Marele necaz de la Romexpo. După o ninsoare, cupola s-a întors pe dos ca o pălărie și a căzut. Pavilionul emblematic pentru București are un frate geamăn la Brno

28 mai 2024
14102 afișări
Marele necaz de la Romexpo. După o ninsoare, cupola s-a întors pe dos ca o pălărie și a căzut. Pavilionul emblematic pentru București are un frate geamăn la Brno
Pățania de la ROMEXPO. După o ninsoare, cupola s-a întors pe dos ca o pălărie și a căzut. Pavilionul, emblematic pentru București, are un frate geamăn la Brno. Foto credit: Dinu Lazăr, bucurestiulmeudrag.ro.

Pavilionul Romexpo, ansamblu reprezentativ pentru arhitectura modernistă a anilor ’60 în București, a fost construit între anii 1959-1961, din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, după modelul Pavilionului Z din Brno (atunci în Cehoslovacia).

În iarna 1962-1963, cupola Pavilionului central a cedat când s-a topit zăpada, s-a întors pe dos și s-a prăvălit înăuntru. Zăpada de pe latura nordică nu s-a topit și a forțat astfel întoarcerea cupolei. După o anchetă de amploare, proiectanții Pavilionului au fost absolviți de orice vină, iar cupola a fost refăcută în forma pe care o vedem azi.

Mai jos, istoria extraordinară a unei construcții reper a Bucureștiului, interviu cu arh. Alexandru Panaitescu.

Romexpo
Pavilionul Central al Romexpo în 1964 | Sursa foto: Arhiva istorică Agerpres
Pavilionul Z din Brno. Foto credit: VisitBrno.cz.

Cupola Pavilionului din Brno are o deschidere de 90 de metri, cea de la Romexpo are 93 m

Puțină lume știe că Pavilionul Romexpo (fost EREN, adică Expoziția Realizărilor Economiei Naționale), are un frate care îi seamănă leit, Pavilionul Z din cadrul Complexului Expozițional din Brno. Pavilionul cehoslovac a fost construit între anii 1958-1959 și reprezenta cea mai mare construcție din seria de pregătiri pentru Primul Târg Expozițional de Inginerie din Cehoslovacia.

Structura acoperișului a fost realizată din tuburi în formă de spirală și a fost proiectată de arh. prof. Ferdinand Lederer.

Cupola a fost realizată din oțel și are o deschidere de peste 90 m. A fost nevoie de 4 macarale pentru a o ridica și așeza pe inelul perimetral din beton. Clădirea impresionantă reprezenta cea mai mare sală de expoziții din Cehoslovacia, la momentul în care a fost construită.

Pavilionul Z din Brno. Foto credit: VisitBrno.cz.

Clădirea Pavilionului din București, una dintre cele mai moderne din Europa

După o vizită în Cehoslovacia, Gheorghe Gheorghiu Dej dispune ridicarea unei construcții asemănătoare la București. Datele tehnice ale Pavilionului din București anunțau o realizare extraordinară: diamentrul cupolei de 93 m, diametrul construcției 125 m, înălțimea totală 42 m, suprafața construită 10.000 metri pătrați, suprafața desfășurată de aprox. 19.000 metri pătrați.

Cupola are o structură din țeavă formată dintr-un inel de bază și unul superior, legate între ele cu țevi meridian. În zilele de 27-30 aprilie 1962, 11.000 de țărani au fost aduși în marele pavilion expozițional pentru a “sărbători” la unison, alături de membri ai Marii Adunări Naționale, încheierea procesului de colectivizare a agriculturii după model sovietic. Pavilionul Expoziției Economiei Naționale era unul dintre cele mai moderne din Europa.

Foto credit: Arhiva Istorică Agerpres.
Foto credit: Agerpres.

Arhitectul Alexandru Panaitescu a fost șef de proiect pentru stațiile de metrou Ing. Costin Georgian (fostă Muncii, 1977-1981), Piața Sudului, Aviatorilor, Anghel Saligny, vestibulul și accesul în Parcul Herăstrău de la stația Aviatorilor. Este autorul volumelor “ De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”, Editura Simetria, 2012 și “Remember Manastirea Văcărești”, Editura Simetria, 2008.

