Mărețul Palat al Băncii Creditul Funciar Urban a renăscut în Centrul Vechi. Clădirea Art Deco e opera arhitectului care a ridicat și Crucea de pe Caraiman | INTERVIU

În anul 1938, pe faimoasa stradă a Doamnei din Centrul Vechi, arteră istorică bine conturată încă din secolele XIX-XX, arhitectul Constantin Pomponiu proiecta o clădire de mare anvergură, în stil Art Deco târziu, emblematică pentru Bucureștiul interbelic antreprenorial, vibrant, deschis către tot ce este nou.

Imobilul a fost construit pentru a funcționa drept sediu al Băncii Creditul Funciar Urban, o clădire elegantă cu birouri în stil modern, cu subsol, parter și 6 etaje, cu finisaje exterioare și interioare realizate din materiale nobile. O bijuterie de mare valoare arhitecturală și culturală, demnă de impresionantele sale clădiri vecine – Palatul Bursei și Palatul Băncii Naționale -, a cărei restaurare a costat 5.000.000 de euro. 

Mai jos, interviu cu Ioana Voloacă, doctor în Arte Vizuale și Creative Director & Founder Fundația ESHTE, despre cum a fost realizat procesul de restaurare a acestui important imobil Art Deco și redat funcțiunii sub titulatura de Clădirea Ghica House.

Impunătoarea clădire din strada Ion Ghica, nr.13, colț cu strada Doamnei, a avut de-a lungul timpului mai multe funcțiuni. A fost sediu de Bancă – Creditul Funciar Urban (1938-1949), în 1949-1950 a devenit sediul Ministerului Silviculturii și Prelucrării Lemnului, iar în 1969 – sediul Ministerului Industriei Ușoare. RA-APPS preia palatul în 1990, apoi imobilul funcționează ca sediu al Bankcoop, care intră în faliment. Din 1994, imobilul devine sediul Universității Spiru Haret, Fundația România de Mâine fiind actualul proprietar al imobilului din anul 2002.

Arh. Constantin Pomponiu cânta la flaut, vioară și acordeon și a avut un apartament rezervat în Palatul proiectat de el în care a locuit până la sfârșitul vieții

Din date publicate de arhivadearhitectura.ro, aflăm că arh. Constantin Pomponiu (1887-1945) devine diplomat al Școlii Naționale de Belle Arte din Paris în anul 1920, diplomă echivalată în anul 1923 la București. A participat la Primul Război Mondial într-un post periculos, era specialist în domeniul proiectilelor.

După Război, arh. Constantin Pomponiu a obținut locul I la Concursul pentru construirea Mausoleului de la Mărășești (alături de prietenul și colegul său arh. Georges Cristinel), edificiu realizat începând cu anul 1924, dar inaugurat abia în 1938. Pe lângă alte proiecte valoroase, arh. Constantin Pomponiu a ridicat Crucea de pe Caraiman și a construit (între anii 1921-1934), Catedrala Unirii din Cluj împreună cu arh. Georges Cristinel. În Palatul Creditului Funciar Urban arhitectul, care cânta la vioara, flaut și acordeon, a avut rezervat un apartament în care a locuit până la sfârșitul vieții.

“Imobilul de azi păstrează în mare parte structura planimetrică, volumetria și decorațiile imobilului din perioada edificării”

În “Studiu privind valoarea istorico-arhitecturală și urbanistică a imobilului din București, strada Ion Ghica, nr. 13”, semnat de arh. Ruxandra Nemțeanu, a fost cercetată și evaluată semnificația culturală a imobilului în vederea evidențierii părților valoroase, a modificărilor suferite în timp de acesta, în vederea refuncționalizării, reabilitării și conservării. “Clădirea a fost construită în anul 1938 pe un teren în suprafață de 1419 de mp, iar imobilul de azi păstrează în mare parte structura planimetrică, volumetria și decorațiile imobilului din perioada edificării”.

