Mărturie teribilă. Cum a fost demolată Hala Unirii, care adăpostea rezerva de alimente a Bucureștiului, în caz de calamitate. Sfârșit groaznic pentru sutele de pisici din subsoluri

Până în vara anului 1987, rezerva strategică de hrană și medicamente a Bucureștiului, în caz de război, cataclism sau orice altă nenorocire, era păstrată în subsolul complexului de Hale din Piața Unirii.

Vechea Hală, de lângă Hanul lui Manuc, a dispărut între anii 1986 -1987 în cadrul proiectului faraonic-ceaușist de sistematizare a întregii zone.

Hala Mare a fost ridicată pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1872), după modelul piețelor acoperite din Paris, și era destinată comercializării cărnii.

Au urmat construirea Halei de pește (1887), dotată cu bazine pentru păstrarea peștelui viu, hala de păsări (1899), hala de fructe, a unei fabrici de gheață și ridicarea pavilioanelor pentru vânzarea zarzavaturilor și a lactatelor.

1987, cea mai sinistră vară din Bucureștiul comunist: distrugerea Orașului Vechi

Demolările în Piața Unirii au început în ianuarie 1985 cu distrugerea Spitalului Brâncovenesc și a Institutului Medico-Legal, monumente de arhitectură încărcate de istorie.

Dezastrul comandat de Nicolae Ceaușescu avea ca scop “eliberarea terenului” ca să facă loc Casei Poporului și marelui Bulevard Victoria Socialismului, “Victoria Socialismului asupra Poporului”, cum spunea fotograful Andrei Pandele într-un interviu B365.ro.

Hala Unirii, “cămara Bucureștiului”, cu depozite prevăzute cu uriașe instalații frigorifice, în care erau păstrate rezervele de hrană pentru zile negre

Am descoperit o mărturie impresionantă despre demolarea complexului de Hale de la Unirii, în cartea scriitoarei și jurnalistei Silvia Kerim, “Vedere din Parfumerie”, editura Minerva, 2003.

Nu doar că au fost desființate rezervele de hrană ale orașului, ci au fost asasinate și cele câteva sute de pisici care trăiau în subsol, peste este ele turnându-se o placă de beton.

Silvia Kerim a documentat și moartea bătrânilor care s-au sinucis sau au murit de inimă rea, după ce casele le-au fost demolate.

Silvia Kerim (1931-2016) a fost martoră la demolarea Cartierului Evreiesc în care a locuit toată viața, pe strada Parfumului, și a cartierelor Antim, Izvor, Uranus, Rahova.

Inițial, Silvia Kerim a gândit cartea ca pe un fel de jurnal la persoana întâi, apoi a renunțat, “încredințată fiind că “sub Ceaușescu” nu va putea să apară o astfel de mărturie.

Am vrut să scriu încă demult, pe când în toiul nopții se auzea vaierul bisericilor dărâmate, mărturisește Silvia Kerim în prefața volumului.

“Hala Unirii a fost o podoabă arhitectonică menită să întregească aspectul de mic Paris al Orașului”

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Hala a fost construită din inițiativa unui antreprenor francez, Alexis Godillot, care a contractat lucrarea cu Primăria Capitalei. Hala Unirii amintea “în mic” de celebrele Hale ale Parisului, glorificare de Emile Zola în cartea sa “La ventre de Paris”, hale ce au avut cam aceeași soartă cu Hala Unirii: au dispărut de pe fața pământului, fiind demolate în numele sistematizării Parisului.

Mărindu-și proporțiile și diversificându-și destinația de la un deceniu la altul, Hala Unirii s-a desăvârșit în 1903. Și a fost, într-adevăr, desăvârșită.

