Imaginează-ți că e călduț afară și vrei să ieși undeva mai special, într-un loc frumos, diferit față de terasele bucureștene clasice. Ceva mai fancy, cum se zice-n popor. Să stai și tu liniștit, la o terasă, cu prietena, un prosecco rece cu bule din belșug, o pastă și o vorbă bună, pentru o zi liniștită
Am fost eu și am mâncat (mai mult comandat) într-un loc ce pare a se încadra în descrierea de mai sus. Îi zice “Ciao Niki”.
Îmi place să mă duc personal la locul faptei, să mai ies din casă. Merg la restaurant, comand, aștept cât e necesar, mă holbez la interior, la pereți, meniu, la pahare, vorbesc cu chelnerii care poartă mască și sunt civilizați și în nici un caz nu bag în seamă adunarea de oameni din separeu, pentru că nu e treaba mea. Ridic comanda și plec acasă.
Ce trebuie știut e că sunt două locații “Ciao Niki”. Una e pe Eminescu și arată ca o sufragerie italiană spațioasă cu galantar de produse italiene (și vinuri bune), iar cealaltă, un restaurant cu specific italian, aflat într-o casă boierească restaurată, cu un interior minunat.
Restaurantul e pe strada Bocșa, în această casă superbă, impunătoare, cu o terasă spațioasă, mese delimitate și tot tacâmul. Dar ce să faci pe vremea asta? E încă prea frig de stat și tremurat afară.
Pentru interior, treci de intrând, urci scările, deschizi ușile de doi metri și intri direct într-un hol imens cu șemineu. Gotta love șemineu. Primul lucru care-ți sare în ochi sunt vitraliile care dau în acest hol. Vitraliile sunt un soft point personal. Doamne, cât îmi plac! Din hol, dacă faci dreapta, descoperi o masă lungă, splendidă, de vreo 20 de persoane. N-am fotografiat-o. De ce să-ți stric surpriza? O casă mișto, de văzut și admirat.
Carte pe raft @Ciao Niki. Gennaro Contaldo. Un personaj și un bucătar minunat. Intră pe youtube să vezi. Cât despre pastele Cinque Palmi, pot să-ți zic doar atât: mergi la Mega și cumpără tortelli ricotta e spinaci, pune-le foarte puțin la fiert, apoi scaldă-le 3 minute într-o tigaie cu niște unt, ulei de măsline și două frunze de salvie…
Vorba sfântului Gennaro: SO GOOD! SO GOOD!
Și cum așteptam eu comanda, pe-un raft, m-am regăsit cu un vechi prieten. Un clasic acest digestiv. Aromat și gustos, mai ales dacă-l uiți vreo oră în congelator înainte de-a bea una mică.
roșii, parmezan, busuioc și crutoane
O supă cremă de roșii extrem de aromată, densă și nu foarte dulce, ceea ce e minunat. Nu știu ce roșii se folosesc, dar par ce trebuie. Gust autentic de roșie bine coaptă. Și ca să fie treaba treabă, supa asta a fost binecuvântată din belșug cu busuioc și o tonă de parmezan. O lingură de zuppa di pomodori și ziua e mai frumoasă. Că le zici crutoane, că-i zici pâine uscată, important e s-arunci acolo. Să fie! Așa-i când muieți ți-s posmagii.
Mi-nu-nat(ă)! Super delicioasă!
paste mezze maniche rigate, guanciale, ceapă, sos de roșii, usturoi, roșii cherry, parmezan și pecorino
Carbonara? Guanciale!
Matriciana? Guanciale!
Guanciale. Obrazul fin al bucătăriei italiene. Dimpreună cu creierul, guanciale (obrazul de porc) se numără printre cele mai gustoase părți ale porcului. Nu se găsește chiar ușor și poate fi lejer confundat cu baconul sau pancetta, care-s din același animal, și totuși total diferite.
Fiind fan paste, m-am bucurat de gustul și textura acestor paste mezze maniche rigate, ca niște tuburi scurte și groase, gătite al dente, exact cât trebuie și pline (dar pline) de sos roșu, guanciale și muuult parmezan și pecorino. Altă minunăție! Pecorino. Dar, despre minunile lui Pecorino, într-un episod viitor.
Să mori de poftă și alta nu!
Așa l-am primit. Arată ca un accident. Probabil când a turnat Niki pe el tona asta de dulceață l-a și scăpat din mână. Mai glumim și noi, Niki. La mine a ajuns curat, dar nițel terfelit. Intenționat sau nu, apreciez că dulceața nu a fost turnată pe toată suprafața prăjiturii.
Pe bune acum, e un cheesecake enorm! Satură două persoane, lejer. Și, conform notițelor mele din telefon, dulceața asta de afine este fină și puțin acrișoară, iar blatul e zdravăn și gros cât degetul mare al unui sudor dator la cămătari. Balotezi la el până nu mai poți! Bate la fund multe cheesecakeuri despre care am scris deja. Și totuși…unde e limeul? Pauză.
Overall, un cheesecake pe care l-aș mai mânca o dată. Singur. În două schimburi.
Total Ciao Niki: 82 de lei.
Aș mai mânca (de) la Ciao Niki? Da.
De ce? Nu doar pentru că-mi place locul în sine, cât apreciez faptul că mâncarea e ce trebuie. Autentic, italian, simplu, cu gust, fără briz-brizuri, fără reinterpretări sau alte minunății. Și pentru încă un lucru: mâine-poimâine se fac 21 de ani de când ai mei sunt plecați și stabiliți în Italia, iar Ciao Niki a reușit să mă apropie, pentru câteva minute, de bucătăria maică-mii (cu priveliște la port) din Civitavecchia. Prin gust, savoare, arome și amintiri.
Grazie, Niki!
Atât pentru azi.
Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Dacă vrei să vezi pe unde-am mai mâncat pentru tine, uite mai jos o listă: