LA MINE-N CARTIER

Maşinile abandonate, ridicate în sectorul 6 din Capitală

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 6, în intervalul 29.02 – 04.03.2016, reprezentanţii Direcţiei Protecţia Mediului Sector 6 desfăşoară acţiuni de ridicare a 15 vehicule abandonate/fără stăpân.

Intervenţiile se derulează conform dispoziţiilor Primarului Sectorului 6 nr. 1230/17.02.2016 (10 vehicule abandonate), respectiv nr. 1231/17.02.2016 (5 vehicule fără stăpân).

„Acţiunile de înlăturare a maşinilor abandonate pe domeniul public continuă. Activitatea este mai puţin rapidă decât ne-am fi dorit, însă reglementările specifice ale Legii 421/2002 nu ne permit să acţionăm într-un ritm foarte alert.  Aş vrea să le mulţumesc celor care ne-au semnalat prezenţa autovehiculelor abandonate şi să îi asigur că, atunci când termenele legale de înştiinţare expiră, eliberăm spaţiile cu celeritate”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Vehiculele, împreună cu bunurile aflate în interior, vor fi ridicate, transportate şi depozitate de către Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 în locuri special amenajate, sub coordonarea unui agent din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6.

Sesizarea cu privire la existenţa unor vehicule staţionate pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Sectorului 6, presupuse ca fiind fără stăpân, se poate face în scris, verbal sau telefonic de orice persoană sau din oficiu de către agenţii constatatori din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button