Pompierii bucureșteni au fost chemați, sâmbătă dimineață, să intervină în cazul unei conducte de gaze care s-a fisurat după ce a fost agățată de o mașină de gunoi. Incidentul s-a produs la un complex rezidențial din cartierul Ghencea, mai exact pe strada Drumul Ghindari.
ISU a trimis imediat o autospecială spre locul incidentului, însă aceasta s-a împotmolit la câteva sute de metri distanță, informează RomaniaLibera.ro. Astfel, a fost necesar ca ISU să trimită o altă autospecială pentru intervenţie.
Conducta fisurată nu este însă magistralăm, avaria nepunând oamenii din zonă în pericol.