Maratonul Teatrului Independent (10-16 septembrie), festivalul la care doar publicul dă note

de:
11 sept. 2012
1 Afișari
 Maratonul Teatrului Independent (10-16 septembrie), festivalul la care doar publicul dă note

Maraton cu 43 de piese de teatru. Festivalul care provoacă

 Maratonul presupune anduranţă, perseverenţă şi este o probă care provoacă. Am vrut să arătăm cât s-a dezvoltat teatrul independent românesc şi asta presupune multe producţii arătate publicului larg. Anul acesta s-a potrivit de minune, pentru că avem 43 de spectacole înscrise în Maraton, distanţa oficială a cursei fiind de 42,195 km.  Aceasta este prima ediţie-concurs a Maratonului. Competiţia este sănătoasă, te ţine alert şi te ajută cumva să nu te plafonezi. În plus, nu ar fi Maraton fără câştigători.

Prima ediție – 1.500 de spectatori, 15 producții, spații de joc improvizate

Prima ediție a fost în 2010. Având în vedere că nu am avut absolut niciun sponsor, am fost extrem de mulţumiţi. Să organizezi un eveniment în care sunt implicaţi atâţia oameni nu e uşor, aşa cum ne-am dat seama pe măsură ce se iveau problemele, dar a fost şi o doză mare de satisfacţie, recunosc. Am făcut numai noi ediţia întâi şi asta ne-a dat încredere.

Publicul a fost extraordinar atunci, ca și acum. În cele trei zile de festival, am primit în Galeriile Dalles peste 1.500 de spectatori. Aveam doar trei spaţii de joc improvizate, iar spectacolele se jucau în continuu. Cele 15 producţii înscrise atunci au avut sute de ochi aţintiţi spre scene. Presa a fost un aliat bun şi ne-a ajutat, chiar dacă nu auzise nimeni de noi la momentul respectiv.

 

Teatru, mult teatru. În localuri cochete, în sufragerii, în subsoluri, în poduri, în săli mari, mici…

 De data aceasta, dorim să facem cunoscute şi spaţiile de joc independente din Bucureşti, deci Maratonul nostru se întinde în 11 locaţii. Este important ca publicul să ştie că “se face teatru” peste tot, cu pasiune. În localuri cochete, în sufragerii, în subsoluri, în poduri, în săli mari, mici…

Aproape am triplat numărul de producţii selecţionate. Iniţial, numărul lor trebuia să fie mai mic, dar ne-am dat seama că am fi nedrepţi şi am luat mai multe. Oricum, mai sunt câteva producţii care nu au putut participa din diverse motive anul acesta, dar le aşteptăm cu drag la ediţia următoare.


Maratonul a luat o pauză de un an. Nu poți veni cu bani de-acasă în fiecare an

În 2011, nu am avut festival. Am luat o pauză. Motivul este simplu: lipsa de finanţare. Din experienţa primei ediţii a Maratonului, am învăţat că nu putem veni în fiecare an cu bani şi sandvişuri de-acasă, oricât am vrea.

 

Notele pe care le va da vor spectatorii vor fi literă de lege pentru desemnarea câştigătorilor

 Cele 11 locații în care se vor desfăşura spectacolele: Godot Cafe-Teatru, Teatrul de Comedie – Sala Nouă, Teatrul Arca din cadrul La Scena, Teatrul Apropo, Teatrul Tabu/Legere Live, unteatru, Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul În Culise, Club UNITER, Teatrul de Sufragerie şi Sala ARCUB. Avem 43 de producţii, ce se suprapun ca orar, deci publicul trebuie să aleagă ce va vedea într-o anume zi. La sfârşitul fiecărui spectacol, cine va dori va primi un chestionar pe baza căruia va putea da note pentru categoriile din concurs. De exemplu, cel mai bun spectacol, cea mai bună actriţă etc. Publicul este juriul acestei competiţii şi notele pe care le va da vor fi literă de lege pentru desemnarea câştigătorilor. În fiecare seară, se vor organiza tombole cu premii pentru participanţii la vot. Apoi, la sfârșit, tot pe baza voturilor spectatorilor, se aleg câștigătorii finali.

