Managerul Spitalului „Victor Babeș”, despre decesele din valul patru: „Erau niște oameni sănătoși și care au murit cu zile din cauza acestei boli”

24 aug. 2021
236 Afișari
Managerul Spitalului „Victor Babeș”, despre decesele din valul patru: „Erau niște oameni sănătoși și care au murit cu zile din cauza acestei boli”
BREAKING | Număr uriaș de decese în primul bilanț COVID al zilei de 26 octombrie. Îmbolnăvirile sunt peste 16.000

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București a făcut o declarație tristă despre pacienții internați care nu se vaccinează: „oameni sănătoși au murit cu zile din cauza COVID-19”. Medicul Simin Aysel Florescu a vorbit despre valul 4 al pandemiei de COVID, dar și despre varianta Delta, care afectează foarte multe persoane tinere.

Managerul Spitalului „Victor Babeș”, despre decesele din valul patru: „Erau niște oameni sănătoși și care au murit cu zile din cauza acestei boli”.

Managerul Spitalului „Victor Babeș”, despre decesele din valul patru

Doctorul Simin Aysel Florescu a vorbit despre pacienții tineri care ajung internați în stare gravă din cauza variantei Delta, iar medicii află cu stupoare că ei nu sunt vaccinați.

„De ce trebuie să fim puși în situația să explicăm unor familii tinere că nu îi mai putem salva pe tații lor și pe soții lor?”, a declarat managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală într-o intervenție telefonică pentru antena3.ro.

La Spitalul „Victor Babeș” s-au înregistrat în ultimele zile patru decese ale unor bărbați ce aveau vârste de 32, 37, 53 și 64 de ani. Persoanele respective nu erau vaccinate împotriva COVID-19 și nu aveau comorbidități.

Recomandăm și: Institutul Marius Nasta mai are un singur pat liber la ATI. Doctorul Beatrice Mahler spune că mulți pacienți sunt tineri care nu cred în coronavirus

„Oameni sănătoși, care au murit cu zile”, potrivit declarațiilor făcute de medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeș”, conform sursei citate.

Dr. Florescu spune că este un lucru extrem de trist și de dramatic. Pacienții care au decedat aveau familii tinere, copii mici, fără boli cunoscute și care ar fi putut fi diagnosticate de medici.

Acești oameni sănătoși „au murit cu zile” din cauză că nu erau imunizați împotriva coronavirusului. Dar și din cauză că au venit la spital mult prea târziu din momentul în care au început să aibă simptomele bolii. Pacienții au ajuns la spital „către a zecea zi de la debut”, iar din acel moment medicii au o sarcină aproape imposibilă, spune dr. Simin Aysel Florescu.

Varianta Delta afectează pacienții tineri

Medicul a declarat că valul patru al pandemiei vine cu varianta Delta, care afectează pacienții tineri și care determină cazuri mult mai grave.

Recomandăm și: Valeriu Gheorghiță, despre varianta Delta: O persoană infectată poate genera 6, 7 cazuri secundare

În mai multe țări ale lumii, această variantă a început să afecteze și copiii, nu doar adulții tineri. Dar, din fericire, vaccinurile ne protejează de tulpina Delta.

Managerul Spitalului „Victor Babeș” împreună cu medicii, se întreabă de ce oamenii nu se vaccinează. Avem armele necesare – vaccinurile împotriva COVID-19, dar nu sunt folosite.

Medicul a fost întrebat dacă pacienții regretă că nu s-au vaccinat, iar răspunsul este dramatic:

„Din păcate, la cei care au ajuns să decedeze prin COVID n-au mai apucat să-și exprime această opțiune, dar am auzit din partea familiilor aceste remarci și aceste regrete care erau mult prea tardive.”, potrivit sursei citate.

Raed Arafat a declarat pentru Digi24 că o tânără în vârstă de 25 de ani este internată în stare gravă la ATI, într-un județ aproape de Capitală. Pacienta nu are alte boli.

Cookies