ARHIVA B365

Marian Vanghelie, judecat în continuare în AREST LA DOMICILIU

Vanghelie a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, susținând că urmează să devină tată și că vrea ca totul „să reintre într-o stare de normalitate”. Însă, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca acesta să fie judecat în arest la domiciliu.

Marian Vanghelie a mai declarat că acuzațiile din dosarul său reprezintă „o poveste”, informează Agerpres. „Mi-a spus un avocat care a fost și procuror. Mi-a spus că este ca și dosarul lui Ceaușescu, a fost la fel. Înțelegeți?”, le-a spus Vanghelie jurnaliștilor, la ieșirea din tribunal.

Vanghelie se laudă cu audienţe ţinute acasă. Programul, într-o agendă pe hol

Pe 10 iulie, Marian Vanghelie a fost eliberat după patru luni de arest preventiv, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru, toți sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button