BAZAR

Marțea Mare din Săptămâna Patimilior. Ce trebuie să faci astăzi ca să îți meargă bine tot anul

Marțea Mare din Săptămâna Patimilior este ziua în care Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare și, totodată, ziua în care este bine să facem curățenie în casă.

Pilda care se citește în Marțea Mare din Săptămâna Patimilior ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă.

În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este sufletul credinciosului, notează realitatea.net.

Marțea Mare din Săptămâna Patimilior. Pilda celor zece fecioare

În Pilda celor zece fecioare, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vestește sosirea lui. Untdelemnul din candelele celor neînțelepte este pe sfârșite. Fecioarele „neînțelepte” vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. Mirele intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele neînțelepte, dar vor găsi ușa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”.

Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: „De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni”, potrivit crestinortodox.ro.

Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pildă se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheați și va rugați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” . Hristos a dorit că prin această pildă să ne descopere importantă pregătirii în vederea judecății de apoi. De aici reiese că în vremea postului nu trebuie să ne oprim doar la înfrânare, nevoințe, metanii etc, ci toate acestea trebuie însoțite de milostenie.

Cuvinte esențiale care se cântă în biserică în Marțea Mare, potrivit Triodului:

– Să lepădăm lenea departe de noi și să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase și cu cântări

– Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtășire

– Zis-ai ucenicilor, Bunule, privegheați că nu știți ceasul în care va veni Domnul…

– De lenea sufletului meu dormitând eu, Mire-Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din virtuți și m-am asemănat fecioarelor neînțelepte, trândăvind în vremea lucrării…

– Stăpâne, scutură somnul meu cel întunecat, scoală-mă și mă primește în cămara ta, împreună cu fecioarele cele înțelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc și cântă neîncetat Doamne, slavă Ție!

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor, numită şi Marţea Seacă, este ziua dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar şi propriile patimi.

Marţea Mare este şi ultima zi în care oamenii mai pot munci la câmp sau în care se mai spală şi se calcă. Se spune şi că bărbaţii care îşi ajută soţiile cu treburile din casă le va merge bine tot anul.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button