Pe lângă proporțiile echilibrate, construcția aceea plină de armonie și de rezolvări ingenioase mai avea o calitate practică: era o uriașă cămară menită să asigure hrana Capitalei în caz de război sau alte nenorociri. La subsol, Hala Unirii era dotată cu instalații frigorifice -dispuse pe mai multe niveluri- instalații ce s-au modernizat firește, în pas cu vremea. Încât, în cumplita vară a anului 1987, instalațiile, bine întreținute, continuau să-și facă datoria adăpostind tone de mâncare de tot felul.

Dar, pentru furia lui Ceaușescu, nici acest argument “economic” nu a contat. În vara în care a măturat aproape tot ce se afla în jurul kilometrului zero al capitalei – comori din trecut cum ar fi Spitalul Brâncovenesc ori, alt unicat , “Institutul Medico-Legal”- Ceaușescu a ordonat și distrugerea halei Unirii. (“Vedere din Parfumerie”, pagina 77).

Dezmembrarea uriașei dantelării de fier și sticlă de la Hala Unirii a durat puțin, vreo câteva zile

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: O dată terminată îndepărtarea “resturilor” de fiare răsucite, sticlă sfărâmata și fragmente de ziduri zdrobite cu buldozerele, “Conducătorul” (care, ca și în cazul Spitalului Brâncovenesc, a supravegheat personal săvârșirea dezastrului, inspectând aproape zilnic “șantierul”), a ordonat ca, pe locul “curățat” să fie turnată -neîntârziat!- o placă de beton.

Nimeni nu a protestat. Nimeni nu a îndrăznit să-i reamintească “iubitului părinte” despre “cămara orașului”. Despre faptul că acolo, în subsoluri, funcționau în continuare, impecabil, instalațiile frigorifice. Că acolo se afla, puse la adăpost, tone de hrană -menite să salveze, în caz de nevoie, populația Capitalei.

Și, desigur, nimeni nu a cutezat să-i amintească -riscându-și viața- despre pisicile aflate în subsolul halei. Poate că, totuși, în ultima clipă, mâncarea a fost evacuată. Nu știu nimic în privința asta. Știu însă, cu siguranță, că instalațiile frigorifice, în perfectă stare de funcționare, au fost înmormântate pe veci. Și mai știu și despre soarta pisicilor.

Peste cele câteva sute de pisici care trăiau în subsol a fost trântită o placă de beton. Pe locul Halei a apărut un parc despre care bucureștenii credeau că este blestemat și-l ocoleau

În subsol se aflau sute de pisici menite să curețe locul de eventualii șobolani. Silvia Kerim a aflat de existența lor de la doctorița Ruxandra Nicolescu, prietena ei de-o viață. Ruxandra Nicolescu a fost acolo, în acea zi a finalizării dezastrului.

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Pisicile erau curate, îngrijite și chiar iubite, pentru că-și făceau “serviciul” cu conștiinciozitate. Le era bine acolo, la subsol. Vara era răcoare, iarna -nu ningea, nu ploua, înăuntru vântul nu bătea, țevile de calorifer care șerpuiau pe lângă ziduri erau calde, așa că ele găseau culcușuri berechet. Apă aveau în crăticioare puse anume, iar femeile de serviciu le hrăneau zilnic cu resturi de parizer și coji de cașcaval.

În acea dimineață funestă, când o placă de beton a fost turnată peste locul unde s-a aflat, timp de aproape 100 de ani, Hala Unirii, ea, Ruxandra, a fost alertată la telefon și a venit să salveze pisicile de la moarte năprasnică.

A alergat către cordoanele de milițieni care vegheau fiecare demolare, în timp ce lumea asista îngrozită, neputincioasă, nimeni nezicând niciodată nici “pâs”. Ruxandra a ajuns când placa fusese pe jumătate turnată.

“Ruxandra pregătise în grabă mâncare otrăvită pentru ca bietele ființe să sufere cât mai puțin”

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Ruxandra a încercat să le explice oamenilor în uniformă că acolo, dedesubt, sunt ființe vii, că ele vor muri în chinuri cumplite -de foame, de sete și de întuneric înghețat. Ruxandra pregătise în grabă mâncare otrăvită pentru ca bietele ființe să sufere cât mai puțin. Așa că i-a implorat pe milițieni s-o lase să coboare la ele, în mormântul ce li se pregătea, ca să le ușureze moartea.