„Ascanio Damian, un arhitect foarte bun, a îmbogățit proiectul cehilor și a făcut un jurul cupolei ceva ce semăna cu borurile unei pălării”

Arh. Alexandru Panaitescu: Prima construcție de genul acesta din București a fost Pavilionul H de la marginea lacului Herăstrău, ridicat prin anii ’49-’50 și dedicat unei expoziții a industriei grele sovietice. După 10 ani s-a pus problema să avem și noi un mare câmp expozițional unde să etalăm succesele economiei socialiste. Gheorghe Gheorghiu Dej a văzut un astfel de pavilion la Brno. I-a încredințat arh. Ascanio Damian, care era rectorul Institutului de Arhitectură la acea vreme, să preia structura pavilionului de la Brno și să facă unul cu o cupolă mai mare, de 93 de metri în diametru. Cel de la Brno avea o arhitectură mai simplistă. Ascanio Damian, un arhitect foarte bun, a îmbogățit proiectul cehilor și a făcut un jurul cupolei ceva ce semăna cu borurile unei pălării, un corp aproximativ orizontal în jurul cupolei.

FOTO 😍
Romexpo, 1964 | Sursa foto: Agerpres

„Zăpada a presat pe cupolă și a îndoit-o, aproape toată cupola s-a întors ca o calotă de pălărie”

Arh. Alexandru Panaitescu: În ceea ce privește cupola, soluția de la Brno era remarcabilă, structural vorbind. Constă într-o plasă din țevi puse la 60 de grade, care nu avea nimic în jos, era de o simplitate remarcabilă, dar era o structură sensibilă, dar care la Brno nu crease niciun fel de problemă. La București, din cauza acestui bor perimetral, în prima iarnă mai bogată în ninsoare, pe partea de nord-vest a cupolei s-a acumulat o cantitate foarte mare de zăpadă. Zăpadă a presat pe cupolă și a îndoit-o, aproape toată cupola s-a întors exact ca o calotă de pălărie.

A fost o emoție extraordinară pentru arhitecții și inginerii proiectului deoarece existau antecedente foarte triste, de exemplu, responsabilii lucrării de la Canal fuseseră executați. În fața acestui eșec a existat teama ca proiectanții să poată fi acuzați de orice. De data aceasta Gheorghiu Dej s-a dovedit mai înțelept, se schimbase puțin orientarea politică. S-a făcut o anchetă foarte serioasă, dar fără urmări grave. Proiectul de execuție a fost făcut de un institut în care lucra tatăl meu și știu că tata era disperat, avea prieteni care lucraseră la Pavilion. Ancheta a mers repede și a fost corectă, constructorii și arhitecții au fost reținuți, dar li s-a dat drumul. Aceeași echipă a refăcut bolta care există și acum.

Pavilionul de la ROMEXPO a fost inaugurat din nou în anul 1964. “Într-un an și jumătate cupola a fost refăcută și de atunci a rezistat la orice”

Arh. Alexandru Panaitescu: În anul 1963, prin februarie, s-a întâmplat necazul, iar în 1964 Dej dorea să aniverseze cu un fast deosebit împlinirea a 20 de ani de la 23 august 1944. Atunci Pavilionul a fost reinaugurat și a primit denumirea de Expoziția Realizărilor Economiei Naționale, inițial de numea Târgul de Mostre. Într-un an și jumătate cupola a fost refăcută și de atunci a rezistat la orice. S-a dezvoltat atunci parcul expozițional, a fost o ocazie de a etala o arhitectură modernă și de a-l omagia și pe Constantin Brâncuși. În fața Pavilionului a fost amplasată o coloană din inox care sugerează Coloana Infinitului.

