Mărturii cutremurătoare ale copilotului implicat în accidentul aviatic din Apuseni

de:
20 feb. 2014
0 Afișari
Mărturii cutremurătoare ale copilotului implicat în accidentul aviatic din Apuseni

„Prima acţiune a fost să îmi evaluez starea de sănătate. Am văzut că îmi pot mişca degetele de la picioare, dar având fracturi la picioare nu mi le puteam mişca (picioarele n.r.). M-am gândit să mă îndepărtez cât pot, târându-mă prin zăpadă, fiindu-mi frică de o eventuală explozie. Am primit foarte mult ajutor de la doctorul Radu Zamfir care era în cea mai bună stare dintre cei răniţi şi a venit să mă ajute. M-a ajutat şi fizic şi psihic. Mi-a dat sfaturi, să nu mă mai mişc atât de mult şi să stau liniştit pentru a nu-mi agrava starea de sănătate”, a declarat copilotul Răvan Petrescu.

„Imediat cum m-am îndepărtat de aeronavă am încercat să sun la 112, dar din cauza telefonului meu nu foarte deştept mi-a apărut pe ecran „Conexiune nereuşită”. L-am apelat în următoarea secundă pe tatăl meu şi l-am rugat să urmeze procedura, ştiind că el îmi poate răspunde atunci imediat”, a adăugat băiatul.

Tânărul a spus că nici nu realiza în acele momente de groază când a trecut timpul: „Nu realizam cât timp trecea, cum, nu realizam trecerea timpului”. Despre salvatorii din Apuseni, copilotul lui Adrian Iovan a povestit cu emoţie în glas: „Îi consider ca şi pe părinţii mei. Un om rănit acolo în munţi cu o mică speranţă…când vezi pe cineva că îţi vine în ajutor, e un sentiment măreţ, simţi că revii la viaţă”.

În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi, pe lângă copilotul Răzvan Petrescu, şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş.

Sursa: romaniatv.net

Cookies