Marți vom afla noul președinte al USR PLUS București. Urnele de vot se închid luni, la ora 22:00

28 iun. 2021
98 afișări
Marți vom afla noul președinte al USR PLUS București. Urnele de vot se închid luni, la ora 22:00

Alianța USR PLUS va avea un nou lider în cadrul filialei din București. Luni seară la ora 22:00 urmează să fie închise urnele deschise luni la sediul alianței din București, pentru ca marți, în urma numărării buletinelor de vot, să fie anunțate rezultatele alegerilor interne.

USR PLUS București și-a votat noul lider. În această seară, la ora 22:00, se vor închide urnele deschide pe parcursul întregului weekend la sediul din București, unde au fost invitați toți membrii să își exprime opinia privind viitorul celei mai mari filiale a partidului. Membrii USR PLUS Bucureşti au avut posibilitatea să-și exprime, în mod fizic, la sediul partidului, opţiunile de vot privind funcţia de preşedinte precum și pentru componenţa Biroului Municipal, comisiei de cenzori şi comisiei de arbitraj. În prezent copreşedinţii filialei bucureştene USR PLUS sunt: Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu.

Astfel, marți va fi făcut public învingătorul din cadrul acestor alegeri, desigur, în urma numărării tuturor voturilor, potrivit G4media.

Șefia USR PLUS București se dispută doar între doi candidați

În cursa pentru conducerea USR PLUS București s-au înscris doar doi candidați, și anume Octavian Berceanu, președintele Gărzii de Mediu, și Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, în prezent co-președintele USR-PLUS. Potrivit surselor, cursa este una strânsă, dat fiind popularitatea de care se bucură ambii contracandidați în cadrul formațiunii politice. Pentru a atrage cât mai mulți simpatizanți, atât Octavian Berceanu cât și Vlad Voiculescu au publicat pe Facebook o scrisoare deschisă adresată membrilor USR PLUS, în care își prezintă abilitățile, reușitele, dar și obiectivele pe care le au pentru filiala din București a alianței.

„Biroul Municipal, după alegeri, trebuie să fie un birou al celor pe care-i reprezentăm, transparent, deschis, eficient şi bine organizat. Instituţia pe care o conduc s-a ridicat peste celelalte instituţii pentru că a devenit transparentă cu munca şi cu rezultatele ei, cu miile de sesizări pe care le primeşte în ultimele 3 luni, de 10 ori mai multe decât în anii precedenţi, pentru că acum inspiră încredere într-un ocean de iluzii.

Biroul Municipal al USRPLUS poate îmbrăca haina încrederii pentru toţi bucureştenii, depinde doar de voi ce alegeţi, iar suma alegerilor este viitorul. Candidez pentru preşedinţia Biroului Municipal Bucureşti cu energia şi înţelepciunea cu care transform, din ‘Cenuşăreasă’ în ‘Prinţesă’ una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Am învăţat diplomaţia şi arta negocierii în stradă şi în afaceri”, a scris Octavian Berceanu.

Voiculescu mizează pe unitatea membrilor USR PLUS București

Fostul ministrul al Sănătății a sublniat faptul că USR PLUS București numără nu mai puțin de 5000 de membri, motiv pentru care este esențială unitatea. Voiculescu dorește de asemenea formarea unor persoane care să se dedice comunității, pentru a pregăti „oamenii de care orașul și țara vor avea nevoie în anii care vin”.

„În septembrie anul trecut am reuşit să îndepărtăm ceea ce a fost probabil cea mai coruptă conducere a Bucureştiului şi a sectoarelor. Nu am reuşit să facem asta peste tot şi nu peste tot unde am reuşit avem acum direcţia şi ritmul pe care îl dorim noi şi îl aşteaptă cei care ne-au acordat încrederea. Avem un primar general pe care îl vom sprijini în continuare, dar ritmul şi pe alocuri chiar direcţia vor trebui să fie diferite de ce am văzut până acum. Şi aici există destule exemple despre cum se pot face lucrurile altfel la primarii USR PLUS de la sectoare şi din ţară. Biroul Municipal va lucra atât cu administraţia, cât şi cu Birourile Locale de sector şi cu Biroul Naţional al USR PLUS”, a precizat fostul ministru al Sănătăţii.

Dan Barna consideră confruntarea pentru conducerea filialei bucureștene drept „interesantă”

Vicepremierul Dan Barna a declarat că ambii candidați reprezintă persoane valoroase, importante pentru evoluția și dezvoltarea formațiunii USR PLUS.

„Vlad Voiculescu e un profil definit, construit. Tavi Berceanu, de asemenea, este un om cu un profil în plină dezvoltare pe partea de mediu şi prin rolul pe care îl are la conducerea Gărzii de Mediu. Este o competiţie care chiar va fi interesantă şi sunt foarte optimist că va ieşi cea mai bună decizie din votul colegilor”, a spus Dan Barna

Cookies