“Marile orașe” din țară au sediu mare și frumos la București Țipenie de om nu vezi, dar latră zilnic 2 dulăi

La început nu mi-a venit să cred: o casă din care nu se aude nici pîs

O clădire care n-ascunde, dar nici nu dă la iveală oameni. Un loc care are arhitectură și care spune ceva despre viața tumultoasă pe care o presupune. Pe scurt, este o casă cu o plăcuța pe casă. Pe lângă care treci, pe lângă care te duci. Cam așa gândeam eu. Asociația Municipiilor din România stă într-o casă din care nu se aude nici pîs, dar care face piș. Asociața Municipiilor din România are o clădire care n-ascunde scopul ei, dar nici n-a dat la iveală vreun om, ci doar 2 dulăi. Cică aici ar trebui să se vadă marile frunți ale României, primarii mari de municipii. Și uite că tăcerea, liniștea, anonimatul, calmul sunt sparte de 2 dulăi.

Până ieri nu vedeai om. Acum sunt 2 dulăi. Pui, fragezi, fragili

Și m-am întrebat. Nu cumva secretara își crește câinii la birou? Sau poate însuși Boc, șeful Asociației. Păi, dacă e grădină, dacă e casă mare, nu-i nevoie de cineva să se zbenguie, să dea viață Asociației Morților Din România. Pe scurt, e birou de întâlnire, deși nu se întâlnește nimeni. Dar, să zicem, e nevoie de un loc de întrevedere, că doar nu s-or vedea marii primari ai marilor orașe pe stradă… Ori, în această casă, în această grădină, în acest loc care nu zice nici pîș se aude ham-ham suveran. În acest loc unde nu-i Boc își fac nevoile doi dulăi. Ce frumoși, ce drăguți, ce puternici, ce zurbagii, ce minuni, ce potăi minuni, ce viață e în ei. Doamne, cum am putut să văd astfel de dulăi și uite să mă port cu ei așa urât, să scriu despre ei?

Dar nu m-a răbdat pământul altfel pentru că duminică, adică ieri, ce fac? Trec pe la ora 12 pe acolo.

Duminică! Duminică, zi de pauză, cică nici Iisus nu se urcă pe cruce duminica, nici Boc nu visează la metrou. Dar câinii? Păi, câinii sunt câini, miros, adulmecă. N-au ce face. Blânzi ca miei, dând din coadă ca gimnaștii, latră și latră. Un semen de-al lor trece pe stradă. E pufos, e alb, vai ce frumos, ce drăgălaș, ce tânăr, ce puternic, ce zurbagiu, ce minune, ce potaie minune, ce viață are în el. Pufosul e condus pe stradă de o fetiță. O mână de om. Și deodată, în larma potăilor de peste gard se aude omul, vocea omului.

Suprema voce a leului. Iese omul din casa municipiilor și rage: “De ce nu pleci? De ce stai aici la poartă? Pleacă, agiți câinii!”

Fetița cu pufos, stăpâna pufosului, a tras de pufos și a plecat intrigată. Deci, asociația e de fapt stăpână pe gard și ce pe se vede pe stradă, dincolo de gard. Minunată întâmplare de duminică. Deci, nu treceți, dacă treceți pe strada Matei Basarab 63 că agitați câinii, singurii membri adevărați ai Asociației Municipiilor.

Nota B365.ro: Când sunteți la birou și vi se face dor de-o plimbare prin București, dar n-aveți timp, că sunteți la birou, citiți-l pe Eugen. E încântătoare plimbare.

• Adi de la Alambik de pe strada Paleologu din București
• Viața în Fundătura Labirint din București
• Războiul cu ciorile din Cișmigiu – curat duș de tâmpenie