Mașină de pompieri, răsturnată pe platforma Aeroportului Otopeni. Autoritățile anchetează incidentul

04 oct. 2022
513 Afișari
Mașină de pompieri, răsturnată pe platforma Aeroportului Otopeni. Autoritățile anchetează incidentul
Mașină de pompieri, răsturnată pe platforma Aeroportului Otopeni. Autoritățile anchetează incidentul. Imagine simbol: Inquam Photos/ Octav Ganea

O mașină de pompieri s-a răsturnat, marți dimineață, în timp ce se deplasa pe platforma Aeroportului Otopeni. Cursele nu au fost afectate și nicio persoană nu a fost rănită, dar incidentul este anchetat de autorități.

Mașină de pompieri, răsturnată pe platforma Aeroportului Otopeni

Marți dimineață, ora 06:40, în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului, o autospecială de pompieri ce aparține Serviciului Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a răsturnat, potrivit informațiilor oficiale transmise de Compania Națională Aeroporturi București.

Potrivit comunicatului transmis de CNAB, traficul aerian s-a desfășurat în siguranță, nicio cursă nu a fost afectată de incident. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

„Serviciul Salvare Stingere Incendii este operațional, acționând cu alte 5 autospeciale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Categoria de operare a aeroportului nu a fost afectată”, conform CNAB, relatează Libertatea.

Autoritățile anchetează incidentul

Poliția Transporturi Aeriene, dar și conducerea aeroportului anchetează incidentul.

Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București anunță că vor fi luate cele mai drastice măsuri, astfel încât să se prevină incidente similare pe platforma aeroportului.

Cookies