O altă măsură o reprezintă evitarea manifestărilor sportive, culturale, neesențiale pentru procesul de învățământ, pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.

„În cazul apariției unui număr de minimum trei cazuri de îmbolnăvire prin boli respiratorii sau boli diareice, focarul va fi raportat conform prevederilor legale în vigoare la Direcția de Sănătate Publică județeană sau a municipiului București — Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile. În unitățile de învățământ unde există bloc alimentar propriu — se vor respecta cu strictețe regulile de procurare, depozitare, prelucrare și manipulare a produselor alimentare, iar personalul care deservește și manipulează alimentele trebuie să aibă examenul medical periodic recent realizat, în special probe de coprocultură.

Aceleași cerințe se vor aplica și în cazul firmelor de catering care asigură alimentația preșcolarilor și elevilor. De asemenea, se vor verifica atent alimentele procurate și distribuite elevilor în cadru programului ‘Laptele și cornul’, și cel de distribuire a fructelor în școli — sursele de aprovizionare să fie clar identificate, autorizate, iar produsele (fructele) să fie corect manipulate, păstrate și spălate„, este o altă recomandare a MS.

Pentru toți preșcolarii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă — asigurarea de apă și săpun și obligativitatea realizării acestui proces.

„Recomandăm ca în cadrul orelor de dirigenție să fie prezentate elevilor informații minime despre măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor. Recomandăm o colaborare strânsă între cadre didactice și părinți în această perioadă în vederea identificării din timp a semnelor de boală și a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitățile de preșcolari și elevi”, mai afirmă MS.

Bolile diareice acute, în special cu E-coli, au o severitate mai mare la copiii sub 5 ani și nu reprezintă motive de îngrijorare majoră la cei peste această vârstă.

„Personalul din cadrul DSP județene și a municipiului București va colabora îndeaproape cu personalul din cadrul unităților de învățământ în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivităților școlare”, precizează reprezentanții Ministerului Sănătății.

Boala diareică acută este dată de o mare diversitate de germeni (bacterii, virusuri, protozoare, fungi). Indiferent cărei clase aparțin și ce denumire poarta, germenii infecțioși cauzează o diaree acută infecțioasă care se manifestă vizibil prin: scaune apoase frecvente, deshidratare în grade variate (care reprezintă urgență principală în asemenea situații), vărsături, febră.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor trebuie respectate o serie de măsuri de igienă personală și colectivă: spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă), spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor, consumul de apă doar din surse sigure, autorizate, verificarea termenului de garanție și a menținerii la rece pentru toate alimentele pe care le cumpărăm, evitarea consumului de conserve mai ales în sezonul cald, evitarea consumului de băuturi neîmbuteliate, evitarea consumului de alimente care se alterează repede (frișcă, creme, maioneze), a înghețatei dezghețate, mai ales în sezonul cald, efectuarea controalelor periodice (examene bacteriologice) pentru personalul care lucrează în sectorul alimentar.

Totodată, în situația apariției semnelor de boală se recomandă prezentarea la medic pentru consultații și tratament adecvat.

Este contraindicat tratamentul cu antibiotice din proprie inițiativă, fără prescripție medicală. Părinții trebuie să-și supravegheze copiii și să-i deprindă cu regulile elementare de igienă personală și colectivă (spălatul pe mâini, spălatul fructelor și legumelor, apa doar din surse sigure) pentru a limita infecția.

„Nu există o imunizare specifică (vaccin) pentru protecția masei receptive și deci pentru limitarea infecției. Măsurile de igienă reprezintă singurul mijloc de protecție împotriva infecțiilor și a bolii diareice acute”, mai arată MS.

Ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu a anunțat sâmbăta trecută că Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Educației, va pregăti un set de măsuri care vor fi comunicate în școli, în vederea respectării normelor de igienă, decizie luată în contextul cazurilor de sindrom hemolitic-uremic apărute la mai mulți copii.

Cookies