 

Maratonul își propune să promoveze puternic spațiile alternative pentru teatru din București

Maratonul Teatrului Independent s-a născut din dorinţa de a face cunoscută publicului larg lumea teatrului independent. În ultimii 5 ani a evoluat foarte mult, apărând anual sute de producţii noi în întreaga ţară. Ni s-a părut firesc să începem un bun obicei în urmărirea lor sub acelaşi “acoperiş”. Radu Popescu, unul din membrii fondatori ai Asociaţiei teatrul.ro, a venit astfel cu ideea Maratonului. Ne propunem ca în acest fel să promovăm puternic spațiile alternative pentru teatru din București, instituțiile și trupele independente, dar mai ales artiștii care lucrează în acest mediu. Scopul principal al acestui festival este, până la urmă, atragerea unui public cât mai larg spre zona independentă. Succesul primei ediţii a Maratonului a demonstrat deja dorinţa spectatorilor de a consuma teatru independent de calitate.

 

Peste 90 de proiecte depuse anul acesta, public responsabilizat

 Am primit peste 90 de cereri de înscriere. Nu am mai numărat de la numărul acela, cred că sunt mai multe. Iniţial, noi ne gândisem să avem 35 de spectacole în Maraton, dar la final am ajuns la 43. Am ales publicul ca juriu pentru că am vrut să subliniem cât este el de important pentru noi. Instituţiile de stat merg oricum, mă refer acum la planul general, chiar dacă uneori un dau randament. În spaţiul privat, cazul nostru – independent – lucrurile nu stau chiar aşa. Aici succesul unei producţii depinde foarte mult de public – nu îl mai ai, trebuie să dispari. Pe lângă acest motiv, am considerat că publicul se va responsabiliza mai mult dacă este implicat direct şi am vrut să cunoaştem gusturile spectatorului în materie de teatru.

 

Peste ceva ani, Maratonul va fi unul internațional. Cel puțin așa își doresc organizatorii

Viitorul arată foarte bine pentru acest Festival. Sperăm ca peste câţiva ani să ajungă un festival internaţional, să colaborăm cu trupe independente din ţări cu tradiţie – deja – în astfel de mişcări culturale, ca Marea Britanie sauGermania. Londra sau Berlinul, de exemplu, au sute de spaţii de teatru. Acum ceva vreme, înBerlinau ieşit 1.000 de premiere într-un an! Schimbul de informaţie este vital pentru evoluţia culturii, trebuie să auzim unii de alţii, aşa că publicul român va vedea şi cum e “pe la ei”.

Mai sperăm ca Maratonul să evolueze în acelaşi timp cu publicul şi artiştii de acum. Am trecut pragul psihologic în care, dacă nu erai actor sau regizor angajat la un teatru de stat, nu existai. Cât timp se vor naşte spectacole independente, va fi şi Maratonul. E o cursă lungă.

                       

Cine e Asociația Teatrul.ro

 Suntem trei actori: Alec Secăreanu, Ionuţ Grama, Cristina Găvruş şi un regizor: Radu Popescu. Iniţial, Asociaţia teatrul.ro a fost “puiul” lui Radu, născut în 2006. Planul lui era să producă spectacole după texte alese de el, cu actori aleşi de el… practic, să profeseze. După o vreme am apărut şi noi, cu exact aceeaşi idee. Nu este sănătos să stai şi să aştepţi un miracol, trebuie să-l faci.

Din 2007 până acum, am jucat “Flori, filme, fete sau băieţi” (de Mimi Brănescu), producţia de căpătâi a Asociaţiei teatrul.ro, pe aproape toate scenele independente din Bucureşti şi am început de ceva vreme să mergem cu acest spectacol şi prinţară.

În 2010, după primul Maraton, Radu a montat un text scris de el, “Testament”, care se va relua în viitorul apropiat. Şi, tot în viitorul apropiat, eu şi Alec pregătim o premieră la care ţinem foarte mult. Este un text puternic şi abia aşteptăm să lucrăm la acest proiect.

Pentru cei ce vor să meargă, programul poate fi găsit pe www.teatrul.ro sau pe www.facebook.com/MaratonulTeatruluiIndependent.BucharestFringe

 

 Maratonul Teatrului Independent este un festival susținut de B365.ro

Cookies