“Interioarele primesc întotdeauna o notă de eleganță datorită lambriurilor din esențe nobile – nuc, stejar”

“Exterioarele clădirii Banca Creditul Funciar Urban sunt sobre, chiar dacă sunt realizate din materiale nobile: placaje din piatră naturală sau cărămidă, tâmplării de inox sau oțel cromat, și compensează prin bogăția finisajelor interioarelor, care primesc întotdeauna o notă de eleganță datorită lambriurilor din esențe nobile – nuc, stejar, al iluminatului opalescent sau a acccesoriilor cromate, nichelate, la care se adaugă ocazional pilaștri sau coloane canelate fără capiteluri”, “Studiu privind valoarea istorico-arhitecturală și urbanistică a imobilului din București, strada Ion Ghica, nr. 13”.

Imobilul se află pe Lista Monumentelor Istorice 2016-863-B-II-m-B-18592 și face parte din PUZ Zona Protejată nr. 26- Zona Lipscani- și din situl Centrul Istoric

“Lucrările de restaurare și de punerea în valoare a imobilului Creditul Funciar Urban au constat în decopertarea tencuielilor executate pe fațadă și punerea în valoare a parametrului inițial de piatră naturală, în amenajări interioare cu scopul de punere în valoare a monumentului prin organizarea unor spații cu aspect muzeal, deschis publicului. Imobilul se află pe Lista Monumentelor Istorice 2016-863-B-II-m-B-18592. Monumentul face parte din PUZ Zona Protejată nr. 26- Zona Lipscani, din situl “Centrul Istoric” și din Situl Istoric al Capitalei’,“Studiu privind valoarea istorico-arhitecturală și urbanistică a imobilului din București, strada Ion Ghica, nr. 13”, arh. Ruxandra Nemțeanu.

„Banca nu împrumuta bani, ci elibera obligațiuni denumite scrisori de credit, obligațiuni la purtător ce puteau să circule liber pe piețele financiare”

Societatea Creditul Funciar Urban din București a fost înființată în 17 decembrie 1874 prin Decret Domnesc, după modelul german care venea cu o nouă tehnică bancară de introducere a creditelor, “cu metode exigente, chiar severe”. Banca nu împrumuta bani, ci elibera obligațiuni denumite scrisori de credit, obligațiuni la purtător ce puteau să circule liber pe piețele financiare. Avantajul acestor titluri de valoare era că ele puteau să reintre în posesia emitentului – Banca- înainte de scadență, iar debitorul – proprietarul imobilului putea plăti datoria mai ușor vânzând obligațiile pe care le-a primit la încheierea contractului”, “Studiu privind valoarea istorico-arhitecturală și urbanistică a imobilului din București, strada Ion Ghica, nr. 13”, arh. Ruxandra Nemțeanu.

“Rotonda de la etajul 1 era destinată hall-ului de așteptare la Direcția Generală, la șeful de cabinet”

“Clădirea a fost proiectată cu două ganguri de trecere la parter, relativ simetrice, prin două aripi de clădire, care cuprind la mijloc o curte interioară. Structura inițială a fost de zidărie portantă cu stâlpi și grinzi de beton armat proiectați numai pentru încărcări verticale. (..) Etajul mezaninului era destinat birourilor obișnuite, pentru simpli angajați. Etajul 1 era destinat în special conducerii Creditului Urban Funciar. Rotonda de la acest etaj era destinată hall-ului de așteptare la Direcția Generală, la șeful de cabinet. Etajele 2, 3, 4, 5, 6 erau destinate apartamentelor de locuit și birourilor de raport. Fiecare tronson a fost conceput cu patru apartamente pe nivel, relativ generoase (cu două și trei camere), dar cu o schemă funcțională modestă, și cu anexe la subsol și mandardă pentru depozitare și pentru servitori” “Studiu privind valoarea istorico-arhitecturală și urbanistică a imobilului din București, strada Ion Ghica, nr. 13”, arh. Ruxandra Nemțeanu.

“Fațadele au fost armonizate cu clădirea Bursei, rămânând totuși “într-un caracter mult mai sobru”

Finisajele interioare erau: pardoseli din parchet în încăperile de locuit, gresie ceramică-pișcoturi, în holul central, în grupurile sanitare, bucătării și pe coridorul de acces spre scara de serviciu. Scările aveau pardoseli din marmură albă și balustrade din zidărie de cărămidă tencuită, din bară rotundă din fier, nichelat, tâmplărie din lemn sau furnir de nuc la camerele de locuit și intrare. Fațadele erau armonizate cu clădirea Bursei, rămânând totuși “într-un caracter mult mai sobru”.

“Restaurarea acestei clădiri monument istoric este un vis împlinit, clădirea se află în sufletul meu încă din anul 2002”

Ioana Voloacă este fondatoarea Fundației ESHTE, organizație non profit cu motto-ul “pentru talent românesc” și susține tradiția și creativitatea românească. Ioana Voloacă a dat viață imobilului Ghica House, iar spațiul din strada Doamnei, nr. 15 (cafenea și concept store), exprimă România creativă.

Ioana Voloacă: Nu sunt nici arhitect, nici designer, deși majoritatea persoanelor din jurul meu mă pot defini astfel. Am terminat un doctorat transdisciplinar la Universitatea Națională de Arte din București, în Istoria Artei și Filosofie și, probabil, aceste două specializări m-au învățat să percep lucrurile, spațiile, oamenii, artiștii, din două perspective diferite. Nu știu dacă pot vorbi în ceea ce mă privește despre landmarks importante, însă până la restaurarea clădirii Ghica House, fostul Palat al Creditului Funciar Urban și deschiderea ESHTE, am lucrat cu studenți. Am predat și predau, în continuare – Comunicare Vizuală, Educație plastică și Educație Interculturală. Restaurarea acestei clădiri monument istoric este un vis împlinit, clădirea se află în sufletul meu încă din anul 2002.

“Restaurarea nu a fost făcută deloc din fonduri publice, nu am primit absolut niciun leu pentru renașterea acestei clădiri”

B365.ro: Cum ai ajuns să restaurezi și să consolidezi imobilul Creditul Funciar Urban? Cum ai aflat de clădire?

Ioana Voloacă: Este clădirea Fundației înființate de bunicul meu, deci nu a trebuit s-o caut. A fost o dorință de-a mea foarte mare să restaurez aceasta clădire cu o semnificație deosebită pentru famila mea. Arăta foarte rău, mi se părea că plânge în fiecare zi. Am plecat să fac cursuri postuniversitare la Milano, la Fondazione Prada, și acela a fost sâmburele care m-a deteminat să spun: Da, chiar asta trebuie să fac, să restaurez clădirea. Nu doar să mă plâng despre cât de rău arăta acest imobil. M-am apucat să trasez câteva linii ale unui viitor proiect de refacere, să citesc mult despre zona Centrului Vechi și așa a început totul. În anul 2015 am început proiectul și un an a durat depunerea autorizațiilor. Precizez că restaurarea nu a fost făcută deloc din fonduri publice, nu am primit absolut niciun leu pentru renașterea acestei clădiri.

“Bugetul inițial a fost de 2.500.000 de euro, însă acesta s-a dublat când am intervenit în procesul de reconsolidare”

B365.ro: Cât de complicat a fost să restaurezi o clădire monument istoric de o dimensiune atât de mare? Cât a costat?

Ioaana Voloacă: Deoarece îmi doream atât de mult să restaurez această clădire nu am simțit sau nu am resimțit ca fiind complicat tot acest proces. Au fost cei mai fericiți ani ai mei. Bugetul inițial a fost de 2.500.000 de euro, însă acesta s-a dublat când am intervenit în procesul de reconsolidare. A fost foarte greu să găsesc materialele de care aveam nevoie, pentru că am făcut un pariu personal cu mine, acela de a face o restaurare în sensul exact al termenului. Am încercat să folosesc, atât cât s-a putut, aceleași materiale de construcție folosite în anul 1938.

B365.ro: Ele fiind?

Ioana Voloacă: De exemplu, fațada originală era din piatră naturală de Baschioi. Piatră naturală de Baschioi nu prea mai există azi, deoarece cariera a fost distrusă din varii motive. Nu cu rea intenție, ci pentru că pur și simplu nu au știut cum să taie piatra și așa a fost distrusă cariera. Toată lumea mi-a recomandat să folosesc piatră naturală de Vratza din Bulgaria, pentru că arată cam la fel, dar pentru mine era foarte important să restaurăm fațada cu aceeași piatră din anul 1938.

“Pur și simplu, am avut noroc să găsesc piatră de Baschioi pentru fațadă”

B365.ro: Și ce ai făcut? De unde piatră de Baschioi?

Ioana Voloacă: Pur și simplu, am avut noroc. O firmă din Constanța a scos la licitație un lot de piatră de Baschioi. Le rămăsese un lot și era o licitație la care nu s-a înscris nimeni timp de vreo doi ani. M-au întrebat dacă sunt interesată să cumpăr tot lotul și așa am câștigat licitația. A fost atât de complicat și atât de simplu în același timp. Clădirea originală era placată, de la parter până la etajul 6 inclusiv, cu piatră de Baschioi. Între timp, mai mult ca sigur, în anii 50, când s-au reconfigurat funcțiunile clădirii, a dispărut piatra de Baschioi complet de pe parter și mezanin. Din ’49 până în anul 2015 au fost date nenumărate straturi de vopsea până la etajul 6. S-a stricat totul și totul a trebuit să fie refăcut.

“Am consolidat clădirea și este un miracol că nu s-a întâmplat nimic cu nimeni în acest imobil până în anul 2015”

B365.ro: Cum ai găsit structura de rezistență? Clădirea a fost vreodată reconsolidată înainte de anii ’50?

Ioana Voloacă: În acte, clădirea apărea ca fiind consolidată în anul 1994 de către Bankcoop. De fapt, au consolidat doar subsolul, parterul, mezaninul și parțial etajul 1, unde se află biroul președintelui. Au consolidat subsolul unde se afla tezaurul, în rest este un miracol că nu s-a întâmplat nimic cu nimeni în această clădire până în anul 2015. Când am început să decopertăm, am realizat că imobilul trebuie consolidat și, practic, aceasta a dublat bugetul. În plus, am păstrat aproape toate elementele de construcție originale, mai puțin cele care erau complet distruse.

“Pe fiecare etaj în parte dorința mea foarte mare a fost să las o bucată de zid în starea ei inițială, fără să fie restaurată”

B365.ro: Intrarea principala monumentală, cu acea ușă Art Deco, arată spectaculos. Cum ai restaurat-o? Unde ai găsit meșteri?

Ioana Voloacă: Și pentru aceasta am avut noroc. Am descoperit un antreprenor, un constructor extrem de bun, Real Deco, ei făcuseră restaurarea Tribunalului din Râmnicu Vâlcea, tot o clădire monument istoric, și acolo au avut lucrări inclusiv pe partea de feronerie. Ușa de pe colțul strazii Doamnei cu Ion Ghica a avut parte și noroc de acești meșteri care s-au apucat să o curețe. Într-o bună zi, m-au rugat să le cumpăr niște Coca Cola. M-am gândit să le fac o plăcere pentru pauza de prânz, numai că mi-au spus că au nevoie de baxuri pentru a curăța fiecare detaliu în parte. În zona Rotonda, la intrarea principala, ușile din lemn sunt cele din proiectul original, de asemenea am pastrat geamul din cristal și marmura. Pe fiecare etaj în parte dorința mea foarte mare a fost să las o bucată de zid în starea ei inițială, fără să fie restaurată, ca să aducă aminte de ce se află dincolo de pereți. Clădirea este acum închiriată de la etajul 3 până la etajul 6 , sunt spații de birouri și a fost foarte greu să înțeleagă chiriașii de ce am lasat bucăți din zid. Toată lumea mi-a spus: Dar nu ați terminat acest stâlp, plafonul nu este terminat.

“Curtea interioară era un pasaj de trecere, de la ieșirea din Centrul Vechi, către stația de tramvai de pe strada Bursei”

B365.ro: Cum ai găsit curtea interioară?

Ioana Voloaca: Nu foarte diferită de cum este acum. Sigur, era asfalt pe jos, nu era granit cum este acum. În momentul în care clădirea a fost construită curtea interioară era un gang. Imobilul avea două aripi, aripa Doamnei și aripa Bursei, pentru că pe vremuri strada Ion Ghica se numea strada Bursei. Ca majoritatea clădirilor din Centrul Vechi al Bucureștilor, curtea interioară era un pasaj de trecere, de pe strada Doamnei, de la ieșirea din Centrul Vechi, către stația de tramvai de pe strada Bursei, un loc cu spații comerciale la parter, cu negustori. Există puține fotografii cu această clădire, deoarece ea a fost tot timpul eclipsată de Palatul Bursei, la rândul său o clădire absolut impresionantă.

Fiind spații comerciale, ferestrele erau coborite până la nivelul solului. Din păcate, în 1950 s-a turnat mult beton, iar parterul a devenit spațiu de birouri pentru Ministerul Silviculturii. Tot în 1950 pasajul a fost zidit cu ciment și închis. Inclusiv intrarea pe care au păstrat-o pentru Minister au mutat-o. Eu am adus intrarea pe locul în care a fost pasajul, mi-am dorit foarte mult să reconstruiesc și pasajul, dar nu a fost posibil. De ce? Din cauza consolidării făcute în anul 1994, fix bucățică de clădire consolidată a fost pe acel tronson.

“M-am încăpățânat să folosesc, pe cât posibil, aceleași materiale și aceleași tehnici de construire”

B365.ro: Cum a apărut ESHTE în clădirea renăscută?

Ioana Voloacă: ESHTE a apărut pe parcursul celor 5 ani de restaurare a clădirii, timp în care m-am încăpățânat să folosesc, pe cât posibil, aceleași materiale și aceleași tehnici de construire. La final, când am terminat, după ce toată lumea îmi spusese că este un proiect mult prea ambițios și n-o să reușesc, că va fi o muncă de zeci de ani, am realizat că dacă am reușit să fac aceasta cu un proiect atât de mare, aș aputea să fac același lucru și la un nivel mult mai mic. Am înființat Fundația ESHTE cu scopul de a descoperi, susține și promova talentul românesc în orice domeniu. ESHTE, pentru că avem același rol pe care îl are acest sufix: acela de a crea noi forme de expresie împreună cu partenerii noștri și pentru că suntem alături de toți cei care vor să se dezvolte românESHTE.

B365.ro: Cine sunt artiștii care expun la Ghica House?

Ioana Voloacă: Am început această călătorie în septembrie 2022, împreună cu patru colaborări și patru direcții creative reprezentative pentru talentul românesc, iar pe parcursul unui an de zile sunt alături de noi alți zece creatori din domeniul home deco, lemn și lumânări decorative, fashion, etc., dar colaborările și direcțiile creative vor fi mai multe. Pe trei dintre cei patru creatori alături de care am început îi știam, iar pe cel de-al patrulea creator, Poemi, l-am descoperit înainte cu 5 luni de a deschide ESHTE.

“Ce veți descoperi la ESHTE este tradiție reinterpretată”

Ioana Voloacă: După 1990, atât de mult ne-am dorit să fim nemți cu toții, încât am uitat tradițiile noastre. Sunt mulți oameni care intră în cafenea și în magazin și spun: Wow, este un spațiu ca afară. Poate că așa arată, dar este un spațiu pur românesc, în care majoritatea mobilierului este românesc, de pildă. Vreau să înviem tradiția și să o aducem în contemporan. Când le povesteam prietenilor că îmi doresc să fac acest proiect, ESHTE, m-au întrebat dacă o să arate ca la Muzeul Satului. Nu, România contemporană nu arată ca la Muzeul Satului. Ce veți descoperi la ESHTE este tradiție reinterpretată. Vrem să oferim o experiență oamenilor care ne calcă pragul, să simtă că intră într-o poveste românească în care ei devin personaje. Gândind spațiul ca pe o poveste puteți spune că partea de cafenea este introducerea, shop-ul este cuprinsul, iar parcurgerea întregului spațiu, privită ca un traseu într-un muzeu, reprezintă concluzia fiecăruia. Pentru mine nu există o latură mai importantă ca alta, este un tot unitar. Toți creatorii noștri au facut posibil acest lucru prin colecțiile exclusive, dedicate spațiului ESHTE. Parfumul ESHTE- creat de CREATEUR 5 D’EMOTIONS- este inspirat de Constantin Brâncuși, artistul român arhetipal, și de călătoria sa pe jos, de la Hobița până la Paris. Ca și acesta, parfumul ESHTE este definit prin stăruință și putere – o reinterpretare creativă a notelor clasice de chypre dulce, împreună cu lemn prețios și acorduri subtile de piele și fum.

“Restaurarea cladirii și ESHTE mi-au schimbat viața”

Ioana Voloacă: Pentru mine este important ca oamenii să înțeleagă conceptul din spatele produsului finit. Restaurarea cladirii și ESHTE mi-au schimbat viața, iar ESHTE nu s-ar fi întâmplat, dacă eu nu aș fi restaurat clădirea. Inclusiv faptul că a durat un an ca să obțin toate autorizațiile, pentru mine a fost mult mai bine, am avut timp să sedimentez și cunoștințe și dorințe noi și să obțin un rezultat așa cum mi l-am dorit. Practic, tot răul a fost spre bine.

“Este important ca oamenii, pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă produse artizanale trebuie să le simtă, să le atingă, să simtă texturile diferite ale obiectelor”

Ioana Voloacă: Inițial, nu m-am gândit că ESHTE va avea un spațiu fizic, acum a devenit un fel de cocon născut dintr-o dorință personală. Vedeam ESHTE ca pe platformă online, dar după restaurare m-am ocupat să închiriez clădirea. Spațiul de la parter, din Doamnei nr. 15, nu-l dorea nimeni, era rățușca cea urâtă, precum Cenușăreasa. Cei din HoReCa nu-l doreau, era un spațiu ușor nefuncțional, are două scări, două nișe, dar pentru mine era cel mai frumos loc. Astfel că am întors tot proiectul la 180 de grade și nu am mai realizat o platformă online, ci am creat un spațiu fizic pentru proiectul ESHTE. Am realizat că este important ca oamenii, pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă produse artizanale trebuie să le simtă, să le atingă, să simtă texturile diferite ale obiectelor, să miroasă și să simtă parfumul pe piele. Există multe texturi speciale, care fotografiate arată frumos, dar într-o fotografie nu vei simți niciodată căldura unui obiect. Căldura unui material natural o simți altfel, ma refer inclusiv la colecția de haine. Când pui mâna pe in, cânepă sau catifea naturală, oricât de neștiutor ai fi, te conectezi cu obiectul. Eu, de pildă, când pun mâna pe piatră simt o conexiune puternică cu tradiția.