Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată, fiind cercetat într-un dosar de corupție. Faptele de care e acuzat ar fi avut loc în perioada pandemiei, în urmă cu câțiva ani.
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată, într-un dosar de corupție, scrie Hotnews. Potrivit infomațiile, el ar fi comis faptele de corupție în perioada pandemiei.
Dosarul, în care este el cercetat, vizează corupție în domeniul achizițiilor publice. În ultimele două decenii, fostul edil de sector a fost anchetat de cinci ori.
Acum, ancheta care-l vizează este cu privire la instituții din subordinea Primăriei Sectorului 5 care au fost păgubite. Dosarul vizează și un total de 31 de persoane.
Și fratele lui Vanghelie, Paul Vanghelie, a fost trimis în judecată. Alături de cei doi, se alătură și mai mulți foști șefi din firmele la care municipalitatea este acționar majoritar. Printre aceștia se numără, director general al SC Economat Sector 5 SRL, director de achiziții la aceeași societate, șef Serviciu Achiziții, director investiții și achiziții în cadrul S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A, lista continuă cu alți oameni de afaceri și societăți comerciale.
Potrivit DNA, fostul primar de la Sectorul 5 este acuzat că „a urmărit devalizarea fondurilor publice” prin achiziții făcute la prețuri supraevaluate. Și restul persoanelor implicate sunt cercetate pe același motiv.
Conform unor surse Hotnews, Vanghelie ar fi comis faptele din acest dosar când era pe post de consilier la Sectorul 5, acea perioada a fost între anii 2020 – 2024. În acel interval, a avut loc și pandemia de Covid-19.
Acest dosar va fi judecat la Tribunalul București. La această instituție, fostul primar de la Sectorul 5 a fost implicat și-n alte cercetări similare. În una din situații a fost trimis în judecată în 2024. Vanghelie a și scăpat de o condamnare de 11 ani pentru că faptele din dosarul în care era cercetat s-au prescris.