Maria Tănase și iubirile ei. Spionul topit după ea, “Măiastra” lui Brâncuși | VIDEO

Maria Tănase… E ceva nerușinat să înșiri iubiții ei, dar nu e lucru degeaba, să știți!

Pentru că zvârluga asta de om născută-n mahalaua Cărămidarilor (zona Tineretului de astăzi) a gândit lumea ca fiind o lume îndrăgostită. Fiecare dintre noi își gândește cumva lumea lui. Maria Tănase, dintre toate opțiunile posibile, că doar era o celebritate a anilor 1930, 40, 50, a strâns în brațe viața asta de îndrăgostită. Avea uitătura aia de mahala, dezinvoltura de vulturaș fără granițe.

E lucru de Dumnezeu să decupezi lumea după cheful tău. Adică, să faci în viața ce vrei tu, nu ce vor alții. E un joc periculos jocul Mariei cu Dragostea? Păi, e deznădejdea pe termen lung, e tânjirea și împlinirea de-o clipă. Maria Tănase a cântat ș-a iubit cântarea și a iubit și a iubit îndrăgosteala. Priviți aici, ce căutătură avea:

Căutătura asta a Mariei Tănase… Priviți-o mai bine și mai bine pe „Mărioara” asta de la Gorj

Înconjoară mulțimea cu privirea, ca vultur. Dar și caută ca o înamorată. Ce caută oare Maria Tănase… Iubirea. Căci iubirea este o căutare. E o hămesire și o nesăturare.

Maria Tănase este o ochioasă, o năbădăioasă. Când Maurice al ei a fost arestat ca spion, știți cum a făcut să-l scoată din pușcărie? Se știe că vânzând tot ce avea mai prețios prin casă, se spune că și-a eliberat iubitul, iubindu-se cu șeful spionajului românesc, Cristescu. Dă-o dracului de iubire dacă nu faci totul pentru ea. Un Cristescu? Închizi ochii și visezi la iubirea cea adevărată. Poți? Poți!

În iarna lui ’38, Maurice Negre venise la București, ca jurnalist al agenției Havas. Era, de fapt spion, pentru francezi și britanici

Serviciile secrete autohtone îl dibuiesc, îl urmăresc, îl lasă-n pace. Pe Maria Tănase a văzut-o într-o clipă, la Restaurantul Neptun, undeva prin Piața Buzești de astăzi, și de-atunci au fost nedespărțiți. Maria Tănase era ochioasă, Maurice era actor de cinema. Dar a venit vremea în care Bucureștiul s-a dat pe față cu Garda de Fier și Germania. 

Maurice este arestat la Bucureşti, că geaba se ascundea după iubire, era un spion. Și i s-a dat muncă silnică pe viață. Maria, așa iubea ea, fără saț, fără oprire. Căutătura ei era acum a disperării. Iubirea ei era în pericol, viața ei era în pericol, felul în care trăia ea era în pericol. N-aveau nicio valoare blănurile, bijuteriile, pupăza ei din tei, mașinile când dragostea era în pericol. A vândut, s-a vândut unui Cristescu. Eh, nicio valoare. Să iasă Maurice al ei în libertate.

Scos din pușcărie, Maurice a fost un rău, un ingrat, un nerecunoscător. N-a plecat din România cu Maria, ba, pe deasupra a și uitat-o ajungând departe în Occidentul lui. Cât a suferit Maria, cât s-a perpelit. S-a perpelit ca o față din Cărămidari. Uite așa… ca oița văzând lupușorul. 

Într-o clipă înaltă s-a iubit cu Constantin Brâncuși, de-avem sculptura lui “Pasărea Măiastră” modelată cu mâinile ce i-au cuprins mijlocul Mariei.

Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în „Porumbarul” (cum își numea el patul) adus din atelierul de la Paris. Ploua în ziua aia – m-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin mai multe cântece, a adormit. Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară.

Într-alte clipe s-a iubit cu un alt sculptor, Anghel

Îi plăceau mâinile temeinice, ce n-o cruțau, ce-o făceau să uite de ea. Și-n alte clipe i-a forfecat pe unii, pe alții. V-am spus să vă uitați la căutătura Mariei Tănase. Căutătura aia n-are răgaz, nu-i una să se perpelească mult. Era în căutare de a fi ea însăși, de a iubi, de a trăi în cântec și iubire. Ce e cântecul, dacă nu iubire vorbăreață, ce e iubirea dacă nu cântec mut, de lebădă?

Spre apus, după ce legionarii i-au distrus, ars călcat în picioare cântările ajunse pe discuri, da, au distrus arhiva Radioului care deținea cele mai multe înregistrări cu ea, spre apus, când Maria Tănase a avut o căutătură și pentru Gheorghiu Dej, spre apus, cum zic, s-a așezat la casa ei cu un blajin, un Clery, un scăpătat, unul care pare-se avea răbdare cu năbădăile ei și-i toca banii la poker și curse de cai. Dar tocmai lui, lui Clery i-a scris scrisoare de căpătâi:

Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în  toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană….

Acum, ca om, mă gândesc tot la Maria Tănase cu căutătura ei. Cine era bine să fii, Maurice cel ingrat sau Clery cel căruia i-a scris astă poveste de dragoste. Da. Care să fiu? Cel ce-i sculptează sânii cu mâna aspră? Cel care bonom tace și  toacă banii? Și Maria e în îndrăgosteala ei. Îți scrie scrisoare, te face ce vrea ea.  

Uite ce-ar zice Maria:

„Apăi uiu iu iu şi iu mă cheamă
Iepurele-i bun de zamă
Iepuroaica de friptură
Măndra de ţucat în gură.”

Căci ea nu vedea niciodată realitatea… Ea vedea ce cânta. Credea în versurile alea pe care le cânta. Se ducea în sat la băieți unde dorul o ducea. „Când a pus ochii pe Maria, grecul Clery scăpătase, era complet lefter… Fără să se sinchisească, şi-a dus viaţa pe lângă ea fără să facă nimic. Întocmind de regulă austriace şi martingale la curse, ospătându-se fără reţinere la Capșa, unde Maria rămânea nu o dată datoare costul prânzului…” Ea își vedea de îndrăgosteala ei. 

«I❤️InBucharest”, alte #IubiriPrinBucurești:

Emil Cioran și cocotele lui