Revelionul Tineretului la Pavilionul Romexpo. 1973
Un arhitect uitat, Ascanio Damian, cel care a proiectat Pavilionul ROMEXPO

Între 1948-1950, arh. Ascanio Damian a lucrat la Institutul de Proiectări al Construcțiilor (I.P.C), apoi la Ministerul Comerțului Exterior-Camera de Comerț a R.S.R, unde a activat până în 1959. Sub conducerea sa s-au efectuat expozițiile R.S.R în Viena (1949, 1951, 1952), Poznan (1950), Leipzig (1950, 1952), Plovdiv (1950, 1952), Damasc (1956, 1957), Zagreb (1958), Paris (1959), Moscova (1961). A făcut parte din colectivul de proiectare a unor mari lucrări în București: Întreprinderea de confecții și tricotaje Gh. Gheorghiu-Dej (APACA), Aerogara Băneasa-Pavilionul administrativ 1945-1948, Pavilionul H (1949), Pavilionul central al Complexului Expozițional EREN, actualul ROMEXPO (1959-1961, în colaborare cu Marcel Locar, Horia Maicu, Ludovic Staadeker.

Arh. Ascanio Damian. Imagine preluata din Arhitectura, „Ascanio Damian 1914-2005”, Simina Stan.
Creatorul Pavilionului din București a fost și un mare rugbist. “La mijlocul anilor ’80, Ascanio Damian își depune – caz rarisim- carnetul de partid, în semn de protest față de deciziile abuzive ale lui Ceaușescu”

În articolul “Destine uitate: Ascanio Damian”, publicat în revista Dilema Veche, Andrei Pleșu evocă personalitatea marelui arhitect.

Ascanio Damian mi-a fost vecin și rudă prin alianță. Era căsătorit cu una din fermecătoarele fete ale lui Miron Nicolescu (Marta), a căror mamă era soră cu soacră mea. Cele două familii împărțeau aceeași curte, în strada Paris, în două case construite prin 1928 de bunicul Gheorghe Costescu, fost învățător în echipa lui Spiru Haret. Dialogul cu Ascanio era, întotdeauna, agreabil și tonifiant. Arhitect prestigios, fost rugbist (căpitan, în 1936, al echipei naționale la “turneul european de rugby de la Berlin”) îmbina umorul cu verticalitatea gândirii, masculinitatea tranșantă cu o cordialitate destinsă. Făcuse școala primară la Viena (era fiul unui funcționar CFR), terminase Facultatea de Arhitectură în 1942 (Magna Cum Laude), iar în 1943 obținuse locul I pentru o bursă de arhitectură la Școala Fontenay-aux-Roses din Paris, pe care n-a putut-o onora din cauza războiului. A fost profesor și rector (vreme de zece ani) al Facultății de Arhitectură din București și primul președinte al Uniunii Arhitecților după 1989.

(..) Politic, fusese orientat spre stânga, membru PCR, dar incapabil de adeziune “festivă”. În 1959 manifestă o riscantă poziție față de marele “patron” de la Răsărit (Moscova), iar la mijlocul anilor ’80 își depune-caz rarisim-carnetul de partid, în semn de protest față de deciziile abuzive ale lui Ceaușescu ( în materie de arhitectură, dar nu numai). După 1989, este pe lista membrilor fondatori GDS și păstrează neabătut o atitudine de rațională, dezinteresată, verticalitate”.Andrei Pleșu,“Destine uitate: Ascanio Damian”, Dilema Veche.

Mai jos, arhitectul Mădălin Ghigeanu ne oferă spre publicare imagini inedite din timpul vizitei Delegației de partid si de Stat a Republicii Democrate Germane la Romexpo, septembrie 1962. Imagini rare cu arh. Horia Maicu, alături de Erich Honecker.

1962. Foto credit: Colecția de Fotografii a arh. Mădălin Ghigeanu.

 

1962. Foto credit: Colecția de Fotografii a arh. Mădălin Ghigeanu.

 

 

1962. Foto credit: Colecția de Fotografii a arh. Mădălin Ghigeanu.
1962. Foto credit: Colecția de Fotografii a arh. Mădălin Ghigeanu.
Cookies