Marghiolița Ghica, doi ochi negri și iubiri nestăvilite. A dat foc Moldovei pentru dragoste, a dat cântec la București

28 nov. 2022
496 Afișari
Marghiolița Ghica, doi ochi negri și iubiri nestăvilite. A dat foc Moldovei pentru dragoste, a dat cântec la București
Marghiolița Ghica, doi ochi negri și iubiri nestăvilite. A dat foc Moldovei pentru dragoste, a dat cântec la București

Trei lucruri îs negre și bucură pe lumea asta: umorul, banul și ochiul de femeie!

De aia Dumnezeu a dat pe lume o femeie ca Marghiolița, ca să treacă peste toate: și peste umorul mahalalelor, și peste banul grămadă, și peste bărbații ce s-or uita la ochii ei.

Marghiolița Ghica, din stirpe șoldoveană de Comănești, e frumusețea despre care oi spune două vorbe astăzi. Născută odată cu secolulul 19, dar nu se știe o zi precisă, că așa șade bine frumuseților, să nu le știm noi merenghiul.

Un Sion, cronicar de epocă, puse cu litere de aur aceste cuvinte:

Toate graţiile din mitologie îi făcuseră parte din darurile lor. Totul, figură, talie, spirit erau în perfecţiune la dânsa, de se putea zice că reprezintă idealul frumuseţii perfecte.” Îl înțelegem pe biet Sion, era prea aproape de divă, îl inflama în așa măsură. Nu știu de frumusețe, dar știu povestea șturlubaticei Marghiolițe rămasă până astăzi în inima mea, ca un tăciune.

Întâi și-ntâi se spune că fu muza unui poet Alexandru Beldiman. Dar eu nu cred că poetul Beldiman puțea de bătrânețe când se năștea Marghiolița. Așa că mai curând Marghiolița, după ce văzu iubire în natură, în renașterea buruienilor și sălbăticiunilor primăvara, păși în dragostele ei direct la Stambul. Pe vremea aceea se ținea acolo ostatec copilul domnitorului din Țările Românești. Era figura asta pe vremea aia: osmanlâii țineau copilul domnului la Stambul, ca să fie șantajat, să nu uite că era trimisul Stambului în Moldova, pe tron.

Marghiolița luă beizadeaua Nicolae, fiul domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza

Dar la Stambul nu fu loc de liniște, ori de căsătorie. Ambasadorii străini cum o văzură, cum puseră ochi pe ea și mi-ar fi mozolito în clipă. Se trăgeau oamenii ăștia în spate, în spade, în bătăi, de parcă alta pe lume muiere nu mai era. Chestie era adevărată că Marghiolița era feciorenică, mi-era fragedă, nu stătea locului, îi plăcea să fie văzută. Soțul ei Nicolae Sturdza era lihnit când vedea una ca asta, n-o stăpânea, asta poate fi adevărat, nici cu ursitul dintre picioare, nici cu sceptrul plin de bani, nici cu promisa lume ce-o veni.

Or, supărare mare fu la Sultan când Marghiolița nici nu se lăsa, nici nu vroia. Căci Sultanul prinse mare pată pe ea s-o bage în harem, măcar de-o noapte să-i facă bucluc.

De nebuniile astea, dar mai ales de frica războaielor turcești, Marghiolița fugi în țară…

…Lăsând soțul și limbricii cu gura căscată. Vedeți, voi, oameni, era Marghiolița iute și la judecată, și cu voință la picior. Știa ea că dragostea adevărată e scrisă pentru ea. Și așa era. Fu adorată la Iași, sub regim rusesc de un general, dar generalul zgârcit nu trimise acareturi princiare după ea și ea, să vezi haisară, îl umili, îl zisă cu ocară și mi-ți-l făcu de rușine-n tot târgul mic al Ieșilor. Păi, adică, tu vrei cu mine pe viață și-mi trimiți cotinețe de găină, să-mi tăvălesc pielea de trandafiri pe pânză de dihor? Nerușinare!

Dar un dihor luă într-un final de tinerețe

Îi murise soțul de la Stambul. Luă un Costache de Ruginoasa cu ani și galbeni fără număr. Ce să-i faci, poate dihorul ăl bătrîn o vrăji cu acareturile, cu aparențele. Nu știm noi ce-o fi fost acolo între ei. Cert este altceva că Marghiolița avea steaua ei. Turturea era cu un Roznovanu, bogat, sex în creier și inimă-n prohab după ea. Când văzu ruginitul de la Ruginoasa că cei doi sunt ochi în ochi și, Doamne iartă-mă, el întrînsa, plănui o călătorie lungă prin Rusia. Dar Roznovanu, ne-avea ce face, fuga după ea. Lua Ruginoasa hotel la Petrsburg, hop și Roznovanu la hotel. Se ducea Ruginoasa la Moscova, hop și Roznovanul. Era grozăvie ce era.

Ruginoasa se hotărî să-și pună soața la păstrare la un conac ce-l avea departe

Și puse pază. Dar te ții? Roznovanu veni cu armata și, în timp ce afară era bătaie între cete, el făcu amor cu Marghiolița. Cum zicea, în ăstimp, afară ceva rău se-ntâmplă. Fiul lui Ruginoasa fu înjunghiat și muri. Atunci, abia, trimise Domnitorul țării armată peste îndrăgostiți. Era armată domnească, nu te miri cine. Atunci, văzu ananghia, Marghiolița trimise o scrisoare mieroasa bătrânelului de la Ruginoasa și bătrânelul uită că-i murise fiul. Uită de umilință. O vroia pe “ochi negri” lângă cocoșelul lui. Că sunt momente că nu mai gândește prefectura, ci sula, iar când nu mai merge nici sula, doar baznele ce ți se scoală-n cap, vai și amar de om ce suntem. Se dădu oastea deoparte, bătrânelul își aștepta cucoana la Iași cu lumânare romantică. Dar când, ce veste îl lovi, cei doi porumbei fugiră la Chișinău unde se luară.

„Nelegiuire!”, urlă Patriarhul de Moldova! „Nerușinare!”, strigă Domnitorul de Moldova

Ruginitul de Ruginoasa plângea ca un copil, de ajunsese să-i întoarcă lumea dosul. Și-n timp, dădu în damblaua copiilor, de ajungea lumea să-și pună slugile să-i mestece dumicați de pâine ca să-i dea de mâncare. Adică, nu-l lăsau să moară, că-l știau de-o viață. Dar, dădu Dumnezeu și se schimbă domnitorul. Interzicerile căzură și noi învoieli se făcură.

Marghiolița avea deja  doi puișori din amor, prin lumile pe unde umbla. Și învoielile cele noi și banii cei mulți, uite, că-i întoarseră din drum pe cei doi, cei patru acuși. Și trăiră și-n Bucureștiul, de atunci, ca refugiu. Povestea era copleșitoare pentru inimile ușoare, tânjitoare ale Bucureștiului de jumătate de secol 19. Și cântecul “Doi ochi negri” fu făcut de un caraghios de țigan, pe Dealul Mitropoliei. Așa e iubirea! Și alta nu e, căci unde găsești tu astăzi o Marghiolița așa de fierbinte. Mulți spun că țiganul copiase cântecul după melodia rusească, dar eu nu cred. Așa de orb sunt că cred în Marghiolița, o vâlvătaie, un cântec.

Nota B365.ro: «I❤️InBucharest”- Eugen, Marghiolița și alte ale lui #IubiriPrinBucurești:

Cookies