N-a fost cu putință. În ochii regimului- și al paznicilor lui legali, milițienii- până și o ființă puțintică și fragilă ca Ruxandra Nicolescu, o femeie lipsită de apărare, a cărei singură armă era un borcan cu mâncare otrăvită, până și ea, această mică stavilă patetică în fața tăvălugului “atotbiruitor”- era un dușman de temut. Ori, în cel mai bun caz, un răzvrătit suspect. Și deci, de înlăturat.

Ruxandra s-a agitat în zadar. A strigat, a plâns, a alergat în jurul cordonului de milițieni. Numai că, între timp capacul de beton a fost turnat pentru totdeauna peste instalațiile frigorifice (cum nu mai are, deocamdată, Capitală). Și peste pisicile vii.

Din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, pe locul fostei Hale s-a înjghebat un parc. Multă vreme pe terenul acela nu s-a prins nimic. Nici iarbă, nici pomi, nici tufișuri. Acum sunt mulți copaci tineri acolo, dar locul nu mai are viață. Mamele nu-și prea plimbă copiii prin părculețul ăla fără farmec, nici câinii fără stăpân nu-l prea iubesc. Vrăbiile îl ocolesc și ele, preferând copacii bătrâni de pe Dealul Mitropoliei.

Pe băncile -puține și neîmbietoare lipsite de amintiri – se odihnesc, din când în când, țigăncile măturătorese care scuipă de zor, prin iarba firavă, coji negre și lucioase de semințe. În drumul meu spre stațiile de metrou de la “Unirii”, prefer să ocolesc parcul-mormânt. Mă tem ca nu cumva, călcându-i aleile asfaltate, să nu aud pisicile urlând.

Doina Uricariu despre volum: “Vedere din Parfumerie” va rămâne o carte de căpătâi în istoria literaturii române a acestui secol și, dacă va fi tradusă, printr-o înțeleaptă știință de a promova, în fine, imaginea României, cititorii de pe alte meleaguri vor înțelege suferința acestei părți de lume prea ușor judecată și prea ușor cunoscută.

“Vedere din Parfumerie” o să rămână cu fiecare nouă ediție o adâncă scrutare în noi înșine, spre a ști ceea ce a mai rămas bine din binele nostru și cum ar trebui să fie Binele acolo unde pustiul și răul încearcă să se așeze definitiv.

În anul 2000, la editura Universală a apărut cu titlul “Parfumeria”, versiunea în limba engleză a acestei cărți.

Unde se află acum rezerva de hrană a Bucureștiului în caz că ar veni vreo nenorocire, război, calamitate sau cataclism

PRO TV arăta în anul 2015 că rezerva de alimente a României în caz de calamitate era la pământ. Înainte de 1989 exista un depozit strategic la Periș și unul la Halele Unirii. În anul 2015, reprezentanții patronatelor din domeniu declarau că depozitele sunt goale. Într-un reportaj Digi24 din 2018 se arată că un mare depozit se află la Popești-Leordeni, locul unde se păstrează hrană, materiale de construcții și combustibil, rezerve care îi pot ajuta pe bucureșteni să supraviețuiască în cazul unei catastrofe.

Potrivit legii, rezerva de stat are caracter stric secret, deci nu vom ști degrabă ce provizii avem

Potrivit Legii privind Rezervele de Stat, stocurile sunt folosite în situații excepționale care presupun protecția populației, a economiei, dar și apărarea țării în cazul unor calamități naturale, epidemii, atentate teroriste sau accidente industriale. Art. 3 din Legea 82/ 1992 privind rezervele de stat arată că nomenclatorul produselor “rezervă de stat” are caracter strict secret și se aprobă prin hotărâri ale guvernului, cu caracter militar.