Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost obligat recent de judecători să îi plătească 80.000 de euro lui Victor Ponta, daune morale, după ce l-a acuzat pe acesta într-o emisiune TV că ar fi primit mită. Scandalul a fost tranșat în justiție între foștii PSD-iști, iar Ponta a transmis ulterior că toți banii vor fi donați copiilor abandonați.
Victor Ponta, fost premier din partea PSD și în prezent liderul Pro România, a câștigat recent un proces intentat împotriva fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, pe care l-a acuzat că l-a denigrat în cadrul unor emisiuni TV.
Este vorba de un proces civil, în care Victor Ponta l-a dat în judecată pe fostul primar, după ce acesta din urmă a declarat într-o emisiune TV de la Antena 3 că, pe vremea când era premier, Victor Ponta ar fi luat bani de la afaceriştii cu care colabora sub formă de mită.
În prezent, Marian Vanghelie este obligat să îi plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 80.000 de euro. Totuși, Ponta a transmis, într-un mesaj postat pe Facebook, că toți banii primiți de la fostul primar vor fi donați către asociațiile care se ocupă de copiii abandonați, asta după ce s-a aflat recent că liderul Pro România ar fi adoptat o fetiță.
„Admite cererea. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 80.000 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs. Obligă pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de larg tiraj naţional hotărârea pronunţată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă”, se arată în decizia tribunalului.
Fostul premier Victor Ponta a venit cu un mesaj pe Facebook după ce a aflat că a câștigat procesul. Nu a ratat ocazia de a se lăuda că va dona toți banii pentru copiii abandonați, mai ales că recent a înfiiat o fetiță, iar despre Vanghelie a spus că va fi pentru prima dată când banii lui vor ajunge la cineva care are nevoie de ei.
”Mă bucur că în România încă se poate face dreptate – și că sunt judecători care, aplicând legea, nu se tem să îi pună la punct pe cei care cred că tupeul, banii și agresivitatea rezolva totul în țară noastră! Anunț oficial că voi execută această sentința prin toate mijlocele legale. Și că voi dona toți banii astfel obținuți 80.000 de Euro de la Marian Vanghelie către asociațiile și fundațiile care se ocupă de copiii abandonați ! Va fi prima dată când banii lui Vanghelie vor ajunge la cineva care chiar are nevoie și merită!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.