Mărțișorul „Antipa”: Pe 1 Martie, femeile au intrare liberă la Muzeul Național de Istorie Naturală

28 feb. 2023
358 afișări
Mărțișorul
Mărțișorul "Antipa": Pe 1 Martie, femeile au intrare liberă la Muzeul Național de Istorie Naturalӑ | Sursă foto: Facebook- Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

Femeile vor beneficia de intrare liberă la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” miercuri. Acesta este cadoul pe care reprezentanții muzeului îl fac vizitatoarelor cu ocazia zilei de 1 martie (Mărțișor).

Muzeul „Grigore Antipa” oferă intrare liberă femeilor de Mărțișor

Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a anunțat marți, 28 februarie 2023, printr-un comunicat de presă, că doamnele și domnișoarele vor avea intrarea gratuită la muzeu, cu ocazia zilei de Mărțișor.

Femeile ce vor alege să își petreacă prima zi de primăvară în vizită la muzeu vor putea admira atât expoziția permanentă din cadrul acestuia, cât și expoziția temporară „Creaturi ascunse”.

În această perioadă, cei care ne trec pragul pot descoperi expoziția temporară „Creaturi ascunse”, care te provoacă să descoperi universul fascinant al unor misterioase creaturi, transmit reprezentanții Muzeului „Grigore Antipa.”

Intervalul orar în care doamnele și domnișoarele pot merge să viziteze expozițiile este următorul: Între orele 10:00 – 18:00, 1 martie 2023.

Expoziția „Creaturi ascunse”

Această expoziție va fi găzduită în cadrul Muzeul Național de Istorie Naturalӑ ,,Grigore Antipa” până pe data de 4 martie 2023. „Creaturi ascunse” le prezintă vizitatorilor informații despre obiceiurile și caracteristicile animalelor și despre modul în care acestea se adaptează la mediul înconjurător.

De asemenea, oamenii vor învăța și despre modul în care specialiștii le studiază și rolul pe care acestea în au în ecosistem.

Cu această ocazie, veți afla de ce unele animale sunt atât de frapante prin aspectele lor, încât parcă ar striga de la distanță: „priviți-ne!”, în timp ce altele, de o discreție desăvârșită, nu știu cum să se strecoare mai neobservate.

Studierea modului de viață al animalelor este în măsură să răspundă la aceste întrebări, iar „Creaturi ascunse” oferă vizitatorilor posibilitatea de a face o incursiune în lumea unor vietăți misterioase, care provin din locuri exotice și greu accesibile nouă.

Vedeta acestei expoziții temporare va demonta convingerea falsă potrivit căreia „ești puternic dacă ești mare”. Oamenii vor face cunoștință cu viețuitoarele ce par neajutorate, care însă au la îndemână mai multe arme și mijloace de apărare în fața prădătorilor.

În cazul în care doriți să vedeți expoziția, însă trebuie să cumpărați bilet (sau vreți să mergeți în altă zi decât 1 martie), iată lista de prețuri:

  • Bilet întreg: 15 lei,
  • Bilet pentru copil/elev/student/pensionar: 10 lei,

Copiii mai mici de 3 ani beneficiază de gratuitate.

Cookies