ESENTIAL

Marea Britanie a revenit pe lista roșie de autoritățile române – toate persoanele care nu sunt vaccinate vor intra în carantină timp de 14 zile

Marea Britanie intră în categoria țărilor din zona „roșie” pe lista zonelor evaluate din punct de vedere al riscului epidemiologic, a decis sâmbătă, 29 mai, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Prin urmare, toate persoanele care nu sunt vaccinate sau nu au trecut prin boală vor intra în carantină timp de 14 zile. Această măsură va intra în vigoare de pe data de 1 iunie.

Marea Britanie a fost reintrodusă, sâmbătă, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), pe lista roşie din punct de vedere a riscului infectării cu noul coronavirus, din cauza numărului ridicat de cazuri de COVID-19 cauzate de tulpina indiană denumită B.1.617.2, cunoscută pentru contagiozitatea extrem de ridicată de care a dat dovadă.

De asemenea, au fost stabilite măsuri pentru cetățenii străni care vin din state terţe, indiferent de lista pe care sunt incluse ţările respective. Aceștia vor intra în carantină timp de 14 zile, cu mici excepții, potrivit G4media.

Marea Britanie intră pe „lista roșie” a țărilor – ce înseamnă acest lucru

După ce joi, 27 mai, Marea Britanie a fost introdusă pe „lista galbenă”, astăzi CNSU a decis mutarea pe „lista roșie” a acestui stat, cea mai înaltă treaptă de restricționare și limitare a călătoriilor.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat sâmbătă, 29 mai, Hotărârea 35, prin care propune:

• Modificarea clasificării țărilor/teritoriilor aprobată prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 33 din 27.05.2021, în sensul trecerii Marii Britanii din zona galbena în zona roșie, începând cu data de 01.06.2021 din cauza creșterii rapide a infecțiilor datorate unor variante de virus, în special cu B.1.617.2. (o variantă identificată pentru prima dată în India)

• Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate pentru cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare contactului.

Ce restricții le sunt impuse cetățenilor străini care ajung în România

Potrivit documentului emis astăzi de CNSU, cetățenii străini sau apatrizi care ajung pe teritoriului vor sta în carantină timp de 14 zile, cu anumite excepții, după cum urmează:

  • Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au
    trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în
    România;
  • Persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente
    medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau
    test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile
    anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care
    au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
  • Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea
    rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • Copiii cu vârsta mai mare de 3 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă
    rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat
    cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de
    transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu
    mijloace proprii);
  • Persoanele care vin în România din țările/teritoriile de risc epidemiologic dar
    care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive,
    într-una sau mai multe țări/teritorii fără risc epidemiologic;

Întregul document transmis de Comitetul Național pentru Situații de Urgență poate fi consultat la acest link.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button