Mâna sus blondele (și oamenii) care și-au luat țeapă la service auto în București. Acum, să ne recuperăm banii

De la distanță, sunt blonda clasică nimerită par hazard în situație auto complicată, deci căprioară în bătaia farurilor de la service. 

Acestea fiind premisele, se dă următoarea situație: întrucât anterioara mașină dădea vechi semne de sleială profundă, decid că a venit vremea pentru un nou second hand. Luni de zile de calcule, de bănănăit pe net, iar socoteli, pe urmă hotărâri (“Asta!”) și răzgândiri (“Potolește-te, mai stai, a venit și războiu’!”). Într-o seară, după alte căutări și scenariu, copilul pasionat de mașini zice:

• Mama, uită-te la asta, e puțin peste buget, dar uită-te la ea, e visul tău de când erai mică. Și uită-te și la kilometri, și la dotări, și la specificații.

La auzul vorbelor copilului meu, copilul din mine a înnebunit. Chiar era un autoturism roșu de care ziceam când eram mică “Așa ceva îmi iau când mă fac mare și o să muncesc și o să am banii mei.”

Long story short, după niște telefoane și niște verificări, a doua zi o cumpăram. Extra: despre vânzător, instinctul a zis că e de mega bună credință. Fac precizarea pentru un moment ulterior al povestirii, când, ca deseori în viață, am nesocotit acest dar omenesc neprețuit.

Deci, am mașina, urmează hârțogăraie, RAR, cutare. Mă gândesc că, înainte de RAR, aș vrea niște testare/diagnoză complexă, să nu mă fac de ocară pe linie, plus timp pierdut.

În general, n-am răbdare, n-am chef, n-am timp să înțeleg măruntaiele unei mașini. Și (în mod greșit) nici foarte mare rost nu găseam, eu plecând de la premisa că există oameni care se pricep la chestii, iar dacă eu am nevoie de chestii, plătesc chiar și cu bucurie serviciul numit “pricepere”. Am un dubios respect pentru timpul și munca te miri cui.

În rest, cu puțină concentrare, dețin un decent lexic de mecanica mașinii. Plus că și dacă mă trezești din somn știu unde este și la ce folosește măciulia de la schimbătorul de viteze, pun nisipul de scrumieră în scrumieră, știu ce carburant îi trebe, aud din timp dacă sună ceva altcumva – ceea ce presupune comportament responsabil și complex: o dată pe zi, opresc muzica și doar ascult mașina. Dacă-mi pare ceva ciudat, sun om de încredere și explic ori, după caz, verific.

O cunoștință pe parte bărbătească de oarece încredere îmi zice: “Ana, știu eu niște băieți de mega încredere, se ocupă numai de mașini marca ta asta pe care ți-ai luat-o, poți să te duci la ei cu încredere.”

Și mă duc. Mă duc înainte de RAR. “Toate bune”, zic maimucii de încredere de la service-ul de încredere din București – trei la număr – “chiar ați luat mașină bună.”

Dacă m-aș fi oprit aici, aș fi fost o zână. Dar io, cu mintea mea uneori tipicară, zic să stabilesc un moment T0 al schimbării tuturor celor schimbabile periodic.. Așa, ca să țin socoteala cum se cuvine. Deși vânzătorul spusese că nu-i cazul, că o pregătise ca pentru soția sa, io nu și nu în capul meu, să fiu împăcată că fac tot ce depinde de mine.

Prin urmare, stabilesc programare post-RAR tot la așa-numiții maimuci de încredere.  

Stabilim data revenirii la service-ul lor fără nimic la intrare, plec fericită că autoturisma e mișto, trec pe la RAR să iau actele fetii și, când vine sorocul, mă întorc la service.

• Duamnă, durează câteva ore, vă sunăm să veniți s-o luați.

Lucrez vreo oră de pe-o bordură, cu hotspot, că nu era deschis la terase, mă mut la terase și mai lucrez niște ore, apoi sună telefonul. Voce schimbată, ton de dat cu îngrijorare. Simt asta și mă panichez:

• E totul în regulă?
• Lăsați, duamnă, mai bine vorbim când ajungem.

Eu ajung, ei dau drumul la ambuscadă. Piuliță, Manivel-sau-cum-îl-alintă-băieții și Furculiță încep pe voci, cu joc de rol:

• Duamnă, ne pare rău să vă dăm noi vești rele, da’ să știți că ați luat țeapă….
• Nu suntem siguri că e pompa, care oricum costă 1500 de euro, dar probabil motorul… dar 65% e pompa…
• Iar lonjeronul
• Plus ambreiajul care…
• Mai bine o vindeți..
• Oricum, dacă mai mergeți așa, oricând vă crapă motorul, vă zicem noi. Asta e sigur.
• Să vedem ce putem face..

Nu știu cât a durat coșmarul – 5 minute, 50 sau cinci vieți – în momentul ăla, timpul s-a mucificat. Plec groggy și probabil că plângeam cu muci. Dimineață mă mai și dădusem cu rimel ca fraiera!

Pe drum, experimentez cel mai intens mix de disperare și imperativul “Rezolvă, fă ceva!”

Problema fiind că am dat banii pe o autoturismă care va deceda, m-am gândit că, dacă o vând pe bucăți (bucățile bune) fac bani să-mi iau un, să zicem, Logan SH. Printre suspine, socoteli, disperare și iar socoteli, ajung în curtea unor alți mecanici de la mine din localitatea limitrofă.  

Printre muci și palpitații („Ana, bea niște apă și stai pe scaun!”), reușesc să povestesc apocalipsa pe care cei trei băieți de încredere tocmai mi-au anunțat-o.

• Băi, Ana, nu se poate. În primul rând, să zicem că e pompa, dar nu e (spune în timp ce verifică și el chestii). Dar pompa, dă-o-n pana mea de pompă, nu costă atât. 

Intră pe net, îmi arată o pompă originală, de 3 ori mai puțin decât ce ziceau nasoii.

La un moment dat, aud iar:

• Băi, Ana, ce naiba de ulei e ăsta?? Ăsta nu-i ulei, e un fel de apă împuțită!

Bagă o cârpă, o scoate năclăită cu o zeamă neagră care curgea ca apa de la robinet.

• OK, nu mai mergi cu mașina așa nici până acasă. Comand eu în clipa asta ulei, îl schimb acum, nu mai conduci deloc mașina așa. Vreau doar să fii ok si să te liniștești, mașina n-are nicio problemă. Hai că te duce taică-miu acasă, într-o oră e gata. Atât mai întreabă-i pe ăia, cât ulei zic ei că ți-au pus.

Îi întreb pe nasoi pe uațap, nasoii spun că 4,5 litri.

De fapt, puseseră doar vreo trei litri dintr-un fel de ulei de cartofi prăjiți. Mă rog, cică uleiul de cartofi prăjiți ar fi fost mai bun și mai safe, lichidul pe care îl băgaseră în mașină băieții pricepuți era un fel de cocktail de trei părți vomă de rațe cu enterocolită, o parte găinaț de pescăruși care au mâncat o lună numa pește foarte mort și împuțit.

După alte șapte mii de verificări (la o zi, la două,…), concluzia rămâne tot aia: băieții care mi-au dat ambuscada “Doamnă, vă crapă motorul, v-ați luat țeapă” știau ce zic pentru că se ocupaseră să-mi crape motorul în max. o săptămână (conduc o medie de 40 km/zi).  

Primele două zile au fost dedicate recuperării respirației. În sfârșit, yes, a venit!

Apoi, valul de furie. Scriu pe uațap la smardoiul de autoturisme:

– Deci, uleiul ăla originalul, 4,5 litri care din care s-a evaporat un litru într-o oră arată așa? (atașez și video, căci am primit cadou și înregistrarea video a procesului de spălături stomacale la mașină care a ingerat otravă)

Omul se sperie, sună la cunoștința comună care m-a trimis la ei: “Fata aia s-a supărat pe noi, dar să știi că e neînțelegere. Da’ mai ales știi tu cum se duce vorba…”

Moment în care simt că înnebunesc tip Xena (aia cu „știi tu cum se duce vorba” a fost capac. Și cum complexitatea tehnică mă depășește, decid să rămân la chestiunii simple, elementare, pe care le pot stăpâni. 1. Știu de ce trebuie ulei lu’ motor. 2. Știu și cât ulei îi trebuie lu’ motor. 3. Învăț și cum arată ulei de motor în motor pe benzină după X, Y, Z km. Îmi dau extemporal, iau notă mare și le trimit mesaj. Chestii simple: “Băieți, ce-ați făcut se cheamă sabotaj la turism, media, anaf, anpc  (și alte cuvinte cheie). Luni dimineață vă las contul meu aici, până luni la 11:30 vreau toți banii înapoi. Niciun minut mai târziu.”

Ce a urmat e priceless: “Duamnă, duamnă, vă rog frumos, îmi dați voie să vă sun? Numa’ 2 minute…”

I-am dat voie să-mi răspundă. Matahala care m-a dus în pragul apoplexiei dârdâia din toate alea: “Duamnă, cum să fac, cum să fac, nici nu știu cum să dau ochii cu dumneavoastră, nici nu pot să dau ochii cu dumneavoastră… Doamnă, ce-i în sufletu’ meu.”

Pisici, sper să fie Iadu’, sperând concomitent să și existe acest loc în acest unic scop. Desigur, mi-am recuperat toți banii, dar acum am o problemă etică: oare să le cer și banii pe uleiul nou pe care l-am pus când am scăpat de mucii de orcă beată cu care mi-au îndopat ei mașina la service-ul lor de băieți de încredere?