Mâna unui bărbat din București a fost găsită în Argeș, pe malul râului Dâmbovița. Polițiștii fac cercetări în cauză pentru găsirea restului cadavrului

09 dec. 2023
792 afișări
Mâna unui bărbat din București a fost găsită în Argeș, pe malul râului Dâmbovița. Polițiștii fac cercetări în cauză pentru găsirea restului cadavrului
Mâna unui bărbat din București a fost găsită în Argeș, pe malul râului Dâmbovița. Polițiștii fac cercetări în cauză pentru găsirea restului cadavrului | Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Un fragment dintr-un membru uman superior (mâna) a fost găsit vineri noapte în comuna Dragoslavele din județul Argeș. În urma verificărilor s-a stabilit că aceasta aparține unui bărbat din București.

Descoperirea macabră a fost făcută vineri, 8 decembrie 2023, în jurul orei 23:50, în apropiere de râul Dâmbovița.

Mâna unui bărbat din București a fost găsită în Argeș

Vineri noapte, un cetățean a sunat la 112 după ce a descoperit resturi dintr-o mână umană în comuna Dragoslavele, județul Argeș. Fragmentele se aflau într-o zonă ce nu era locuită, din apropierea râului Dâmbovița.

Conforma informațiilor transmise sâmbătă de IPJ Argeș, membrul prezenta leziuni cu aspect de mușcături de animale.

În urma cercetărilor ce au fost făcute în cauză, oamenii legii au reușit să identifice persoana căreia îi aparține mâna. Mai precis, este vorba despre un bărbat de 53 de ani din București. Iată comunicatul transmis de IPJ Argeș:

În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, și a implementării acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei căreia îi aparține, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București. De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale.

Conform informațiilor transmise de Antena 3 CNN, respectivul bărbat era căutat de autorități fiind condamnat pentru comiterea infracțiunilor de:

  • Omor,
  • Tentativă de omor.

De asemenea, respectivul era căutat și pentru comiterea infracțiunii de furt.

În cursul zilei de astăzi, în zona unde a fost găsit membrul superior au fost făcute cercetări pentru găsirea restului cadavrului.

La fața locului au fost prezenți polițiști, jandarmi și câini special antrenați. Pentru căutări au fost folosite și drone, însă trupul bărbatului nu a fost încă găsit.

Polițiștii au extins verificările și în localitățile unde persoana a avut domiciliul în trecut.

Oamenii legii au mai multe ipoteze în această cauză. Există posibilitatea ca omul să și fost omorât și mâncat de animalele sălbatice, ori se poate ca acesta să fi fost omorât înainte și să fi fost mâncat ulterior de animale.

Căutările vor continua și duminică, 10 decembrie 2023.

Cookies