ÎN BUCUREȘTI

Marele Incendiu din București. De la ce a pornit focul care a mistuit o treime din Capitală

Ziua de 23 martie 1847 a adus probabil cea mai mare tragedie care a lovit vreodată Bucureștiul. Un banal obicei a dus la mistuirea a aproape 1900 de clădiri, adică o treime din câte număra Capitala la acea vreme. Iată povestea Marelui Incendiu din 1847, denumit adesea și „Focul cel Mare”.

Ziua de 23 martie 1847 începuse liniștit în București. Era Duminica Paștelui, iar oamenii începeau încet-încet să se trezească. Din păcate, ce nu știau aceștia era că ziua urma să aducă cel mai mare dezastru care se abătuse vreodată pe meleagurile Capitalei.

Cine este responsabil pentru Marele Incendiu din București

Deși Bucureștii mai văzuseră până atunci o mulțime de incendii, care mai de care mai mânioase și mai costisitoare pentru negustori și pentru locuitorii orașului, cel de pe 23 martie 1847 avea să le întreacă pe toate – flăcările au cuprins atunci o treime din clădirile Capitalei, adică nu mai puțin de 1850, dintre care 686 de locuințe, peste 1.100 de magazine, 12 biserici, dar și 10 hanuri.

De unde a pornit acest infern? De la un simplu obicei: la acea vreme, în prima zi de Paște locuitorii descărcau în aer puști și pistoale. Astfel, an de an, orașul răsuna de pocnituri cu această ocazie.

Un băiat de 11 ani, Costache, fiul cluceresei Zinca Drugănescu și al lui Filipescu, dorea neapărat să tragă și el cu arma, după cum era tradiția. Din păcate însă, nerăbdarea băiatului a făcut ca acesta să tragă cu arma din casă, direct spre acoperiș. Scândurile și streașina de lemn a acoperișului erau uscate, astfel că plumbul încins le-a aprins foarte ușor, iar până întregul acoperiș ardea violent a durat doar câteva minute.

Din nefericire, vântul bătea foarte puternic în acea zi fatidică, astfel că focul a avut condițiile ideale. Unde să mai spunem că Drugăneasca locuia împreună cu fiul său într-o casă chiar în mijlocul Bucureștiului, situată lângă biserica  Sf. Dumitru. Zona era plină de case și magazine cu structură din lemn înghesuite pe mai multe străzi înguste. Rețeta ideală pentru un dezastru de proporții.

Capitala, înghițită de „Focul cel Mare”

Focul s-a extins cu repeziciune și a cuprins în mai puțin de o oră toată partea de est a orașului. Ardeau casele, ardeau prăvăliile, ardeau turlele bisericilor, iar oamenii fugeau care încotro, rumeniți de foc și înnegriți de fum. Tot ce puteau să facă era să fugă din calea limbilor de foc și să privească neputincioși cum agoniseala de-o viață se face scrum.

Printre cei mai afectați de Marele Incendiu din București s-au numărat negustorii și comercianții din centrul orașului. După cum scria cronicarul ioan Sân Dobre Cojocarul, incendiul a provocat pagube „evaluate la peste 30.000 pungi de aur”, comercianții suferind mare parte dintre acestea, mai ales că destui mai aveau în prăvălii stocuri pregătite special pentru Sărbătoarea Paștilor.

Mai mult, în total 12 biserici au căzut pradă flăcărilor, și anume: Biserica Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Sf. Antonie de la Puşcărie (acestea se aflau lângă Hanul lui Manuc), Bărăţia, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mina din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf. Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă Hala Traian), Ceauş Radu şi Sf. Ştefan.

La aflarea veștii, toți dregătorii de la curtea domnitorului Gheorghe Bibescu au fugit de îndată spre case, pentru a încerca să își salveze bunurile. În schimb, domnul Bibescu a dat dovadă de curaj prin faptul că a fost prezent alături de salvatori, și chiar a „dat din mână în mână la donițe”, după cum a declarat Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului București, potrivit Identitatea.

Cum au scăpat zonele limitrofe de Marele Incendiu din București

Norocul bucureștenilor de la periferie a fost acela că locuințele lor aveau curți generoase, astfel că focul nu a avut cum să se extindă și să ajungă și la casele lor.

După cum chiar domnitorul a constatat, marele noroc a fost că incendiul a pornit ziua, pentru că „dacă s-ar fi început noaptea, orașul întreg ar fi pierit”. Din fericire, în ciuda pagubelor materiale enorme, doar 15 persoane și au pierdut viața, un număr mic dacă stăm să ne gândim că o treime din oraș a fost mistuit de flăcări. Totuși, la acea vreme în Capitală locuiau în jur de 100.000 de persoane, un număr mult mai mic față de situația din prezent.

Unii negustori și au scos buluc marfa din magazine în mijlocul străzilor care și-așa erau înguste, într-o încercare disperată de a salva câtuși de puțin de focul mistuitor. Din păcate însă, aceștia au reușit mai degrabă să încurce intervenția echipajelor de salvare formate din pompieri și soldații „miliției pământene”.

Alții au procedat ca în vremurile de invazie sau de război și și-au adăpostit mărfurile în curtea mare a hanului Sfântul Gheorghe Nou. Focul nu bate însă la porți, astfel că aceștia au avut nenorocul de a rămâne fără marfă, în ciuda eforturilor depuse.

Sursele vremii spuneau că a durat în jur de o săptămână până au fost stinse toate focarele, și încă odată pe-atât până fierbânțeala pământului a dispărut. Mai mult, bucureștenii au avut noroc că în noaptea de după izbucnirea flăcărilor o ploaie s-a abătut asupra orașului, astfel că focul a fost oarecum domolit.

Un aspect extrem de șocant și care relevă gravitatea Focului Mare este acela că, odată tasate, molozul și rămășițele focului au ridicat nivelul solului din centrul orașului cu circa doi metri.

La acea vreme nu exista un serviciu permanent de pompieri

Una dintre marile probleme ale Bucureștiului la acea vreme era faptul că nu dispunea de un serviciu permanent de pompieri, de stingerea focului se ocupau soldații „miliției pământene” în cazurile grave, sau echipajele de pompieri care nu erau pregătite de intervenție în orice clipă, astfel că intervenția la Marele Incendiu din București a fost una anevoioasă.

În ciuda acestui fapt, echipajele detașate au dovedit pricepere și iscusință, după cum scria presa vremii, mai ales că dotarea acestora era precară, drept dovadă este faptul că pompierii au folosit echipamente foarte ineficiente: aceștia au intervenit cu pompe manuale de apă și erau aprovizionați de sacagii, care încărcau butoaiele cu apă tocmai din Dâmbovița și apoi le duceau până la echipele de salvatori.

Totuși, acest incendiu devastator a adus și un lucru bun Bucureștilor, și anume înființarea serviciului specializat de pompieri.

Vestea despre Marele Incendiu din București s-a dus în toată Europa

Reconstrucția centrului orașului a fost anevoioasă și costisitoare. Situația critică a dus la scumpirea uriașă a materialelor de construcție și a alimentelor, astfel că autoritățile au fost nevoite să ia măsuri pentru a opri specula.

Pe lângă ajutoarele provenite de la boieri, Mitropolie, domnitor și celelalte instituții, și o mulțime de state și negustori renumiți care aveau nevoie cât mai repede de un București reconstruit și funcțional au donat sume însemnate de bani. Merită menționate ajutoarele provenite de la Curtea de la Viena, cea de la Istanbul sau cea de la Petersburg, dar și din partea unor bancheri celebri precum Rotschild sau Sina.

În cele din urmă, Capitala a fost curățată de rămășite și de ruinele ce stăteau să cadă, acest lucru fiind posibil cu ajutorul mai multor mii de locuitori ce au fost mobilizați.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button