Marcel Iancu și avangardiștii de la “UNU” expuși la București plus o carte sacră de o rară frumusețe, Tetraevanghel, de pe vremea lui Ștefan cel Mare

29 mai 2024
319 afișări
Marcel Iancu și avangardiștii de la “UNU” expuși la București plus o carte sacră de o rară frumusețe, Tetraevanghel, de pe vremea lui Ștefan cel Mare
Marcel Iancu și avangardiștii de la “UNU” expuși la București plus o carte sacră de o rară frumusețe, un Tetraevanghel de pe vremea lui Ștefan cel Mare

Astăzi, de la ora 19.00, Casa de Licitații Historic ne invită la licitația “Carte veche și icoane românești”, urmând ca în data de 30 mai să se desfășoare licitația “Avangarda de la UNU”. Materialul licitației dedicate cărților vechi este extrem de rar și bogat, piesa de rezistență fiind Tetraevanghelul realizat într-o mănăstire din Moldova pe la anul 1500.

Tetraevanghel, sec XV. Foto credit: Historic.

Avangarda de la UNU”, toată seria revistelor UNU din colecția personală a lui Sașa Pană plus loturi dedicate lui Constantin Brâncuși

Am ales cu ocazia acestei licitații de avangardă denumirea de “Avangarda de la UNU” datorită importanței acestei publicații în spațiul cultural românesc, dar și al personalităților ce au publicat în revista UNU, precum Sașa Pană, Geo Bogza, Urmuz, Victor Brauner, Shephan Roll, Ilarie Voronca, Tristan Tzara, Paul Eluard, May Ray, Claude Sernet, Jules Perahim, M.H. Max, Marcel Iancu și mulți alții. O negare violentă a formelor de artă consacrate, aceștia au fost avangardiștii români, ajunși universali prin noul adus de Arta lor. Licitația concentrează și o serie de loturi dedicate lui Constantin Brâncuși, de la apariția operelor sale în Statele Unite la primul și cel mai important târg de artă american, Armory Show, la figura sa ca reprezentant internațional al măiestriei. Casa de Licitații Historic vă invită să explorați avangardismul românesc, inovator și curajos prin lucrările ce compun această licitație. Dintre ele remarcăm un portret al lui Marcel Iancu în tuș pe hârtie și toată seria revistelor UNU din colecția personală a lui Sașa Pană”, anunță Casa de Licitații Historic.

Foto credit: Historic.
Foto credit: Historic.

Tetraevanghel, manuscris în slavonă din timpul lui Ștefan cel Mare, impresionant de frumos alcătuit

Tetraevanghel(iar) este redactat în slavona medio-bulgară (cu unele influențe ucrainene), datând cel mai probabil de la cumpăna secolelor al XV-lea și al XVI-lea. Are, în total, 177 de foi nenumerotate, completate cu slove semiunciale ce compun 27 de rânduri pe fiecare pagină, în scriere omogenă, continuă, fără spații între cuvinte sau “puncte de respirație”, cu cerneală neagră. Dimensiunile sunt de 20/14 cm. Textul a fost scris pe un sorț de hârtie cu filigranul balanței în cerc, utilizat cu precădere în Germania, Austria și Italia, în perioada târzie a secolului al XV-lea, dar și la Sibiu (Hermannstadt).

Foto credit: Historic.

Nu s-au păstrat mărturii privind identitatea copistului (este vorba de aceeași mână, chiar dacă slovele de rând sunt ușor mai alungite, în partea a II-a a volumului), localitatea (lăcașul monahal unde și-a desfășurat meșteșugul de copist și ilustrator), comanditarul și data copierii Tetraevanghelului. Similitudini stilistice cu alte specimene scriptural-liturgice din colecțiile Bibliotecii Academiei și Bibliotecii Sfântului Sinod, izvodite de tradiția rodnică a atelierelor moldave, oferă indicii ale posibilei proveniențe a acestui manuscris (Bistrița sau Neamț). Se remarcă prin desenul clar și cromatica bine aleasă, frontispiciile ample de tip geometric-filomorf constând în sofisticate împletituri (rotunjite și angulare) de lujeri stilizați alcătuind cercuri întretăiate. Bandourile înguste pe tiparul funiilor răsucite, letrinele spectaculoase cu/din vrejuri înfrunzite, de dimensiunea 4/4, text de culorile verde, vernil, roșu, vermillon și cadmiu, alb, galben. Toate aceste particularități captează atenția cititorului chiar mai înainte ca el să observe meșteșugita grafie.

Manuscrisul este complet și în stare foarte bună de conservare

Legătura manuscrisului este din piele de vițel pe scoarțe de lemn, de secol al XVI-lea, cu ornamentație presată “la rece”, chenare întrerupte de mici cercuri, dublate de brâuri interioare cu model repetitiv compact, din semipalmete dispuse vertical. Prețul de pornire al acestui exemplar rar este de 20.000 de euro.

Cookies