Mănăstirea Chiajna, grandioasa ruină din marginea Bucureștiului. Monumentul “blestemat” să nu fie nici măcar pus în siguranță, izvor de aberații cu fantome
Mănăstirea Chiajna, grandioasa ruină din marginea Bucureștiului. Monumentul “blestemat” să nu fie nici măcar pus în siguranță, izvor de aberații cu fantome. Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Din toate ruinele Bucureștiului, una singură se încăpățânează să nu se prăbușească în totalitate, dimpreună cu toată istoria sa pe cât de uluitoare, pe atât de necunoscută de cei de azi: Mănăstirea Chiajna, monumentalul vestigiu, parte a patrimoniului național.
Cu pereți masivi din zidărie de cărămidă, pereți cuo grosime medie de aproximativ 1,35 m, incredibil de temeinic ridicați cu mortar de var amestecat cu câlți, ruina sfidează trecerea timpului și este dovadă vie că nu ne cunoaștem și nu ne prețuim trecutul.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Ruina bisericii Chiajna (1790), decor de film, loc despre care se spune că este bântuit de fantoma Doamnei Chiajna, iar noaptea se aud clopotele zvârlite de turci în Dâmbovița, trase de o mână invizibilă
Ruinele Bisericii Mănăstirii Chiajna, cunoscută sub denumirea „Mănăstirea Chiajna-Giuleşti”, monument istoric cod LMI2004 B-I-s-A-17884, se află la marginea de vest a Bucureştiului, în continuarea cartierului Giuleşti (Sârbi).
Dimensiunea stricăciunilor a fost analizată în Studiul privind “Intervenția de urgență pentru punerea în siguranță a ruinelor Mănăstirii Chiajna-Giulești” (semnat de drd. ing. Andreea Carastoian, prof. univ. dr. ing. Ion Vlad, expert tehnic, ing. Nicola Gospodinov și dr.ing. Silvia Gînju), fără ca, după aceasta, ruinele să aibă parte de conservare și protecție.
Mai jos imagini excepționale, realizate de fotografii Mihai Petre și Andrei Ionel Bergheș – Bucureștiul Meu Drag – cărora le mulțumim.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
“În lipsa unor măsuri imediate, energice şi radicale de punere în siguranţă a ceea ce încă mai rezistă din această impresionantă relicvă monahală, este posibil să dispară o pagină de istorie, fără posibilitatea rescrierii acesteia”, se arată în studiul privind intervenția de urgență
Deși biserica mănăstirii Chiajna are statut de monument istoric și este unică din punct de vedere arhitectural (arhitectură medievală de factură italiană cu elemente specifice arhitecturii religioase autohtone), nimeni nu s-a învrednicit, în ultimele 200 de ani, să o restaureze, să-i dea o funcțiune turistică, să o protejeze.
De-a lungul timpului, aici, printre ruinele romantice, au păscut vaci și capre au stat la umbra monumentului.
Foto credit: Andrei Ionel Bergheș, bucurestiulmeudrag.ro.
La mănăstirea Chiajna s-a adus molozul din Bucureștiul zguduit de cutremurul din 1977. Relicva monahala a fost mult timp groapă de gunoi
Alături de ruine, în perioada 2012-2014, a fost ridicată o biserică din lemn în stil maramureșean, cu o frumoasă pictură de Petre Cristian Bădălău, și locul a fost curățat de gunoaie de călugări.
Noul lăcaș de cult este ocrotit de Sfântul Efrem despre care starețul mănăstirii Chiajna, protosinghelul Antim Bâru, spune că “este responsabil cu nașterea de prunci pentru cuplurile infertile, izbăvește de dependențe (droguri, băutură, jocuri de noroc, etc.) și aduce reușită la examene”.
Foto credit: Andrei Ionel Bergheș, bucurestiulmeudrag.ro.
Starețul mănăstirii Chiajna a fost contactat de vânători de fantome din toată lumea. Se spune că la miezul nopții chipul doamnei Chiajna apare pe murii roși de ploaie și de vânt
Protosinghel Antim Bîru, starețul mănăstirii Chiajna a vorbit în emisiunea “Pașii Pelerinului”, Trinitas TV, 2024, despre fascinația pentru mister a celor care încearcă să sară gardurile ruinei.
