Marian Vanghelie spune, despre femeia care l-ar fi urmărit prin București, că ea îl urmărea pe el. „Nu știu ce căuta. Cu orice viteză mergeam, ea stătea în spatele nostru”

26 nov. 2025
485 afișări
Marian Vanghelie spune, despre femeia care l-ar fi urmărit prin București, că ea îl urmărea pe el. „Nu știu ce căuta. Cu orice viteză mergeam, ea stătea în spatele nostru”
Marian Vanghelie spune, despre femeia care l-ar fi urmărit prin București, că ea îl urmărea pe el. „Nu știu ce căuta. Cu orice viteză mergeam, ea stătea în spatele nostru” | Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, reclamat la Poliție de o femeie care îl acuză că a urmărit-o în noaptea de marți spre miercuri prin București și Ilfov, susține că el a fost cel urmărit. El spune că, văzând că este urmărit, a mers cu mașina după femeie pentru a-i lua numărul de înmatriculare.

Marian Vanghelie susține că el a fost cel urmărit

Polițiștii de la Secția 2 au fost sesizați marți noapte, în jurul orei 03.10, de către o femeie de 33 de ani că, în timp ce se afla în trafic, a fost urmărită de o mașină în mai multe zone din București și din județul Ilfov.

Aceasta a precizat că, atunci când a ajuns pe o stradă din județul Ilfov, un bărbat de 57 de ani, pasager în autoturismul respectiv, i-ar fi adresat injurii și ar fi amenințat-o cu acte de violență, a transmis Poliția Capitalei.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul care a înjurat-o și amenințat-o pe femeie este fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie.

El a fost contactat HotNews, pentru care a susținut că el a fost cel urmărit cu mașina timp de aproape 30 de minute, după ce a plecat din Piața Victoriei, incidentul având loc în jurul orei 03:00. Vanghelie a precizat că atunci pleca de la birou.

Eu nu știu ce căuta dânsa să mă urmărească, e ceva ciudat. Eu nu aveam cum să o urmăresc, că eu atunci am plecat de la birou. Am plecat cu toții – am martori de la birou la ce oră am plecat, spune Marian Vanghelie.

Fostul primar al Sectorului 5, care era pasager în mașină, susține că și-a dat seama târziu că este urmărit.

Cu orice viteză mergeam, ea stătea în spatele nostru. De la 40-60-80 (n.r. km/h), până la 20 de km/h. Am mers cu 20, ea stătea cu 20, a spus Vanghelie.

Apoi, susține, el a încercat să-i ia numărul de la mașină. Când femeia și-a dat seama că a fost prinsă de Vanghelie și de șoferul său, a încercat să fugă.

A început să se ascundă printre blocuri, prin Pipera și eu am urmărit-o să văd cine ne urmărește de 20 de minute. Și ea, după asta, a fugit cu 100 și ceva de km/h, a adăugat Vanghelie.

Vanghelie crede că femeia care l-ar fi urmărit este angajată SRI sau SPP

Conform lui Vanghelie, femeia a fost oprită de poliție, iar atunci când a ajuns el, „am început să țip cu Ciocîrlan, cu tot”. Vanghelie povestește și că a strigat către femeie mai multe injurii.

El a spus, pentru HotNews, că nu o cunoaște pe femeie. Însă crede că este un angajat SRI sau SPP care îl urmărea.

Eu acum o săptămână l-am atacat pe Ciocîrlan (n.r. – Adrian Ciocîrlan, adjunctul directorului SRI). M-am luat de domnul Ciocîrlan asupra faptului că sună judecători și îi amenință. Și-am ieșit public, am fost la o emisiune, la Dan Diaconescu, a mai susținut Vanghelie.

Spune și că șoferul lui are mai multe fotografii și filmări cu femeia în cauză, făcute „ca să o verificăm – o fi de la SRI sau o fi la SPP, o verificăm. Că ăștia desconspirații au o problemă mare”.

Ea mă urmărea și ea făcea pe proasta – ce-o fi zis acolo (n.r. polițiștilor), nu știu ce zicea. Și eu am luat-o cu Ciocîrlan și cu Coldea, cu toate problemele lor, pe care le au. Și am spus că voi ieși cu toate hoțiile lui Ciocîrlan de acum încolo, în fiecare zi. (…) Eu nu urmăresc pe nimeni, că nu sunt tâmpit la cap. I-am spus că are noroc că e femeie, că dacă era bărbat… avea o problemă cu mine. Cum să mă cert, să mă bat cu o femeie? Dacă era bărbat și putea să fie de oriunde, îl dădeam cu capul de ciment, a mai susținut Marian Vanghelie.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies