“Marele Uriaș Prietenos” a fost reclamat la OPC de un deputat PSD

05 feb. 2021
73 Afișari
“Marele Uriaș Prietenos” a fost reclamat la OPC de un deputat PSD

“Marele Uriaș Prietenos” a fost reclamat la OPC de un deputat PSD, autoritatea amendând o librărie și interzicând de la comercializare volumul scris de Roald Dahl.

Caz cel puțin uimitor la Iași, acolo unde “Marele Uriaș Prietenos” a fost reclamat la OPC de deputatul PSD Marius Eugen Ostaficiuc, care a considerat  că volumul conține ”cuvinte care nu există” și ”greșeli gramaticale”.

În februarie 2015, Marius Eugen Ostaficiuc a cumpărat, conform g4media.ro, de la o librărie din Palas Mall Iași, un exemplar din cartea ”Marele Uriaș Prietenos”, de Roald Dahl. Volumul fusese recomandat, la școală, unuia dintre copiii săi. Ulterior, politicianul s-a revoltat că paginile conțineau ”greșeli gramaticale” și a sesizat Protecția Consumatorului, inspectorii instituției deplasându-se la sediul librăriei pentru verificări.

“Marele Uriaș Prietenos” le-a adus amendă de 1000 de lei și a fost interzisă la comercializare

În urma controlului, OPC a amendat cu 1000 de lei firma care administra librăria unde se vindea carte și a oprit de la comercializare volumul.

Instanța a anulat, însă sancțiunile după ce a constatat că ”greșelile” erau modalitatea de exprimare a personajului principal, parte din ”esența poveștii”. De remarcat că unele dintre cuvintele inventate de Roald Dahl și reclamate de Ostaficiuc au intrat în Dicționarul limbii engleze – ediția Oxford, notează sursa citată.

”Marele Uriaș Prietenos” este una dintre cele mai cunoscute cărți pentru copii, autorulul făcând în mod intenționat ca personajul principal să vorbească împleticit și în dezacorduri, de unde și stângăciile în exprimare care au conturat personajul îndrăgit atât de cititori, cât și de spectatorii unui film regizat de Steven Spielberg pe baza cărții.

La cinci ani după acel moment, Protecția Consumatorului nu a returnat firmei suma încasată ca amendă, iar Ostaficiuc a devenit deputat PSD și susține că și astăzi ar proceda la fel ca în trecut, atunci când a făcut reclamația.

 

 

 

Cookies