Marea bătălie Bolojan vs Veștea e la Romexpo, în weekend. 2.500 de liberali vin de urgență la București, la un congres extraordinar PNL

18 iun. 2026
263 afișări
Marea bătălie Bolojan vs Veștea e la Romexpo, în weekend. 2.500 de liberali vin de urgență la București, la un congres extraordinar PNL
Marea bătălie Bolojan vs Veștea e la Romexpo, în weekend. 2.500 de liberali vin de urgență la București, la un congres extraordinar PNL | Sursa foto colaj: Dreamstime

Bolojan vs Veștea s-ar putea numi, de fapt, congresul extraordinar de duminică al PNL, care va fi duminică la Romexpo și care a fost  convocat de urgență și unde 2.500 de liberali trebuie „răspundă rapid și decisiv unor evoluții care afectează partidul”.

Cea mai importantă „evoluție care afectează partidul ” este desemnarea ca premier a liberalului Adrian Veștea, de către președintele Nicușor Dan, fără ca șefii PNL să fie înștiințați. Situația se încadrează în articolul 105 dijn Constituție, cel cu desemnarea premierului, dar a fost primită ca o gigantică impolitețe politică, dacă nu cum chiar un atac direct al președintelui Dan la PNL.

Ciprian Ciucu, primar general al Capitalei, prim-vicepreședinte PNL și susținător al lui Ilie Bolojan, a numit mutarea lui Nicușor Dan drept „tentativă de puci.”

Bolojan vs Veștea – congres extraordinar PNL, la Romexpo

Decizia de convocare a Congresului Extraordinar al PNL a fost luată aseară și este motivată explicit de desemnarea prim-vicepreședintelui PNL Adrian Veştea ca premier, de către președintele Nicuşor Dan, fără informarea și acordul conducerii partidului.

Bolojan le-a zis liberalilor că, la Romexpo, trebuie să răspundă rapid și decisiv acestor „evoluții care afectează partidul”, se arată în comunicatul prin care conducerea PNL anunță convocarea Congresului:

Conducerea Partidului Național Liberal, întrunită în ședința Biroului Politic Național din după-amiaza zilei de 17 iunie, a decis – la propunerea președintelui Ilie Bolojan – convocarea Consiliului Național Extraordinar al partidului pe data de 19 iunie 2026, ora 17:00 în format online, cu obiectivul principal de a convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 21 iunie 2026, ora 12:00, în București, la Romexpo.

La  București vor veni  2.500 de liberali din toată țara – 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile din teritoriu.

Cronica unui război în PNL

Duminică, Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac, pe care-l însărcinase anterior cu formarea unui guvern, și-a depus mandatul, iar noul premier pe care îl desemnează este prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea.

A doua zi, PNL i-a dat un ultimatum lui Adrian Veștea să își retragă mandatul, dar Veștea a decis să meargă mai departe, așa că a fost înștiințat oficial, de la partid că „se poziționează în afara PNL”:

Desemnarea lui Adrian Veştea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veştea conduce, în fapt, la formarea unui guvern condus şi susţinut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Naţional. Potrivit art. 45 alin. (3) şi art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toţi membrii. Prin continuarea acestui demers împotriva hotărârilor adoptate de Biroul Politic Naţional, Adrian Veştea se situează în afara Partidului Naţional Liberal.

Sursa foto: Dreamstime

Pe același subiect:

Cookies