Măsuri de fluidizare a traficului în zona de-abia inauguratului Pasaj Europa Unită din București. Șoferii nu mai pot vira la stânga dinspre str. Turnu Măgurele către Aurel Perșu

14 dec. 2023
21568 afișări
Măsuri de fluidizare a traficului în zona de-abia inauguratului Pasaj Europa Unită din București. Șoferii nu mai pot vira la stânga dinspre str. Turnu Măgurele către Aurel Perșu
Măsuri de fluidizare a traficului în zona de-abia inauguratului Pasaj Europa Unită din București. Șoferii nu mai pot vira la stânga dinspre str. Turnu Măgurele către Aurel Perșu | Sursa foto: Facebook - Daniel Băluță

Șoferii care circulă în zona Pasajului Europa Unită trebuie să știe că a intrat în vigoare o nouă măsură menită să asigure un trafic civilizat în zonă. Circulația pe pasaj s-a deschis pe data de 5 decembrie.

Măsuri de fluidizare a traficului în zona Pasajului Europa Unită

Primăria Sectorului 4 anunță că, pentru o mai bună fluizidare a traficului rutier în zona Pasajului Europa Unită, începând de joi, 14 decembrie 2023, șoferilor le este interzis virajul la stânga din strada Turnu Măgurele către strada Aurel Perșu, sensul de mers spre strada Luică.

Măsura a intrat în vigoare în jurul orei 10:45, atunci când s-au pus semnele de circulație și s-au făcut marcajele rutiere în acest sens.

De asemenea, polițiștii locali al Sectorului 4 vor dirija circulația în zonă timp de 48 de ore pentru a se asigura fluența traficului la această bifurcație.

Ca alternativă pentru a ajunge pe strada Aurel Perșu, șoferii pot circula pe următoarele trasee:

  • Str. Turnu Magurele – Bretea Pasajul Europa Unită – Bd. Metalurgiei – Str. Drumul Gilăului – Str. Aurel Perșu
  • Bd. Alexandru Obregia – Bd. Metalurgiei – Str. Drumul Gilăului – Str. Aurel Perșu.
Sursa foto: Facebook - Mobilitate Urbană Sector 4
Sursa foto: Facebook – Mobilitate Urbană Sector 4

Pasajul Europa Unită s-a deschis pe 5 decembrie 2023

Pasajul Europa Unită, una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din București, s-a deschis circulației la un an și 10 luni de la începerea lucrărilor. Evenimentul de inaugurare a avut loc pe 5 decembrie 2023.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, estimează că aproximativ 40.000 de mașini ar putea trece zilnic pe podul de la Metalurgiei, așa cum reiese din studiile de fezabilitate.

Timp de 3 ore, bucureștenii au avut ocazia să urce pe pasaj, fiind deschis exclusiv pietonilor. De la ora 22:00, pasajul s-a  deschis exclusiv circulației rutiere.

Început în februarie 2022, Pasajul Europa Unită are o lungime totală de 653 metri. Lucrarea de infrastructură reprezintă un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu.

Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din București, Podul de la Metalurgiei are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.

Suprastructura pasajului, de tip mixt oțel-beton, se sprijină pe patru elemente de rezistență (două pile și două culee masive din beton armat), iar fiecare dintre acestea au ca fundație câte opt piloni forați la o adâncime de 25 de metri și cu un diametru de 1,5 metri.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies