Marcel Ciolacu a declarat joi seară, după decizia CCR de renumărare a voturilor, că se retrage din cursa pentru Cotroceni, dacă se demonstrează că a fost dezavantajat. Candidatul la prezidențiale din partea PSD spune că nu vrea locul doi.
La scurt timp, seara trecută, a venit cu lămuriri („later edit”) și a spus că luptă în continuare și nu-i trebuie „locul doi la masa verde”.
Tot joi seară, 28 noiembrie, în aceeași postare de pe pagina de Facebook, Marcel Ciolacu a venit cu o recomandare pentru Biroul Central Electoral (BEC). Candidatul cere instituției să permită în regim de urgență acreditarea observatorilor independenți la renumărarea voturilor.
Ciolacu spune că trebuie să se afle dacă votul a fost furat.
Întreaga postare a lui Marcel Ciolacu, despre renumărarea voturilor, mai jos:
Later edit: pentru că văd că propaganda și-a mai adăugat un punct pe listă. Ca să fie clar pentru toată lumea! Eu sunt aici să lupt, nu îmi trebuie locul 2 la masa verde. Cu toții avem nevoie de adevăr!
Cum funcționează manipularea:
1. Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea;
2. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că “știu ei ceva”;
3. Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în UNANIMITATE de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure;
4. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers DEMOCRATIC!Eu și toți oamenii de bună credință din țara asta ne-am săturat de propaganda asta grețoasă! Știți ceva?! Românii au dreptul să știe adevărul! Tot adevărul!
Trebuie să știm clar dacă votul a fost viciat. Mai direct: dacă s-a FURAT!
Pentru asta, recomand Biroului Electoral Central să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale.
Iar dacă cineva a furat, să răspundă în fața românilor!
Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din această cursa pentru președinția României. 𝐍𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐨𝐢! Nu mă interesează.
Vreau doar ca românii să afle adevărul, care este mai important decât candidatura mea. Și apoi românii vor ști să îi pedepsească pe cei care au furat, mai repede decât o vor face instituțiile!
Iar colegilor mei și tuturor românilor onești și muncitori le mai spun atât: cea mai importantă luptă este pe 1 decembrie! Locul 1 la alegerile parlamentare înseamnă ca viitorul guvern să aibă premier PSD! Adică continuarea proiectelor începute și dezvoltarea acestei țări!
După ședința de joi, 28 noiembrie, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis ca voturile din primul tur al alegerilor prezidențiale să fie renumărate, în urma contestației făcută de Cristian Terheș care o viza pe Elena Lasconi.
Mai exact, Terheș a cerut să fie anulat primul tur de la prezidențiale motivând că USR a continuat campania electorală după ce era interzis de lege și s-au înregistrat mai multe nereguli în privința voturilor acordate lui Ludovic Orban, iar aceste lucruri ar fi influențat ordinea candidaților de pe locurile doi și trei.
Cristian Terheș susține că a identificat mai multe cazuri în care în procesele verbale voturi valabil exprimate pentru Ludovic Orban au fost trecute pentru candidata Lasconi.
Totodată, Sebastian Popescu a făcut o cerere pentru anularea alegerilor prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024, iar CCR a respins cererea ca fiind tardivă, cu unanimitate de voturi.
Tot ieri, 28 noiembrie, BEC a respins cererea din partea organizației civice Funky Citizens de a avea observatori independenți prezenți la renumărarea voturilor.