Protosinghel Antim Bâru: S-a dezvoltat o dorință de a consuma și de a contempla evenimente macabre, de a contempla moartea. Mai ales tinerii care vin aici vor să vadă fenomene poltergeist, vor să vadă fantome. Chiar am fost contactat de cineva din Indonezia, care dorea să vină la 12 noaptea cu un aparat de măsurat fantome și să vadă dacă există așa ceva aici. I-am replicat frumos, spunându-i că acesta este un monument istoric și faptul că el dorește să facă acest lucru ar duce la desacralizarea lui.
Monumentul este și o biserică, noi nu ne putem comporta cu o biserică în acest fel, adică să aducem la ea aparate de măsurat fantome. Eu am refuzat să ofer astfel de experiențe aici, întotdeauna am pus accent pe cultură, pentru că această contemplare a morții este bolnavă. De aici rezultă o insensibilitate culturală și o comercializare a durerii. Trebuie să respectăm lucrurile pentru ceea ce au fost lăsate, nu să le dăm astfel de sensuri, pentru că atunci le vom distruge și ne vom distruge și pe noi.
Foto credit: Lucian Huzum, bucurestiulmeudrag.ro.
Turcii au asediat mănăstirea, au bombardat-o și au incendiat-o în mai multe rânduri, convinși fiind că au în față o trufașă cetate de apărare. În ultimii ani, ruinele au fost folosite de alpiniști pentru antrenamente de cățărare, pitoanele lor fiind și azi vizibile în ziduri
Cu o vechime de aproape 250 de ani, construcția a trecut prin câteva cutremure devastatoare (14 octombrie 1802 “cutremurul cel mare”, 23 ianuarie 1838, 10 noiembrie 1940, 4 martie 1977) și a fost bombardată și incendiată de turci în mai multe rânduri (1812 și 1821).
Datorită “masivității” zidurilor aici s-au adăpostit bucureștenii de năvălitori, pentru ca mai apoi să-și pască vacile și caprele printre ruine, să arunce gunoaie sau să fure cărămida bisericii ca să-și facă case.
Protosinghel Antim Bâru: Cât despre cei care au luat cărămizi din biserică, se spune că dacă le-au folosit la grajduri de animale, animalele au murit, iar dacă și-au făcut case din ele, copiii s-au îmbolnăvit.
În 1995, la mănăstirea Chiajna s-au filmat câteva scene din filmul “Craii de Curtea Veche”.
La nici zece metri distanță de ruină trece calea ferată București-Craiova, zidurile fiind mereu supuse vibrațiilor induse de circulația trenurilor.
Mănăstirea Chiajna, prețioasă relicvă care ne conectează cu trecutul. La data ridicării, biserica monumentală era înconjurată de “o mare pădure de lemn de tufă” iar turcii n-au reușit s-o distrugă cu ghiulele de piatră
Cu silueta ei măreață, biserica mănăstirii Chiajna a primit încă o lovitură în anul 1821, când o bucată din turla lăcașului de cult a fost spulberată de ghiulele turcilor și s-a prăbușit, iar restul ei a căzut la cutremurul din 1977. În timpul Eteriei, în a doua jumătate a anului 1821, biserica a fost definitiv devastată de otomani.
Gravură, Bucureștiul în 1711. Foto credit: Worldpress.com.
Domnitorul Alexandru Ipsilanti, care avea să fie mazilit, și-a dorit o biserică “grandiosa”, mai mare decât orice alt lăcaș de cult din București. Edificiul depăşeşte ca mărime biserica Mănăstirii Văcăreşti, demolată de N. Ceaușescu
Construcția Bisericii a fost începută în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) în stil neoclasic, cu dimensiuni enorme pentru acea vreme: 43 metri lungime și 18 înălțime, ziduri groase de 1 și 2 metri, și a fost terminată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790).
Alexandru Ipsilanti (1744-1782), ctitorul bisericii. Sursa imaginii: Nicolae Iorga, „Domni români după portrete și fresce contemporane”, Sibiu, 1930, fig. 183.
Biserica fostei Mănăstiri Giuleşti „depăşeşte ca mărime biserica Mănăstirii Văcăreşti, fiind cea mai mare biserică pe care am avut-o vreodată în această parte a ţării, clădită pe plan tradiţional”.
Foto credit: Ziarul Lumina apu Mănastirea Chiajna, pagina oficială.
