ARHIVA B365

RAPID vs CEAHLĂUL: Măsuri de ordine luate de polițiști, cu ocazia meciului dintre Rapid și Ceahlăul

RAPID vs CEAHLĂUL. Agenţii locali vor acţiona în cooperare cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi în zonele adiacente locurilor de desfăşurare a evenimentului faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică.

RAPID vs CEAHLĂUL. Poliţia Locală Sector 6 recomandă participanţilor:

– adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;

– să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

– respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi evitarea implicării în conflicte de orice natură.

RAPID vs CEAHLĂUL. Totodată, pentru a fi evitate blocajele în trafic, şoferii sunt sfătuiţi ca sâmbătă, începând cu orele 10.00, să ocolească zona Stadionului „Valentin Stănescu”, din Giuleşti, se arată în comunicatul de presă remis B365.ro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button