Marile centre comerciale dau startul reducerilor, la 1 august

de:
29 iul. 2013
0 Afișari
Marile centre comerciale dau startul reducerilor, la 1 august

Începând de la 1 august, bucureştenii îşi vor putea reînnoi garderoba profitând de preţurile mici pe care le vor practica firmele din marile centre comerciale.

La debutul perioadei în care se vor desfăşura vânzările cu preţuri reduse – de la 1 august până la 31 octombrie – peste 50 de magazine, majoritatea cu unităţi în marile centre comerciale AFI Cotroceni, Plaza România, Carrefour Orhideea, Praktiker, Billa sau Cora vor aplica reduceri, potrivit unui comunicat remis de Primăria Sectorului 6. În aceeaşi perioadă a anului trecut, în Sectorul 6, aproximativ 40 de magazine au depus la Primărie notificări pentru vânzările de soldare.

Reducerile se aplică doar produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier.

Potrivit prevederilor legale, vânzările de soldare pot fi realizate numai în decursul a două perioade pe an, stabilite de comerciant, în intervalele 15 ianuarie – 15 aprilie şi 1 august – 31 octombrie, pe o perioadă de maximum 45 de zile. Stocul de produse propus pentru soldare trebuie să fie constituit în prealabil, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data de debut a vânzării, şi nu va fi reînnoit după constituire sau în cursul vânzărilor de soldare.

Cookies