Astăzi, pot fi admirate doar zidurile masive ale navei, arcele din naos cu o parte din tamburul turlei principale, semicupolele absidelor laterale și un arculeț în altar. Aici s-a îmbolnăvit de ciumă egumenul Mănăstirii Sărindar, retras la Chiajna
Marea biserică a Mănăstirii Chiajna din Giuleşti era, în cea mai mare parte, ridicată când, la data de 13 august 1787, Imperiul Otoman a declarat război Imperiului Rus, aliat cu Imperiul Austro-Ungar (Iosif al II-lea a declarat război Turciei în luna ianuarie a anului 1788).
Cât despre zvonul că aici nu s-ar fi oficiat niciodată slujbe, documentele arată ca, la 19 august 1792, Mănăstirea Chiajna-Giuleşti se afla în funcţiune, din moment ce fostul egumen al Mănăstirii Sărindar, devenit Arhiereu „s-au dus la Giuleşti unde se afla Mitropolitul Cosma Popescu, retras aici din cauza ciumii”.
După ce au mâncat seara împreună, când a vrut „să se închine de culcare”, Arhiereul Mănăstirii Sărindar a fost „cuprins de un leşin”.
A plecat grăbit spre Bucureşti cu intenţia de a se prezenta unui doctor, dar a murit în acea noapte la mănăstire. A două zi acesta a fost îngropat „cu alai cam puţin, pentru că se temeau oamenii de boala ciumii”.
Foarte curând, la data de 3 septembrie 1792, a decedat la reşedinţa sa din „metohul mitropoliei” şi Prea-Sfinţitul Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Cosma Popescu, „l-au îngropat în Mitropolie”. Nu s-a dus nimeni să-i sărute mâna, pentru că se temeau de ciumă. (Ilie Corfus, 1947, pag.37, sursa: Istoricul Mănăstirii Chiajna).
București, 1811. Foto credit: Worldpress.com.
Mai jos, publicăm o parte din cercetarea și concluziile studiului privind “Intervenția de urgență pentru punerea în siguranță a ruinelor Mănăstirii Chiajna-Giulești”.
Secretul rezistenței zidurilor cu o grosime de aproape 2 metri: mortarul utilizat a fost de var, cu compoziţie specială care asigură rezistenţa la umezeală şi o duritate deosebită. Biserica a fost ridicată de arhitectul zidar Johann Rathner
Sistemul structural al edificiului este de tip „pereţi portanţi masivi de zidărie din cărămidă” , care constituie componenta verticală a acestuia şi din „centuri de stejar” prevăzute după o anumită schemă la mai multe niveluri pe înălţime, pentru a-i asigura stabilitatea la încărcări laterale generate de cutremure de pământ.
La ora actuală, majoritatea componentelor de lemn care contribuiau la rezistenţa edificiului nu mai există, cele puţine care încă mai sunt vizibile se găsesc într-o stare de degradare maximă.
Dispunerea, atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical a acestor piese metalice au asigurat şi încă mai asigură rezistenţa acestor ziduri cu dimensiuni considerabile.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
“Dimensiunile cărămizilor utilizate la partea superioară a zidurilor bisericii aveau dimensiunile 26 cm x 13 cm x 5 cm, aspect care certifică construirea edificiului în două etape, destul de apropiate în timp”
Starea tehnică actuală a ruinei bisericii Mănăstirea Chiajna-Giuleşti este rezultatul bombardării acesteia de către turci, imediat ce aceasta fusese terminată „la roşu”, a cutremurelor de pământ din perioada 1790-2014, a acţiunilor climatice, a solicitărilor de natură dinamică generate de trecerea trenurilor de pe ruta București-Craiova şi, nu în ultimul rând, a acţiunilor oamenilor, care de-a lungul timpului au furat materiale sau au utilizat interiorul bisericii pentru alpinism şi alte activităţi.
De-a lungul timpului, încurajaţi de nepăsarea autorităţilor, oamenii s-au gândit gospodăreşte că, decât să se degradeze continuu pe câmp, mai bine să îşi aducă cărămizile şi lespezile de la ruina bisericii în curţile lor.
