Mărturiile actorului Mitică Popescu, deţinut politic pentru „trădare” în lagărul călăului Ficior

Maestrul Mitică Popescu este unul dintre românii care au supravieţuit mizeriei închisorilor comuniste, fiind aruncat acolo, împreună cu alţi tineri de seama lui către finele „deceniului negru”, scrie gandul.info. 

„Eram la nişte vecini, de un Sfântu Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. Că eu n-am ştiut că ăia vor să fugă din ţară? „N-am ştiut”. Că au trimis o scrisoare la Ambasada Americii, n-am ştiut? „Nu, n-am ştiut”. „Aţi discutat lucrurile astea între voi; n-ai auzit?”. „Nu”. „N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi ştim!”. Şi m-au condamnat la trei ani pentru „Nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. Adică pentru că nu mi-am turnat nişte prieteni care visau să ajungă în America. Dar nu-i nimic, că ne-a turnat altul care era acolo cu noi. Lasă că ăştia n-au ajuns nici în Gara de Nord, că nu le-a răspuns nimeni. Au fost arestaţi pe vorbe, şi eu, odată cu ei”, povestește Mitică Popescu.

Pe „Fişa matricolă penală” a lui Dumitru Popescu, născut pe 2 decembrie 1936, la Bucureşti, student în anul II la Teatru, în momentul reţinerii, scrie că a fost arestat de Securitate, pe 5 noiembrie 1958, „Pentru faptul de Trădare şi trecere de frontieră”, fiind, apoi, depus în penitenciar la data de 9 februarie 1959.

„După arestare, o perioadă nu ne-au scos la muncă. Aşa era atunci. În vară, prin iunie, ne-au mutat, însă, de la Jilava la Periprava, la munci agricole, la porumb. E drept că n-am stat acolo decât vreo trei luni, până în septembrie. Pe urmă, ne-a mutat iar, în Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă – am lucrat la dig, la canalele de desecare. La Salcia am stat până în noiembrie 1961, când m-au liberat„, își amintește actorul.

Deşi nu a stat mult timp în penitenciarul condus de Ficior, Mitică Popescu îşi aminteşte foarte bine condiţiile în care a trăit acele luni. „Foamea era îngrozitoare. Ne dădea o zeamă de arpacaş şi un colţ de pâine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasă direct din Dunăre, iar ţânţarii ne mâncau de vii”, spune actorul.

Despre morţi, maestrul îşi aduce aminte că la Salcia numărul lor a fost mare: „A venit tifoida peste noi; muncile erau crâncene. Mulţi au murit de foame şi de epuizare. Alţii de inimă rea. N-aveam voie să primim pachet sau să ne vedem rudele. Eram rupţi complet de lume. Oamenii, săracii, nu ştiau ce le face copilul; dacă le mai trăiesc părinţii; ce e cu soţia… Nimic. Sincer, eu am avut şansa că eram tânăr. Dar pentru cei în vârstă era îngrozitor. Se muncea pe rupte, trebuia să faci norma. Dacă nu, bătaia ta n-o lua nimeni”.

Iosif Ion Ficioru este omul care a condus Penitenciarul Suceava, Închisoarea Periprava din judeţul Tulcea, dar şi colonia de muncă de la Poarta Alba. Specialiştii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului susţin că Iosif Ficioru a impus deţinuţilor un regim sever de detenţie.

Acesta ar fi condus un regim de torturare şi exterminare care a dus la moartea a 103 deţinuţi. Iosif Ion Ficioru are în prezent 85 de ani şi trăieşte în Bucureşti. 

Acesta este al doilea caz de identificare a unui torţionar care a condus un regim de exterminare, după Alexandru Vişinescu