“Oamenii au extras piatră cu piatră din ruină, cărămidă cu cărămidă şi le-au utilizat la pavarea curţilor şi la repararea pereţilor caselor lor”
La ora actuală, biserica se află într-o stare de paragină totală, ruina acesteia putând fi prezentată după cum urmează: lipsa în întregime a pridvorului, bolta şi cupola pronaosului nu mai există, semicupolele absidelor laterale cu arcele lor încă există, lipsa boltei şi a cupolei pronaosului, a semicupolelor absidelor laterale.
Arcul de separaţie dintre pronaos şi naos, arcul triumfal şi un alt arc cu dimensiuni mai reduse în zona altarului dispus longitudinal şi rezemând pe pilaştrii din zona diaconiconului, respectiv pe pilastrul angajat în peretele curb al altarului, sunt încă pe poziţiile lor iniţiale.
Deşi aceste arce nu s-au prăbuşit încă, ele prezintă zone extinse de degradare care pun semne de întrebare serioase cu privire la comportarea acestora în timpul unui cutremur puternic de pământ.
“Edificiul a rezistat foarte mult şi sub forma de ruină; în timpul cutremurului de pământ de la 4 martie 1977 s-a prăbuşit şi o mare parte a turlei Pantocrator, iar acum „cerul cade trist” în interiorul acesteia”
Pereţii masivi ai navei bisericii s-au păstrat în mare măsură, dar sunt într-o stare avansată de avariere, prezentând fracturi, crăpături şi fisuri, formând zone extinse de degradare în masă a zidăriei.
O caracteristică importantă a mecanismului de degradare este pusă în evidenţă de o serie de fracturi accentuate în special în zonele de legătură a pereţilor dispuşi în planuri diferite (de exemplu, timpanul de vest cu pereţii longitudinali perimetrali ai navei), sau în zonele de intersecţie ale absidelor laterale.
Foto credit: Silviu Pescaru, imaginea mănăstirii înainte de cutremurul din 1977, ultima turlă nu se prăbușise.
“Nivelul general de degradare a ruinei, din punctul de vedere al calităţii cărămizilor şi a mortarului utilizat, este destul de avansat”
A fost constatată degradarea practic totală a centurilor de lemn care erau dispuse în registre orizontale la diferite cote ale pereţilor structurali de zidărie din cărămidă pentru preluarea forţelor de întindere şi pentru a asigura un comportament adecvat în cazul unor acţiuni de natură mecanică (ghiulele de piatră menite să distrugă edificiul) şi la incidenţa cutremurelor de pământ.
O sursă documentară spune că Mănăstirea Chiajna ar fi fost ridicată cu bani și odoare găsite chiar pe locul unde a fost zidită biserica. Domnitorul Alexandru Ipsilanti și-a dorit o construcție “grandiosa”
Un manuscris al unui învăţător, P. Stănescu, furnizează informaţia potrivit căreia pe locul unde se găseşte ruina bisericii Mănăstirii Giuleşti s-a găsit „o comoară de bani” şi că aceşti bani au fost folosiţi pentru zidirea acesteia.
Documentul aflat în Arhivele de la Braşov, datat 30 iulie 1793, arată faptul că Mitropolitul Ungro-Vlahiei a trimis unui negustor din Braşov o ladă cu odoare bisericeşti, probabil pentru a le vinde şi a obţine banii necesari pentru a-l plăti pe meșterul Johann Rathner.
Acesta a încercat, în anul 1782, să obţină plata pentru lucrările efectuate şi rămase neplătite după mazilirea domnitorului Alexandru Ipsilanti (ianuarie 1782).
Istoricul Nicolae Iorga afirma că Alexandru Ipsilanti, împreună cu apropiatul său Cosma Popescu, Episcop de Buzău (1763-1787), apoi Mitropolit al Ungro-Vlahiei (ales la 9 octombrie 1787 şi până la moartea sa în 1792), au vrut să construiască o biserică mult mai frumoasă decât toate celelalte (grandiosa).
Din două documentate, aflate în arhivele din Sibiu și Brașov, rezultă că lucrările de construire a monumentului au fost realizate de o echipă a arhitectului zidar Johann Rathner, începând din anul 1780, fiind întreruptă la sfârşitul primei domnii a lui Alexandru Ipsilanti (ianuarie 1782).
Nu cunoaştem arhitectul care a conceput acest edificiu, dar după felul cum l-a tratat, putem spune că era cunoscător al arhitecturii italiene, în realizările ei cele mai frumoase şi că s-a străduit a satisface programul cerut, prin respectarea nevoilor cultului şi tradiţiilor autohtone, prin cercetarea edificiilor similare existente (poate biserica mănăstirii Căldăruşani, cu care biserica noastră se pare că ar avea contingenţe mai apropiate, scrie arhitectul Virgiliu Popescu în lucrarea „Despre biserica fostei mănăstiri Giuleşti”.
Informaţia furnizată de documentul de la Sibiu din anul 1782, potrivit căreia Alexandru Ipsilanti îşi propusese să facă o biserică grandioasă (grandiosa) este confirmată de arhitectura bisericii care are anumite elemente ce o disting de celelalte monumente religioase din Ţara Românească: mărimea acesteia şi mărimea altarului.
Foto credit: Andrei Ionel Bergheș, bucureștiulmeudrag.ro.
Motivaţia construirii unei biserici cu asemenea dimensiuni poate fi legată de schimbările petrecute în ierarhia Bisericii Ţării Româneşti din acele vremuri. Biserica Mănăstirii Chiajna-Giuleşti a fost construită după un „plan tradiţional” ocupând o suprafaţă de 653 m2
Releveul realizat şi publicat în anul 1958 de arhitectul Virgiliu Popescu pune în evidenţă „grandoarea spaţiului pe care îl cuprinde între zidurile şi bolţile sale”. Acesta arată o „lungime” a bisericii de 43,00 m (măsurată la exterior de la fereastră altarului până la faţa pridvorului care a existat iniţial) şi o „lăţime” egală cu 17,00 m (măsurată la exterior în zona pronaosului).„Înălţimea” la cornişă a lăcăşului de cult este egală cu 12,00 m.
„Având aceste dimensiuni, biserica fostei Mănăstiri Giuleşti „depăşeşte ca mărime biserica Mănăstirii Văcăreşti, fiind cea mai mare biserică pe care am avut-o vreodată în această parte a ţării clădită pe plan tradiţional”
Arh. Virgil Popescu a comparat suprafaţa Mănăstirii Giuleşti (653 m2 ) cu suprafaţa Bisericii Patriarhale (567 m2 ), cu cea a Bisericii Sf. Gheorghe-Nou (570 m2 ) şi cu cea a bisericii fostei Mănăstiri Văcăreşti (575 m2 ), afirmând că are o suprafaţă comparabilă cu cea a corpului propriu-zis al bisericii de stil româno-gotic Sf. Spiridon-Nou, care nu o depăşeşte decât cu suprafaţa ocupată de contraforţii săi.
Pridvorul era închis perimetral printr-un parapet înalt care poate sugera delimitarea acestuia printr-o succesiune de pilaştri, lăsând din loc în loc spaţii pentru golurile ferestrelor. Timpanul de vest al pronaosului având grosimea comparabilă cu ceilalţi pereţi perimetrali exteriori, prezintă trei goluri de acces.
Pronaosul bisericii are formă dreptunghiulară şi are laturile egale cu aproximativ 14,00 m, respectiv 9,70 m, dimensiuni măsurate la interior între pereţii de zidărie din cărămidă.
În pronaos au 4 existat doi stâlpi masivi al căror rol era acela de a contribui la susţinerea părţii sale superioare – patru arce şi bolţile corespunzătoare care se descărcau pe peretele de zidărie de cărămidă de la vest şi pe timpanul dintre naos şi pronaos.
Între pronaos şi ante-naos, alţi doi stâlpi (susţineau timpanul şi realizau separarea între spaţiile acestora.
Naosul avea formă unui pătrat cu latura de 14,40 m şi era delimitat de patru stâlpi de zidărie de cărămidă masivi pe care descărcau prin intermediul pandantivilor a patru arce în plin centru. Cei patru stâlpi susţineau un inel cilindric cu diametrul de peste 9,00 m, care constituia baza turlei celei mari a Pantocratorului care ar fi putut atinge o cotă situată între 25-30 m.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Absidele laterale, uşor pronunţate spre exterior, depăşesc planul pronaosului, astfel încât în dreptul lor biserica atingea cea mai mare lăţime. Pereţii ai absidelor laterale au formă semicirculară, atât la interiorul, cât şi la exteriorul bisericii. Între naos şi altar există o „tâmplă de zidărie”, prevăzută cu trei goluri de uși „portiţe împărăteşti” în ax şi „porţile diaconeşti” pe lateral.
Iluminatul spaţiului interior al bisericii era asigurat de ferestrele dispuse pe ambele lături ale lăcăşului (câte două ferestre pe fiecare latură a pronaosului şi naosului), prin ferestrele turlei Pantocrator şi (probabil) prin cele două turle situate deasupra pronaosului.
“Arhitectul Virgiliu Popescu a avut credinţa că cele două turle situate deasupra pronaosului au urmat modelul de la Mănăstirea Căldăruşani”
Altarul este luminat de fereastră centrală (pe axul longitudinal al bisericii) și una suplimentară amplasată pe partea de nord a acestuia. În pereții monumentului pot fi văzute unele goluri ovale, care par a fi practicate ulterior (probabil pentru a asigura o ventilare şi o iluminare mai bună a interiorului). S-a urmărit astfel asigurarea unei atmosfere de linişte şi de reculegere specifică monumentelor religioase.
Nu există niciun document care să ateste clar câte turle a avut biserica Mănăstirii Chiajna-Giuleşti. Prezenţa celor patru stâlpi în pronaos, asemănătoare cu dispoziţia aceluiaşi număr de stâlpi la alte biserici, cum ar fi biserica Mănăstirii Cernica, conduce la concluzia că deasupra pronaosului au mai existat două turle care, împreună cu turla Pantocrator, l-au făcut pe arh. Virgiliu Popescu să considere că biserica Mănăstirii Chiajna-Giuleşti ar fi avut trei turle.
“Elementele decorative ale turlei naosului scot în evidenţă procedeele de lucru autohtone, fiind proeminente la partea inferioară a acestuia, urmărind formă unui bulb că în unele realizări ale epocii baroce”
Elementele decorative sunt mult mai bogate la exterior. Înălţimea pereţilor masivi de zidărie din cărămidă este împărţită de un brâu median în două registre de panouri uşor reliefate – zidărie aproape egale.
Brâul este realizat din zidărie de cărămidă special profilată (semicirculară), având o extremitate rotunjită al cărui finisaj de tencuială cu nisip cernut cu sită deasă, încă există pe alocuri.
Existenţa celor două registre este justificată de procedeele decorative autohtone, dar elementele de detaliu aparţin stilului neoclasic: registrul superior are un anumit număr de firide, iar registrul inferior are în compoziţia sa panouri cu cadre ritmate cu coloane angajate de cărămidă, care la partea superioară au capiteluri cu volute spectaculoase trădând ordinul ionic, realizate din cărămizi cu un profil special.
Interiorul bisericii Mănăstirii Chiajna-Giuleşti pune în evidenţă un stil cu accente neoclasice, într-o formă simplificată, în pronaos fiind prevăzuţi stâlpi masivi de zidărie de cărămidă, o cornişă generală conturând spaţiul la nivelul naşterii arcelor.
“La interior, pereţii de zidărie din cărămidă au fost tencuiţi cu un mortar de var special, grosimea tencuielii fiind cuprinsă în intervalul 5-7,5cm . În compoziţia mortarului au putut fi identificate fire de câlţi şi păr”
Cercetarea arheologică, efectuată în perioada 1970-1971 de către „Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti”, n-a identificat fragmente de frescă, aspect care a condus la presupunerea că biserica n-ar fi fost pictată niciodată.
Pardoseala bisericii Mănăstirii Chiajna-Giuleşti era realizată din dale de piatră
Construcţia impunătoare a bisericii Mănăstirii Chiajna-Giuleşti a fost influenţată de arhitectură italiană, fiind însă prezente şi elemente de concepţie, respectiv elemente constructive, specifice arhitecturii religioase autohtone.
Amprenta neoclasică a dat edificiului un aspect auster, iar prezenţa stâlpilor masivi de zidărie din cărămidă a creat o impresie care amintea imaginea colonadelor templelor clasice. (Sursa: Studiul privind “Intervenția de urgență pentru punerea în siguranță a ruinelor Mănăstirii Chiajna-Giulești”)..
Nu putem decât să ne imaginăm cum arăta Mănastirea Chiajna în anii săi de glorie, pe vremea când monarhii, domnii, constructorii și norodul trăiau. O bijuterie ruinată la margine de București.
Foto credit: Mănăstirea Chiajna, pagina oficială.
„Ruina Bisericii Mănăstirii Chiajna” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici: